S-a lansat PSD Republica Moldova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a lansat PSD Republica Moldova

La sfârşitul săptămânii trecute, la Chişinău s-a oficializat Mişcarea Social Democraţiei Româneşti în Republica Moldova. În prezenţa a 63 de delegaţi din toate cele 32 de raioane ale Republicii Moldova şi a 21 de invitaţi, preşedintele PSD Diaspora, deputatul Cristian Rizea, a inaugurat filiala PSD Republica Moldova. Această acţiune face parte din programul PSD Diaspora de a înfiinţa organizaţii în ţările unde exista comunităţi mari de români, pentru a veni în apărarea intereselor românilor şi pentru a le oferi acestora posibilitatea unei mai bune integrări socio-economice. "Astăzi am pus, împreună, bazele unei organizaţii a Partidului Social Democrat Român la Chişinău, o organizaţie reprezentativă şi puternică pentru fraţii noştri români de dincolo de Prut", a declarat deputatul PSD de Brăila Cristian Rizea, preşedintele Diaspora. În acest sens, politicieni marcanţi de la Bruxelles, precum Sir Graham Watson, preşedinte al Grupului Liberal-Democrat şi Reformist din Parlamentul European, a salutat la începutul lunii februarie, printr-o scrisoare adresată conducerii PSD Diaspora, acest efort de a coagula cetăţenii românii din ţară şi străinătate, inclusiv pe cei din Republica Moldova, în jurul unor proiecte şi valori europene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro