Nu-mi place politica. Nu ma intereseaza politica, deci nu comentez niciodata actiunile politice. Pina la un anumit punct. Pina in momentul in care interesele altora ma afecteaza pe mine, ca brailean, ca elev, ca spectator mai nou. Am vizionat de doua ori piesa "Omul perna" regizata de Radu Afrim. De fiecare data am inteles altceva. Mesajul este izbitor. Te loveste din plin, prin simplul fapt ca replicile rostite de actorul de pe scena sint replici ale lumii din afara salii de spectacol. Pentru cei mai visatori, scenariul ramine undeva in spatele cortinei...
Se acuza direct limbajul nepotrivit pentru o piesa de teatru. Asta inseamna ca traim intr-o lume nepotrivita? Este o piesa cu tineri, despre tineri, despre puterea lor de exprimare, despre sechelele societatii in care convietuim, despre curajul lor de exprima ceea ce gindesc si ce simt, prin orice modalitate posibila, mai buna sau mai putin buna. Si daca, pus fata in fata cu acea realitate dura prezentata in piesa, poti refuza ceea ce vezi ori ceea ce auzi, iesind insa din sala teatrului, nu poti sa iti acoperi ochii si sa-ti astupi urechile, ignorind cursul mai mult sau mai putin firesc al societatii.
Minorii nu trebuie sa aiba acces la acest spectacol. De ce? Pentru ca un artist mai putin imbracat spune lucruri dureroase? Multi tineri vin la teatru. Si vin cei capabili sa lase acasa aparentele, capabili sa recepteze mesajul dorit. "Trezeste-te Braila!".
Mi-ar placea sa mi se interzica multe lucruri... mi-ar placea sa nu-mi fie frica pe strada, sa fie cenzurati cei ce tipa pe strada, sa fie interzise pe vecie scenele de la coltul strazii, nedrepte pentru un minor, care instiga la violenta, intr-adevar.
La primul contact cu formatul piesei, spectatorul are un soc. Povestea scriitorului ale carui texte sint cenzurate concentreaza o lume atit de reala, incit e foarte dificil sa o ascunzi in spatele unei reguli, sub paravanul unei interdictii, sub umbra unor aparente.
Se acuza direct limbajul nepotrivit pentru o piesa de teatru. Asta inseamna ca traim intr-o lume nepotrivita? Este o piesa cu tineri, despre tineri, despre puterea lor de exprimare, despre sechelele societatii in care convietuim, despre curajul lor de exprima ceea ce gindesc si ce simt, prin orice modalitate posibila, mai buna sau mai putin buna. Si daca, pus fata in fata cu acea realitate dura prezentata in piesa, poti refuza ceea ce vezi ori ceea ce auzi, iesind insa din sala teatrului, nu poti sa iti acoperi ochii si sa-ti astupi urechile, ignorind cursul mai mult sau mai putin firesc al societatii.
Minorii nu trebuie sa aiba acces la acest spectacol. De ce? Pentru ca un artist mai putin imbracat spune lucruri dureroase? Multi tineri vin la teatru. Si vin cei capabili sa lase acasa aparentele, capabili sa recepteze mesajul dorit. "Trezeste-te Braila!".
Mi-ar placea sa mi se interzica multe lucruri... mi-ar placea sa nu-mi fie frica pe strada, sa fie cenzurati cei ce tipa pe strada, sa fie interzise pe vecie scenele de la coltul strazii, nedrepte pentru un minor, care instiga la violenta, intr-adevar.
La primul contact cu formatul piesei, spectatorul are un soc. Povestea scriitorului ale carui texte sint cenzurate concentreaza o lume atit de reala, incit e foarte dificil sa o ascunzi in spatele unei reguli, sub paravanul unei interdictii, sub umbra unor aparente.
