Romanii vor avea dreptul la indemnizatiile de crestere a copilului din alte tari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Romanii vor avea dreptul la indemnizatiile de crestere a copilului din alte tari

Incepind de anul viitor, romanii care lucreaza cu contracte legale in strainatate au dreptul la prestatiile sociale din acele tari. Potrivit declaratiilor conducerii Directiei de Munca si Solidaritate Sociala (DMSS), hotarirea are in vedere alocatia de stat pentru copii si indemnizatia pentru cresterea copiilor. Reprezentantii institutiei brailene au participat, in perioada 17- 20 octombrie, la o serie de instruiri pe aceasta tema. La reuniunea de la Brasov au participat directori executivi si consilieri din cadrul Directiilor de Munca din toata tara.
Sesiunea de formare a avut loc in baza programului Phare 2004/016-772.03.05 - Imbunatatirea securitatii sociale a lucratorilor migranti care a fost coordonat de expertul olandez Roel Van Der Wall. Principalele teme dezbatute au fost: prezentarea generala a Regulamentelor 1408/71 si 574/72 referitoare la prestatiile familiale, stabilirea dreptului la acesti bani pentru categoriile acoperite de prevederile acestor acte (lucratori salariati si independenti, someri, copii aflati in intretinerea titularilor de pensii si orfani), prezentarea procedurilor administrative, a formularelor europene, proceduri de plata a prestatiilor familiale. Stabilirea dreptului la prestatii familiale are ca regula de baza prevenirea suprapunerii drepturilor si se face pentru fiecare categorie in parte: pentru salariati si independenti, pentru someri, pentru copiii aflati in intretinerea titularilor de pensie, pentru orfani. "Acordarea de drepturi se va face pe baza de cerere. Exista cereri pentru informatii si cereri pentru prestatii. Situatiile vor fi diverse. Astfel, daca sotul lucreaza in Germania si sotia e in Romania, dar nu lucreaza, parintii pot solicita prestatia acolo unde aceasta e mai mare. Daca alegerea va fi pentru Germania, o parte va fi platita de Romania, iar diferenta de tara straina, la nivelul cuantumului din acel stat. Intr-o luna de zile va fi modificata si legislatia noastra. Aceasta masura e urgenta. Va fi foarte mult de munca si sint o multime de documente care trebuie intocmite" a precizat Veronica Macri, director executiv al Directiei de Munca si Solidaritate Sociala - Braila.
Principiile specifice regulamentelor europene sint: egalitatea de tratament, adica acordarea acelorasi drepturi atit lucratorilor migranti, cit si cetatenilor statului in cauza, mentinerea drepturilor in curs de dobindire, in sensul reconstituirii carierei comunitare a lucratorului migrant astfel incit sa se ia in considerare perioadele de asigurare, de angajare sau de domiciliu realizate in alt stat, mentinerea drepturilor deja dobindite si unicitatea legislatiei aplicabile.
Incepind cu 2008-2009, noua structura institutionala va avea doua nivele de actiune: la nivel central - Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale si la nivel judetean - Agentiile Teritoriale pentru Prestatii Sociale. Partenerul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale din Romania in proiectul privind prestatiile sociale este Consortiul Bestuur and Management Consultants(BMC). In implementarea proiectului se implica si Ministerul Afacerilor Sociale si a Fortei de Munca si Banca de Asigurari Sociale a Olandei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro