La cererea persoanelor fizice şi juridice, a cluburilor, asociaţiilor sportive sau a structurilor sportive recunoscute în condiţiile legii, sala poate fi folosită pentru antrenamente, competiţii sportive, manifestări cultural-artistice, simpozioane, expoziţii.
Utilizarea sălii de către solicitanţi impune practicarea de tarife, pe tip de activitate, însă pentru unităţile sau instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea M.E.C.T.S se acordă gratuitate conform prevederilor legale pentru activităţile de educaţie fizică şi sport.
Pentru acţiunile organizate de către cluburile şi asociaţiile sportive care doresc să utilizeze atât sala de sport, cât şi dotările aferente, sunt două tarife: dacă este vorba de antrenamente, taxa este de 110 lei/oră, iar pentru competiţii este ceva mai mare, de 150 lei/oră. Loturile olimpice şi naţionale au aceleaşi tarife pentru ambele genuri de activitate, adică de 120 lei/oră, însă asociaţiile particulare şi persoanele fizice trebuie să plătească 200 de lei pe oră pentru a utiliza sala de sport, duşurile şi vestiarele.
În afară de acţiuni sportive, "Sala Polivalentă" poate găzdui concerte, spectacole, conferinţe, simpozioane, manifestări expoziţionale.
Mai multe informaţii se pot obţine la sediul Sălii Polivalente.