* urmaşii deportaţilor îşi plâng părinţii şi bunicii * vă prezentăm, în exclusivitate, drama familiilor deportate în Bărăgan, povestită de Tănase Chinga, supravieţuitor al "Rusaliilor Negre" * Tănase era copil atunci când, în noaptea de 18/19 iunie 1951, a fost săltat de miliţieni, împreună cu fraţii şi părinţii, aruncat într-un vagon de marfă şi exilat pe câmpia aridă a Bărăganului, unde a dormit într-un bordei săpat sub pământ * "Noi, copiii de atunci, am fost lipsiţi de copilărie", povesteşte bătrânul care a trăit drama dezrădăcinării şi care a supravieţuit epidemiei de tifos exantematic
Urmaşii deportaţilor de la Rubla, Zagna şi Bumbăcari îşi plâng părinţii şi bunicii.
Se împlinesc 70 de ani de la marea deportare în Bărăgan, pagină neagră în istoria dictaturii comuniste instaurate de tancurile sovietice. Denumită şi "Rusaliile Negre" - pentru că fărădelegea s-a petrecut în noaptea de Rusalii, 18/19 iunie 1951 - deportarea zecilor de mii de români din Banat, luaţi pe sus de miliţieni, urcaţi cu de-a sila în trenuri de marfă şi azvârliţi pe pământul arid, bătut de vânturi, al Bărăganului, unde şi-au săpat bordeie în pământ, ca să se poată adăposti de ploaie şi de arşiţă, s-a inspirat din gulagul sovietic. Denumit şi "Siberia românească", Bărăganul chinuit de arşiţă a devenit mormânt pentru sute de oameni nevinovaţi. Numai în raionul Brăila au fost aduse cu forţa 2.362 de familii de români, sârbi, germani, basarabeni, maghiari şi aromâni (macedoneni) care au întemeiat satele strămutaţilor Zagna, Rubla, Măzăreni, Bumbăcari şi Schei. 377 dintre ai au murit din pricina frigului, foamei, bolilor şi a traumelor suferite. Victimele au fost atent alese: erau, vezi Doamne, "elemente duşmănoase" şi "exploatatori", adică foşti bancheri, industriaşi, comercianţi şi gospodari ai satelor, membri ai partidelor politice istorice, fugari din Rusia lui Stalin ori naţionalişti sârbi, cu familii cu tot. Mai târziu, aici aveau să fie puşi în domiciliu forţat, deţinuţii politici. Printre ei, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi brăileanul Nicolae Carandino, fost director al ziarului "Dreptatea" şi apropiat al lui Iuliu Maniu, care studiase dreptul şi filosofia la Bucureşti şi Paris. După căderea comunismului, Carandino avea să publice cartea "Nopţi albe, zile negre" - Memorii din închisorile şi lagărele comuniste.
În memoria celor dispăruţi în urmă cu şapte decenii, de Rusalii, membrii Asociaţiei Strămutaţilor, Refugiaţilor şi Condamnaţilor Politic - Brăila (ASRCP) vor participa la o slujbă de pomenire la Monumentul ridicat de ei la Baldovineşti. "Pentru ei, care sunt ai noştri, ruga noastră să se îndrepte, în zi sfântă de Rusalii, spre veşnica lor pomenire şi izbăvire întru mântuirea lor şi a noastră! Rugăciunea noastră să se înalţe fierbinte către Mângâietorul, pentru ca drama deportărilor să nu o mai trăiască nimeni, niciodată!", ne-a spus preşedintele ASRCP Brăila, Tănase Chinga, care ne-a readus în faţa ochilor tabloul sumbru al "Rusaliilor Negre", din urmă cu 70 de ani, aşa cum au fost ele trăite de 40.000 de români. Printre ei, şi copilul Tănase Chinga.
"Dormeam într-un bordei săpat sub pământ"
"În noaptea de Rusalii, 18/19 iunie 1951, s-a abătut "ciuma roşie" asupra gospodarilor de la graniţa României cu Iugoslavia - pe o rază de 25 de km în interiorul ţării - din judeţele Timiş, Mehedinţi şi Caraş-Severin. Peste 40.000 de oameni, 12.791 de familii din 258 de localităţi, au fost treziţi din somn de soldaţi şi miliţieni înarmaţi şi somaţi să-şi părăsească domiciliile. Aveau la dispoziţie câteva ore ca să-şi adune lucrurile, să le încarce în căruţă şi să meargă până la cea mai apropiată gară. Deruta era totală: oamenii voiau să ştie unde merg, ce lucruri pot lua, de ce au fost aleşi tocmai ei, cât vor sta acolo, ce fac cu restul lucrurilor, cui rămân animalele şi cine răspunde de bunurile lor. N-au primit nicio lămurire, doar insulte şi bruscări. De o cruzime nemaiîntâlnită, noul regim comunist se instalase şi niciun abuz nu trebuia justificat", povesteşte Tănase Chinga.
A fost cea mai secretă, rapidă şi represivă acţiune de deportare a unei populaţii întregi, organizate de autorităţile comuniste în cei 50 de ani de dictatură. Peste 10.000 de soldaţi, miliţieni şi securişti i-au smuls din căminele lor pe cei 40.000 de copii, femei şi bărbaţi şi i-au aruncat în 2.500 de vagoane de marfă şi în 6.200 camioane, ca pe nişte animale, cu destinaţia Câmpia Bărăganului. Tănase, pe atunci copil, spune că, printre deportaţi, se zvonea că vor fi duşi în Siberia. Au ajuns, însă, în "deşertul Bărăganului".
"După 10-12 zile de mers cu trenul, am fost debarcaţi în "deşertul Bărăganului", în 18 localităţi nou-înfiinţate, unde, la coborârea din vagoane, fiecare familie a primit câte un ţăruş şi un număr care indica locul unde să-şi ridice casa. Am fost lăsaţi sub cerul liber (...). În prezent, mai trăim noi, care, la vremea deportări, eram copii. Noi, copiii de atunci, am fost lipsiţi de copilărie. Singura noastră bucurie era să ne jucăm pe câmpia nesfârşită, sub arşiţa verii, în timp ce păşteam vitele", povesteşte fostul deportat.
Până să-şi ridice o casă, familia lui Tănase - 9 suflete, şase copii şi trei adulţi - a dormit într-un bordei săpat sub pământ, îmbrăcaţi şi aliniaţi pe o saltea de paie. Apa cu gust de motorină, care le era adusă cu cisterna, nu era bună nici de spălat, darămite de băut. Stăteau la coadă ore în şir pentru câţiva litri de apă "rea".
"Surorile medicale erau de părere să nu-i trateze pe bolnavi şi să-i lase să moară"
"Din cauza mizeriei şi a condiţiilor inumane în care trăiam, a izbucnit o epidemie de tifos exantematic. Tremurau ca plopul din cauza febrei. Curgeau apele de pe deportaţi ca apele învolburate! Tifosul este o boală ucigaşă care îţi roade intestinele: nu poţi mânca nimic, doar câteva linguri de ceai... Câţiva au riscat şi au mâncat câte un biscuit. Au murit imediat... S-a aflat de epidemie şi a venit o comisie sanitară de la Galaţi. Surorile medicale erau de părere să nu se intervină, să nu-i trateze pe bolnavi şi să-i lase să moară. De ce?! Au fost deportaţi oameni de toate vârstele, de la prunci şi până la bunici, de la fetiţe zglobii şi până la bunici cu vârste de aur, de la bărbaţi "de cremene" şi până la suferinzi şi mutilaţi. Trăiau în bordeie, în arşiţă, în geruri, în ploi şi în zăpezi, cu copilăria frântă, cu tinereţea amputată şi cu bătrâneţea pusă în cârje", îşi continuă Tănase Chinga cumplita mărturie.
Bieţii oameni erau siliţi să meargă la munca câmpului, la gospodăriile de stat, după care erau forţaţi să facă chirpici pentru construirea sediului miliţiei, sfatului popular sau a vreunui alt acaret. Vremea era extrem de capricioasă: vara toridă, toamna cu ploi torenţiale, iarna cu zăpezi de doi metri. În august 1951, spre exemplu, la Rubla, au fost 44,5 grade C la umbră! "Nimeni nu va uita vreodată şocul desprinderii de locul natal, chinurile şi privaţiunile. Sufletele noastre poartă pecetea deportării pentru vecie. Pe timpul domiciliului obligatoriu, datorită lipsei de asistenţă medicală şi alimentaţiei precare, în toate cele 18 sate de deportaţi - cinci numai în Bărăganul Brăilei - au murit aproape 1.700 de persoane, dintre care 177 copii". Numai în raionul Brăilei, în cele cinci sate de deportaţi - Zagna, Măzăreni, Rubla, Bumbăcari şi Schei - cele 2.362 de familii aduse cu forţa din Banat şi-au plâns 377 de morţi.
De parcă nu ar fi fost de ajuns, deportaţii nu aveau voie să părăsească satul, să interacţioneze cu persoane din afara comunităţii, să primească vizite, corespondenţă sau pachete. Era mai rău ca la puşcărie. Mai mult, pentru a se asigura că situaţia este ţinută sub control, agenţii Securităţii statului au dus o amplă operaţiune de recrutare de informatori din rândul deportaţilor şi, ulterior, a foştilor deţinuţi politici; pe lângă munca grea, boli şi foame, oamenii trebuiau să se confrunte permanent cu suspiciunea că vecinii lor puteau să-i "toarne" la Securitate.
În anul 1964, după graţierea generală, casele din satele deportaţilor au fost demolate şi pământul a fost arat, pentru ca urmele fărădelegilor să fie şterse, odată pentru totdeauna. Au rămas, însă, supravieţuitorii "Rusaliilor Negre", ca să depună, astăzi, mărturie.
