• trei din cei aproape 100 de concurenţi au note sub 5 • 60 au obţinut note de la 8 în sus, reuşind să ia examenul • s-au luat două note de zece, cei care au obţinut punctajul maxim fiind Marius Cristian Marchidanu, profesor de Sport, şi Veronica Oana Preda, învăţătoare
Şapte din zece profesori au trecut cu brio de examenul de Definitivat, aşa cum arată rezultatele finale publicate ieri de Ministerul Educaţiei. La Brăila, în urma soluţionării contestaţiilor, situaţia candidaţilor promovaţi a rămas neschimbată, niciunul dintre cei nemulţumiţi de nota iniţială nu a reuşit să ajungă la 8, cât era necesar pentru a fi declarat reuşit.
Aşa cum ne-a transmis Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, din totalul celor 97 de candidaţi care au participat la proba scrisă, 60 au luat note între 8 şi 10. Mai exact, 20 au avut note în intervalul 9 şi 9.99, iar 37 între 8 şi 8.99. S-au luat doi de 10, cei care au avut punctajul maxim fiind Veronica Oana Preda (învăţământ primar) şi Marius Cristian Marchidanu (Educaţie Fizică şi Sport). În schimb, sunt 37 de candidaţi care nu au atins pragul notei 8. Cea mai mică notă obţinută de un candidat la acest examen este 4.1. De altfel, după contestaţii sunt doar 3 note sub 5.
Reamintim că nota obţinută la proba scrisă reprezintă 70% din media finală a examenului, iar media se calculează luând în calcul şi rezulatele obţinute la inspecţiile la clasă/prezentarea portofoliului. Aşadar, în urma afişării rezultatelor finale, rata de promovare (medii peste 8) este de 73,2%.