S-a redeschis Muzeul Brăilei pentru public | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a redeschis Muzeul Brăilei pentru public

• programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10 -18, iar luni şi marţi muzeul este închis

 

Miercuri, 15 iulie, la ora 10.00, s-a redeschis Muzeul Brăilei „Carol I” . Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10 -18, iar luni şi marţi muzeul este închis.

Redeschiderea se face în conformitate cu Ordinul nr. 2855/830/2020, emis de Ministerul Culturii şi Ministerul Sănătăţii, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, iar pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară se instituie unele reguli.

 Astfel, accesul publicului se va face numai în condiţiile purtării unei măşti pe toată durata vizitei în muzeu, iar masca trebuie să acopere atât gura cât şi nasul.

Accesul vizitatorilor în muzeu se va face numai după efectuarea triajului observaţional şi a verificării temperaturii corporale noncontact (max. 37,3 °C), iar persoanele care refuză să le fie verificată temperatura sau care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree) nu vor avea acces în interior.

Vizitatorii îşi vor dezinfecta mai întâi mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool, care este pus la dispoziţie de muzeu, şi vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălţăminte aflate la intrare.

Pentru eliberarea biletelor de intrare este permis accesul simultan pentru maxim două persoane/membri ai familiei, iar durata vizitei va fi limitată la maximum două ore.

Pe parcursul traseului de vizitare, precum şi în timpul aşteptării, pentru accesul în muzeu este obligatorie păstrarea unei distanţe de doi metri faţă de alţi vizitatori şi faţă de personalul muzeului.

Circuitul de vizitare este unidirecţional şi este marcat cu săgeţi direcţionale la nivelul fiecărui etaj.

În cadrul expoziţiei permanente a muzeului, la sediul din Piaţa Traian, nr. 3 se pot afla, simultan, maximum 10 vizitatori, iar  accesul vizitatorilor se va efectua controlat şi gradual, pe măsură ce persoanele care au terminat parcurgerea traseului de vizitare părăsesc incinta. Pe toată durata vizitei, publicul este rugat să respecte instrucţiunile personalului muzeului.

În acest sens, au fost montate panouri informative cu normele sanitare şi de distanţare fizică, recomandate de Institutul Naţional de Sănătate Publică în lupta împotriva coronavirusului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro