Săptămâna fierbinte în şcoli. Elevii chiulangii şi cei puşi pe scandal, în vizorul poliţiştilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Săptămâna fierbinte în şcoli. Elevii chiulangii şi cei puşi pe scandal, în vizorul poliţiştilor

În această săptămână, elevii brăileni, în special cei care şi-au făcut un obicei din a trage chiulul sau a comite anumite fapte ilegale, vor fi cu poliţiştii pe urme. Până pe 13 mai, Poliţia Română va intensifica acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. Activităţile sunt organizate în scopul prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor. 

Potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, măsurile pe care le vor lua poliţiştii sunt structurate pe trei paliere: prevenire prin acţiuni educative; verificarea modului de supraveghere, pază şi acces în unităţi; acordarea sprijinului de specialitate. La ultima categorie este vorba despre intervenţia în cazul evenimentelor din perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin "112", şi combaterea absenteismului şcolar.
Zilnic, echipaje de poliţie vor fi prezente în zona intrărilor în şcolile din municipiul şi judeţul Brăila, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, vor fi efectuate patrulări în zona şcolilor, atât pe parcursul orelor de curs, cât şi în perioadele când elevii nu au cursuri. Asta pentru că multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii. "Poliţiştii de la compartimentul de analiză şi prevenirea criminalităţii, împreună cu cei rutieri, sprijiniţi de poliţişti de proximinate, vor continua întâlnirile preventive cu elevii, în cadrul unităţilor şcolare. De asemenea, poliţiştii continuă efectuarea de controale periodice privind respectarea prevederilor Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Astfel, se vor face în permanenţă verificări privind modul de acces în incinta şcolilor şi executarea pazei. La acţiunile desfăşurate se va acţiona în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri competente ale Ministerului Afacerilor Interne şi poliţişti locali", a precizat agent şef. adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Poliţiei brăilene.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro