S-a deschis Salonul Național de Plastică Mică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a deschis Salonul Național de Plastică Mică

• evenimentul a avut loc sâmbătă, 4 martie, la Galeria de Artă a Centrului de Creație Brăila • sunt prezenți pe simeze peste 400 de artiști din 34 de județe ale României, care expun lucrări de grafică, pictură, sculptură, arte decorative și fotografie artistică • Salonul va fi deschis până pe 22 aprilie

 

Galeria de Artă a Centrului de Creație Brăila a găzduit sâmbătă, 4 martie, de la ora 12.30, vernisajul Salonului Național de Plastică Mică - ediția a XXIV-a, singura manifestare de acest fel din România, axată exclusiv pe lucrări de artă plastică și decorativă de format mic și una dintre cele mai longevive din România. Salonul, la care expun peste 400 de artiști plastici din 34 de județe ale țării, precum și artiști din Italia, Israel, Spania, Ucraina, Cehia, Republica Moldova, Germania și Anglia - deși organizatorii nu și-au propus niciodată internaționalizarea evenimentului - va fi deschis iubitorilor de frumos din Brăila până pe data de 22 aprilie. Fiecare artist participă la Salonul Național de Plastică Mică, de la Brăila cu câte o lucrare de grafică, pictură, sculptură, artă decorativă sau fotografie artistică.

La eveniment, au fost prezenți, în afară de iubitorii de artă din Brăila, scenograful Gheorghe Mosorescu, artist plastic, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) - Filiala Brăila (care este și curatorul Salonului), criticul de artă Marius Tița, vicepreședintele Consiliului Județean Brăila, Ionuț Ciprian Dobre, precum și managerul Centrului de Creație Brăila, Alina Sulicu - gazda manifestării culturale. Toți aceștia au rostit scurte alocuțiuni și au salutat evenimentul care transformă Brăila, pentru al 24-lea an consecutiv, în capitală a artelor. 

„O societate de secol XX, care-și dorește civilizație și cultură, este exact ceea ce ne trebuie. Căutările noastre sunt de natură spirituală, acolo ne regăsim; pentru că este vorba de creație, atunci când vorbim de o expoziție la care participă 434 de expozanți (...) Dimensiunea pe care ți-o dă o creație nu se măsoară în centimetri, ci în trăiri și rezonanță. Toți expozanții de aici pot să lucreze la orice dimensiune. Importantă este multitudinea tehnicilor folosite de ei”, a spus, printre altele, criticul Marius Tița.      

Potrivit organizatorilor, prin notorietatea câștigată de-a lungul celor XXIV de ediții, prin valoarea participanților și, nu în ultimul rând, prin calitatea organizării, Salonul Național de Plastică Mică de la Brăila a devenit un reper activ pentru agenda artiștilor vizuali din toată România. 

„Noi doar am selectat - uneori și ținând seama de evoluția de la o ediție la alta a artiștilor (gest ce intră în scopul SNPM Br.). Încercăm să punem în valoare fiecare lucrare, dar și să demonstrăm modurile de exprimare pe teme sau tehnici asemănătoare. În mod uzitat, expoziția încununează un Salon. Pe lângă aceasta, preferăm ca, după vernisaj, prin postări succesive și detaliate (pe Fecebook Gh Mosorescu), să oferim artiștilor atenție, cunoaștere și să le urmărim, multora, evoluția. Acestea sunt țintele noastre, pe care sperăm să le putem atinge și în ediția a XXIV-a”, preciza, în ajunul vernisajului de la Galeria de Artă, sufletul acestui mare eveniment cultural, scenograful Gh. Mosorescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro