În noaptea de marţi spre miercuri, la ora 00:50, ofiţerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a fost sesizat telefonic, prin apel 112, de către un brăilean, despre faptul că vecinul lui, Constantin M. (57 de ani), a căzut de la balconul locuinţei lui, situate la etajul 4.
Imediat după primirea sesizării, la locul producerii evenimentului s-au deplasat poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a efectuat manevrele de resuscitare a bărbatului, însă după câteva minute a constatat decesul.
"Corpul victimei a fost găsit în grădina aferentă blocului în care locuia şi a fost ridicat şi transportat la morgă, pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii. Poliţiştii continuă cercetările pentru a clarifica toate circumstanţele producerii acestui incident", se arată în buletinul pentru presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.