Dacă te afli în tren şi se întâmplă să îţi arunci privirea pe geam, în dreptul comunei Traian, te-ar putea zgâria pe retină imaginea unei clădiri ruinate, din care mai stau drepte doar câteva frânturi de ziduri. Privind mai atent, ai să îţi dai seama, totuşi, chiar şi din goana trenului, că acea ruină nu este o dărăpănătură ca alte dărăpănături. E o ruină cu ştaif, aşa cum un Porche cu caroseria găurită de rugină este o rablă, dar o rablă de lux.
Dacă ar fi să facem un mic exerciţiu de imaginaţie, putem vedea cu ochii minţii cum, în urmă cu vreo 70 de ani, un tren cu vagoane de lux, de culoare albastră, tras de o locomotivă Pacific de mare viteză, opreşte undeva în câmp, chiar în dreptul acelei clădiri, pentru ca proprietarul ei să poată coborî, sprijinindu-se cu oarecare emfază într-un baston lustruit, cu cap de fildeş. Proprietarul acela se numea Constantin Orezeanu, era general de brigadă şi a fost directorul căilor ferate în perioada regimului Antonescu.
Constantin Orezeanu a fost nepotul lui Filip Orezeanu, un moşier cu proprietăţi în mai multe judeţe, printre care şi Brăila. La începutul secolului XX, Filip Orezeanu s-a hotărât să îşi construiască un conac lângă localitatea brăileană Traian. Clădirea, care ieşea în evidenţă nu atât printr-un stil arhitectonic foarte complicat, cât prin decoraţiunile de ceramică de pe zidurile exterioare, avea destinaţie de casă de vacanţă. Familia boierului Orezeanu şi invitaţii printre care se numărau, conform unor relatări de presă, nume sonore ale vremii - fostul ministru de externe Nicolae Titulescu, fostul prim-ministru Armand Călinescu -, veneau aici pentru intense partide de vânătoare şi petreceri rustice. Camerele conacului erau dotate cu mobilier de lux, slugile trudeau ca să fie şederea cât mai plăcută, în grajduri erau disponibili cai de rasă pentru plimbări pe înserat, iar în zilele fierbinţi de vară se putea înota într-o piscină de circa 18 metri lungime şi 7 lăţime. Exista şi o cramă amenajată într-o movilă de pământ, cu interiorul căptuşit cu piatră de râu, exista un chioşc metalic unde se purtau lungi discuţii, la o cafea şi o chesea cu dulceaţă. Curtea conacului arăta a grădină englezească. O fântână arteziană şiroia în zilele de vară, iar diferite specii de flori exotice încântau vizitatorii din jardiniere de piatră în formă de lalele.
Asta a fost până după cel de-al doilea război. Declinul a început când casa a fost sechestrată de Armata Roşie, care şi-a amenajat acolo un punct strategic de observaţie, dată fiind apropierea de calea ferată. Între timp, familia Orezeanu a luat mobila şi tot ce s-a mai putut şi a fugit în străinătate.
În timpul regimului comunist, clădirea a servit drept sediu al Secţiei Mecanizate a Agriculturii Traian. Aşa se explică şi culoarea galben-spălăcit de pe exteriorul zidurilor. Dar, în afară de acea culoare standard din timpul regimului comunist, conacul a fost păstrat cu grijă. "Existau patru camere mari şi trei mai mici, plus holul care avea pereţii pictaţi. La subsol se amenajase o cantină. Grajdurile erau în picioare, crama la fel. Totul se păstrase aşa cum lăsaseră cei din familia Orezeanu", îşi aminteşte Nicuşor Abăseacă, primarul comunei Traian, care a lucrat vreme de 13 ani la fosta SMA.
Lăsat pe mâna hoţilor
Dezastrul adevărat a început pentru conacul Orezeanu pe la mijlocul anilor 90, când "Agromec" Traian, urmaşa SMA din localitate, a intrat în faliment. Tot cam atunci, un urmaş al familiei Orezeanu, Ion Cristescu Orezeanu, stabilit în Elveţia, a revendicat atât conacul cât şi circa 170 de hectare din zona Traian. Între timp, Cristescu Orezeanu a răposat, iar în urma lui au apărut numeroşi moştenitori, care au început să îşi dispute această proprietate.
Nici până la ora actuală nu se ştie cu precizie cine este proprietarul conacului sau mai exact a ceea ce a rămas din el. Doar câteva ziduri mai stau în picioare, în rest totul a fost distrus de hoţii de cărămidă. Grajdurile nu mai sunt, crama nu mai există, jardinierele de piatră au fost sparte şi ele pentru a li se fura armătura metalică, chioşcul din fier forjat s-a numărat printre primele victime ale "căpuşelor", care au profitat de faptul că proprietatea aceasta nu este păzită de nimeni.
"Noi n-avem cum să dăm bani pentru pază atât timp cât clădirea şi anexele nu ne aparţin. Mă doare inima când văd cum s-a distrus totul, dar nu am nicio posibilitate să intervin. Primăria Traian a încercat să ajungă la un acord cu moştenitorii, în sensul să dăm la schimb un teren de câteva hectare, pentru a putea prelua conacul şi cele 3,5 ha din jurul lui. Am vrea să îl prindem pe un proiect european şi să îl reabilităm. Încă se mai poate face acest lucru, chiar dacă n-a mai rămas mare lucru din el. Dar nu reuşim nici măcar să dăm de urma moştenitorilor, darămite să discutăm cu ei. Acum, dacă tot m-aţi întrebat de treaba asta, o să mai fac o adresă şi o să încerc să îi mai caut pe moştenitori, ca să le propun acest schimb. Dacă nu se iau măsuri într-un timp cât mai scurt, chiar că nu mai avem ce salva!", ne-a declarat primarul Abăseacă.
