Săptămâna Școlii la Liceul Tehnologic ”Gheorghe K. Constantinescu” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Săptămâna Școlii la Liceul Tehnologic ”Gheorghe K. Constantinescu”

* elevii și profesorii unității de învățământ au sărbătorit evenimentul prin activități inedite și diverse, de la expoziții și piese de teatru la paradă a coafurilor și concurs de cozonaci

 

Liceul Tehnologic ”Gheorghe K. Constantinescu” (fostul Liceu Agricol) a ales să transforme Ziua Școlii în Săptămâna Școlii! Astfel, timp de cinci zile, în perioada 2-6 mai, elevii și profesorii au marcat evenimentul printr-o serie de activități inedite.

Startul sărbătorii a fost dat pe 2 mai, atunci când elevii s-au întors la școală din vacanța de primăvară. Iar pentru că abia trecuse Paștele, Săptămâna Școlii a început cu o expoziție de ouă încondeiate. Pe 3 mai, elevii au arătat cât de talentați sunt când vine vorba de aranjarea podoabei capilare, organizând ”Parada coafurilor”. A urmat apoi o altă activitate inedită – ”Cozonacul de aur”, concurs în cadrul căreia elevii și-au etalat abilitățile de patiseri. Ziua a continuat cu activitățile educative ”Fluviul Dunărea de la izvoare la vărsare”, ”Exploratori prin Valea Dunării” și ”Curiozități din lumea cărților”. În ziua următoare, pe 4 mai, unitatea de învățământ a organizat o activitate închinată Sfântului Gheorghe, iar apoi elevii au susținut o prezentare de modă. Și pentru ziua de 5 mai au fost organizate activități deosebite, cum ar fi aranjarea unei mese festive cu decoruri de Paște și expoziție de citate și semne de carte unice, iar pe 6 mai elevii și-au testat cunoștințele în cadrul unui concurs de cultură generală în limba engleză.

Săptămâna școlii s-a încheiat cu o serbare grandioasă, din care nu au lipsit momentele de muzică, dans și teatru, toate puse în scenă de elevii liceului. Evenimentul a început cu prezentare vieții și activității vieții lui Gheorghe K. Constantinescu. Apoi, elevii clasa a X-a B au realizat sceneta ”Scoara cu trei nurori”, iar cei de la a X-a A au susținut un moment liric. A urmat un dans tradițional specific etniei rrome, iar apoi o nouă scenetă: ”Costică, dormi?” (clasa a X-a A). Sărbătoarea a continuat cu o nouă o paradă a coafurilor, cu sceneta de teatru ”Florea și Gheorghe” (clasele a IX-a A și B), iar apoi cu un dans popular românesc susținut de elevii clasei a XII-a A. În cadrul festivității a fost prezentantă revista școlară a liceului – ”Petalele adolescenței”, publicație ajunsă la numărul 9, iar elevii participanți la concursuri și olimpiade școlare au fost premiați. Un moment special și emoționant a fost revederea cu fostele cadre didactice ale liceului, aflate acum la pensie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro