Săptămâna şi sesizarea despre gunoiul neridicat din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Săptămâna şi sesizarea despre gunoiul neridicat din Brăila

• un brăilean susţine că în cartierul Pisc, pe strada Pictor Iosif Iser, nu au mai fost golite pubelele de gunoi, joia trecută, aşa cum era programat • directorul “Eco SA” spune, la rându-i, că resturile menajere au fost ridicate mai devreme cu două zile, programul fiind dat peste cap de defectarea autoutilitarelor înainte de Paşte

 

După ce în perioada Sărbătorilor Pascale mai mulţi brăileni s-au plâns că stau cu mormanele de gunoi în faţa porţii, pentru că maşinile firmei de salubrizare nu le-au mai călcat strada, o nouă sesizare a ajuns, luni dimineaţă, la redacţie. Un locuitor din cartierul Pisc susţine că “Eco SA” nu-şi face treaba, pentru că joia trecută, când trebuia să fie ridicate deşeurile, nu s-a întâmplat nimic. “Joi, trebuia să vină maşina să ridice gunoiul, în cartierul Pisc, pe strada Pictor Iosif Iser. N-a venit. Ce se întâmplă? Nu se mai respectă zilele? Stăm cu gunoiul în poartă! Îl mai ridică cineva?”, ne-a zis, revoltat, bărbatul.

Pe de altă parte, directorul “Eco SA”, Marius Pisică, ne-a declarat că în zona respectivă resturile menajere au fost ridicate în ziua de marţi, 10 aprilie, mai devreme decât data normală. Decalarea s-a datorat “restanţei” din perioada Paştelui, când mai multe autoutilitare s-au defectat, iar cele funcţionale le-au preluat traseele. “Joia trecută nu a fost nicio maşină în zona respectivă, pentru că a fost ridicat gunoiul în zilele de marţi şi miercuri. Am rămas în urmă şi s-au decalat zilele pentru săptămâna trecută. Dar gunoiul a fost ridicat! Marţi a fost maşina pe strada Iosif Iser. De astăzi (ieri - n.r.), am revenit la programul normal, am reuşit să recuperăm. Săptămâna trecută, am intrat pe toate străzile, într-adevăr, nu în ziua în care era programat, dar trebuia luat (gunoiul - n.r.), pentru că rămăsese de la Paşte, iar de astăzi (ieri - n.r.) am intrat în program normal”, ne-a spus Marius Pisică.

În plus, Pisică a ţinut să sublinieze că”Eco SA” îşi înnoieşte parcul auto, din fonduri proprii. Măsura vine după ce, înainte de Sărbătorile Pascale, cel puţin 3-4 autoutilitare s-au stricat, iar în municipiu s-au format maldăre de resturi, ceea ce, bineînţeles, a stârnit revolta brăilenilor. “Am reparat o parte din maşini şi am semnat din fonduri proprii o achiziţie de 3 maşini. Probabil săptămâna viitoare vor veni şi maşinile. Licitaţia în SEAP durează mult şi nu mai puteam aştepta, aşa că am luat această decizie, de a cumpăra maşini din fonduri proprii”, ne-a mai declarat Pisică.

Oricum nemulţumirile clienţilor societăţii ECO sunt din ce în ce mai mari. În week-end, un alt brăilean ne-a transmis poze la redacţie, cu tomberoanele îngropate în gunoaie, susţinând că fotografiile au fost făcute joi, 12 aprilie, pe strada Mihu Dragomir, lângă policlinica stomatologică. “Totodată, aceasta este o zonă frecventată de copii, fiind în apropiere Şcoala nr. 18 şi un parc de cartier”, ne-a scris respectivul cetăţean.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro