Avem cu ce, dar nu avem cu cine. In citeva cuvinte, asa s-ar putea descrie situatia turismului brailean. Dumnezeu ne-a dat din plin locuri minunate, peisaje, o istorie bogata si agitata, ce ar putea fi exploatate la maxim si pe bani multi. Din nefericire, pentru a pune in valoare toate acestea e nevoie si de oameni. Iar in ceea ce priveste "avutia" umana, se pare, Braila e tare saraca. S-a impamintenit un cerc vicios, in care ne rotim haotic simpli cetateni, mari sau mici investitori, si autoritati. Deopotriva calcam in picioare istoria, transformam in kitsch-uri monumentele si cladirile ingenuncheate de vreme, distrugem fara discernamint sau ne vindem pe doi lei mostenirea. Iar cind vine vorba sa punem ceva nou in loc, ne impiedicam de orgolii marunte. Dar cum sa fie altfel, intr-un judet in care sute de ani de istorie au fost impinsi in derizoriu si paragina, in care Balta Brailei, o minune a naturii, a devenit Insula Mare, in care zeci de case din centrul vechi, constructii de referinta pentru arhitectura orasului, au fost populate cu oameni fara capatii, care in nemernicia lor au pus pe foc sau au dus la fier vechi adevarate opere de arta, un judet in care conacele boieresti au fost vopsite in culori stridente si, ostentativ, au fost transformate in sedii de CAP. Abia acum se incearca o reabilitare a centrului vechi. Prea putin si mult prea tirziu insa. Alte zeci de obiective turistice zac acoperite de balarii, la cheremul mucegaiului si ruginei, iar zone de o frumusete unica sint lasate in salbaticie si uitare. De aceea am ajuns in situatia incredibila in care, cu Dunarea la picioare, cu Lacu Sarat la o aruncatura de bat, cu alte 20 de lacuri naturale sau artificiale de jur imprejur, cu apa dulce sau sarata, noi, brailenii, sa nu avem amenajata nici macar o plaja acatarii. Cu doua paduri, doua statiuni balneoclimaterice, si mai multe puncte amenajate pentru agrement, sa nu avem unde petrece omeneste o zi la iarba verde. Ne scaldam pe unde apucam, facem plaja printre gunoaie si resturi, si ne inghesuim masina linga masina pentru un gratar. Un week-end linistit in natura, cu paza, cazare, masa, nici nu incape in discutie. Culmea insa, in ciuda tuturor acestor neajunsuri, alesii nostri nici macar nu se sinchisesc sa ia in discutie subiectul. Se multumesc sa recunoasca, la unison, ca avem potential turistic, din pacate neexploatat. Si atit. Autoritatile judetene, cele care, de fapt, ar trebui sa se preocupe de reabilitarea zonelor turistice si de dezvoltarea turismului brailean, sint mult prea surmenate de lupta cu Galatiul, si prea ocupate cu constructia podului peste Dunare si a celui mai mare aeroport din S-E Europei, ca sa isi piarda timpul cu asemenea fleacuri. Asa ca lasa totul pe seama autoritatilor locale. Autoritati care inteleg sau nu problema, sau care, citeodata, sint pur si simplu depasite de situatie. Asa cum se intimpla acum la Gropeni unde un proiect de 200.000 euro in turism, din care jumatate bani europeni, este ingropat din simplul motiv ca investitorii si autoritatile nu gasesc o solutie de mijloc, avantajoasa pentru ambele parti. Pentru ca, din punctul meu de vedere, la Gropeni, nu e vorba decit de niste orgolii prostesti, pe care un mediator neutru, de exemplu o autoritate judeteana, cu usurinta le-ar indeparta. Ca, la urma urmei, sa te impiedici de citeva milioane de lei intr-o investitie de sute de mii de euro, fie ca e vorba de investitor, fie ca e vorba de primar sau consilieri, e mai mult decit ciudat. Deci singura solutie este medierea conflictului de un for superior, Prefectura sau Consiliul Judetean. Numai ca, iata o alta problema: la CJ sint PSD-isti, la Prefectura - PNL-istii, iar Gropeniul este condus de PD-isti. Si iar orgoliile prostesti primeaza. Ca si dezinteresul. Pentru ca, sincer, explicatia consilierilor locali ca "Oricum le-am dat prea mult", nu m-a convins. Mai grav, declaratia lor seamana izbitor cu lozincile din perioada postdecembrista, de genul: "Noi nu ne vindem tara!". Chiar nu am invatat nimic din lectia aceasta dura! Am avut destul timp la dispozitie sa intelegem ca orice investitor, mare sau mic, daca e serios, trebuie ajutat. Asa e peste tot in lume in tarile civilizate. Acesta e secretul succesului. Pentru ca in asemenea cazuri, in joc nu este doar prosperitatea omului de afaceri, ci dezvoltarea intregii zone.
