Astfel, potrivit acestui document, numărul angajaţilor din sistemul bugetar ar putea scădea cu 150.000 anul viitor, până la 1.244.000, iar salariile vor avea o creştere zero, mai arată datele prezentate marţi sindicaliştilor de reprezentanţii Finanţelor.
În continuare, numărul bugetarilor ar urma să ajungă la 1.207.000 în 2011 şi la 1.170.000 în 2012. Totodată, salariul minim pe economie ar urma să crească anul următor la 705 lei şi ar putea ajunge la 764 lei în 2011. Salariul minim ar putea ajunge la 845 lei în 2012, la 934 în 2013, la 1.016 lei în 2014 şi la 1.100 în 2015.
Din datele prezentate de reprezentanţii Finanţelor reiese că salariul minin pe economie nu mai este legat de coeficientul 1 din Legea unitară de salarizare în 2010.
Potrivit datelor prezentate de ministrul Finanţelor, salariile vor creşte abia în 2011, cu 8,3%, urmând ca în 2012 să înregistreze o creştere substanţială, de 10,7%.
În 2013 este estimată o creştere de 10,5%, iar în 2014 de 8,8%. Peste şase ani, în 2015, salariile din Românie ar putea înregistra o creştere de 8,2%, mai arată datele privind impactul aplicării Legii unitare de salarizare.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.