Mergi la conţinutul principal

S-a redechis Hala Centrală din Piaţa Mare

După mai bine de două săptămâni, timp în care lucrătorii Direcţiei Pieţelor au lucrat la curăţenia generală a Halei Centrale din Piaţa Mare, corpul de clădire a fost redeschis de ieri cumpărătorilor. După cum a explicat conducerea Direcţiei Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor (DAPT), curăţenia a început în a doua jumătate a lunii iulie, în acest interval fiind efectuate dezinsecţia şi igienizarea tuturor spaţiilor din Hala Centrală. "Cu ajutorul comercianţilor din această hală, am reuşit să terminăm un pic mai repede lucrările, întrucât redeschiderea era programată pentru data de 11 august. În plus, faţă de curăţenia generală, s-a reuşit şi finalizarea unor lucrări de modernizare în hala de peşte, unde au fost montate termopane pentru a asigura astfel condiţii mai bune de comercializare", ne-a declarat Simona Drăghincescu, directorul DAPT Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro