De citeva zile, in teatrul brailean, Radu Afrim lucreaza intens la spectacolul "Om perna" al autorului contemporan Martin McDonagh, din a carui creatie s-a mai montat la Braila "Infirmul" in regia lui Szabo Istvan. Autorul este foarte apreciat in acest moment in lumea artistica, fiind singurul dupa Shakespeare caruia i s-au jucat patru piese la Londra, in aceeasi stagiune. Stilul direct, colorat, crud, malitios, viu, plin de umor negru si inteligenta se potriveste perfect stilului Radu Afrim. In spectacolul brailean vor fi si tineri alaturi de actori cu experienta: Eugen Jebeleanu, Emilian Oprea, Alin Florea, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov si Cornel Cimpoae. Muzica este semnata de Ada Milea.
Radu Afrim vrea sa-si incinte din nou publicul si a marturisit ca a fost greu sa aleaga o a treia piesa de montat la Braila, pentru ca ea trebuia sa fie peste celelalte doua, "Adam Geist" si "Plaja". Cu aceeasi ocazie a povestit si citeva dintre intimplarile traite la Festivalul de teatru de la Avignon, cel mai important festival de teatru din Europa, unde a participat cu un spectacol in sectiunea off, "Mansarde à Paris/Les detours Cioran", pentru care a cistigat premiul Coup de Coeur de la Presse.
Presa locala franceza a acordat distinctia spectacolului pus in scena de Radu Afrim, alegindu-l dintre alte 1.000 de spectacole, apreciindu-l ca fiind "un mare creator de imagine". "Mansarde à Paris/Les detours Cioran" a reprezentat Luxemburgul, fiind o productie Kulturfabrik ASBL - Luxemburg. Spectacolul s-a jucat in sala Theatre du Balcon pe toata durata festivalului. Publicatia "La Provence" a dat spectacolului lui Afrim patru puncte din cinci, subliniind ca regia a fost "incredibila". Spectacolul a fost montat dupa textul lui Visniec, "Mansarda la Paris cu vedere spre moarte".
"Om perna" - Probleme serioase intr-o forma cit mai spectaculoasa
- Ce anume montati de aceasta data la Braila?
- A fost foarte greu sa fac o alegere pentru Braila, pentru ca am montat deja aici doua spectacole care ma reprezinta foarte bine, au avut succes, iar al treilea spectacol, logic, trebuie sa fie peste celelalte doua. Atunci e o mare responsabilitate. Avantajul este ca eu cunosc foarte bine actorii si am venit oarecum pregatit pentru niste actori din acest teatru. Va fi un spectacol cu un text social, dar cu mult umor. Pe linga textul "Om-perna", scris de Martin McDonagh, am, la nivel de text, citeva bonusuri, ceva socant si aplicat pe societatea noastra. Daca "Adam Geist" vorbea despre violenta in general, acum vreau sa fiu foarte bine inteles sau chiar vreau sa bag degetele in ochi, cu riscul de a supara pe unii. Vreau sa trag niste semnale de alarma, sa fac ce pot eu pentru a vorbi cum pot mai bine despre niste lucruri care se intimpla in societate si care nu ne convin, care sufoca lumea. Nu e vorba doar despre violenta, ci despre relatii defecte intre parinti si copii, violenta parintilor fata de copii, despre cenzura in societate. In ce masura arta devine periculoasa pentru societate atunci cind ea este foarte explicita. Este un text care pune probleme serioase, dar eu toate aceste probleme serioase nu vreau sa le las la nivel tezist, teoretic, ci vreau sa le dau o forma cit mai spectaculoasa. Sper sa-l termin pina la festival. M-am inhamat la o treaba care implica multi oameni, muzica, miscare si psihologie. Voi mai avea in festival un spectacol cu care vom juca zece zile si in stagiunea Teatrului "Odeon" din Paris, un spectacol la care tin foarte mult, cu doi actori exceptionali, Coca Bloss si Constantin Cojocaru. Ma bucur ca brailenii pot sa vada acest spectacol.
- In societatea noastra se poate vorbi de cenzura?
- Da, in arta. Omul este liber sa vorbeasca, dar in arta incepe sa se instaureze o anumita forma de cenzura. De exemplu, in occident nu mai este voie sa faci spectacole sau filme in care sa se fumeze. In Franta se vorbeste acum despre asa ceva. Nu este asta o mare problema a lumii, dar este un inceput nou de cenzura. Sa arati o femeie batuta pe scena inseamna mare scandal in Franta. Atunci vin cei din alte tari cu spectacole care socheaza. Eu lupt ca artistul sa ramina totusi liber, pentru ca noi sintem dispusi sa luam din occident fara sa gindim prea mult anumite norme, reguli, principii, care nu fac intotdeauna bine.
- Noi, ca popor, sintem predispusi la autocenzura?
- Nu. Noi chiar incepem sa scapam de anumite prejudecati, sa fim mai liberi, sa scapam oarecum de ipocrizii. Pe de alta parte, pe calea televiziunii ne indoapa cu lucruri, politic corect, dar ipocrite. Majoritatea emisiunilor de la televiziune prezinta niste romani falsi, modele care sint mai mult sau mai putin ale noastre, cupluri din inalta societate si oamenii chiar sint prinsi de aceasta capcana, pentru ca oamenii chiar viseaza sa fie ceea ce nu sint. In fond si la urma urmei, noi nu acestia sintem.
Publicul brailean nu iarta textele care nu-l privesc
- E rau sa visezi ca ai bani si faci cumparaturi in cele mai exclusiviste magazine?
- Este bine in masura in care nu te mai trezesti niciodata la realitate, ceea ce nu stiu daca este posibil. Acesti spectatori traiesc intr-o transa continua, intr-un vis abulic si sint fericiti, dar nu se poate sa ramii in aceasta zona de reverie oarecum inconstienta. Din cite stiu, romanii sint mult mai lucizi. Romanii care au ajuns celebri in lume au reusit pentru ca au fost lucizi, cinici, ironici si, evident, au avut ceva original de spus, nu au copiat pe nimeni. De cite ori te duci in occident si faci ceva care seamnana cu ceea ce fac ei, treci neobservat. Trebuie sa faci spectacole originale, asa cum le-ai face la tine acasa, pentru romani.
- Despre subiectul spectacolului "Om-perna" ce puteti spune?
- Este vorba despre un baiat care scrie niste povestiri atroce, cu cruzimi, care vorbesc despre o lume foarte rea, care exista. Fratele sau, bolnav, care a fost inchis intr-o camera de catre parinti, de unde nu a iesit niciodata, ii ia pe ascuns povestirile, le citeste si pune in aplicare aceste crime in oraselul mic in care se petrece actiunea. De fapt, textul este ancheta de la politie a celor doi frati. Eu l-am deviat, l-am colorat. Acum are mai multe supape pentru toate nivelele de lectura. Pot sa spun ca eu cunosc publicul brailean, stiu ce anume este greu de digerat si am incercat sa evit pe cit am putut.
- Ce anume digera greu publicul brailean?
- Ce diger si eu greu pina la urma: textele care nu ii privesc, in care ei nu se regasesc deloc. Pina la urma s-au obisnuit si cu violenta si cu modalitatile de a arata sexulitatea mai direct, s-au obisnuit sa faci umor din lucruri sumbre, s-au obisnuit cu un stil estetic mai experimental, pentru ca nu sint singurul care a facut spectacole experimentale aici, dar nu iarta textele care nu-i privesc. De aceea am ales acest text si partile mai dificile am incercat sa le fac accesibile printr-un joc luminos. Este un spectacol luminos pe un text care poate sa fie trist, dar are foarte multa emotie. Are si foarte multa actiune. Actorii fac gaguri unul dupa altul. Nu cred ca vor fi parti care sa plictiseasca sau... cine stie? Acest copil care comite toate atrocitatile este unul despre care autorul spune ca parintii faceau cu el experimente artistice. Si acesta este un alt punct care trebuie atins, pina unde arta poate sa fie arta si de unde ea devine ceva deviant. Am ales pe linga acest text cazuri romanesti, care au aparut in presa, dar modul in care se vor expune aceste cazuri este diferit, nu va fi ca la stiri, in orice caz.
"Omul care vine in week-end la Avignon pentru ca este marea aproape nu stie cine este Cioran"
- V-ati intors de curind din Franta, de la festivalul de teatru de la Avignon. Cum a fost?
- A fost o experienta excelenta. Actorii mei au jucat de la 10.15 dimineata timp de o luna de zile si sala a fost plina totdeauna. Nu au fost mari probleme pentru ca a fost un text despre Cioran si despre romani. Spectatorii si presa au prizat foarte bine, spectacolul este cumparat de mai multe companii, o sa aiba un turneu prin lume, speram in 2010, pentru ca in 2009 multi dintre actori sint prinsi in alte proiecte. Este un text de Visniec, dar acum este altceva decit la Cluj, pentru ca trebuie sa-i ofer spectatorului mai multe nivele de lectura pentru ca in occident multi nu stiu cine era Cioran. Omul care vine in week-end la Avignon pentru ca este marea aproape nu stie cine este Cioran si nici Visniec, dar vine sa vada un spectacol si mai ales sa se amuze. Spectacolul acela are parte de lumina, bucurie, joc, improvizatie, gaguri. Am facut un casting si in Franta, si am gasit actori foarte predispusi la joaca. Imi declarau ca nu s-au mai jucat de mult ca in acest spectacol. Constantin Cojocaru a facut furori. Il astepta lumea sa-l imbratiseze la iesirea din spectacol. Toti se intrebau cine este acest actor roman pe care chiar nu-l stie Europa. S-a jucat in franceza si el a facut un efort suprauman fizic si intelectual in acest spectacol. Este un mare actor, consider eu. Am avut noroc ca am vazut si niste spectacole mari, cum este cel al lui Romeo Castellucci, dupa "Divina Comedie" a lui Dante. Spectacol fundamental, care m-a marcat.
- Prin ce se detaseaza acest spectacol?
- Era un text dupa Dante, dar foarte departe, pentru ca nu mai pastrase text din Dante, erau niste sugestii doar. E un spectacol de imagine, de actiune, foarte puternic. Si la noi sint spectacole de imagine, dar, imi pare rau ca trebuie sa o spun, multe sint ieftine, nu au ecou in sufletul sau mintea omului, nu mai vorbesc de atitudine. La Castelluci era o atitudine sociala foarte pregnanta. Infernul este aici, poate sa fie aici si Paradisul, iar Purgatoriul era un caz social din mica burghezie, un caz de incest tata-fiu, la care publicul francez a reactionat destul de violent de multe ori sau pur si simplu a iesit din sala. Dar spectacolul era foarte bine facut. Castelluci este un regizor care are geniu. Se ajungea de la acest incest la niste situatii si imagini scenice tulburatoare, pentru ca asta este efectul spectacolului, te tulbura total. Paradisul lui Castelluci era o instalatie. Puteai sa stai in Paradis trei minute, pentru trei euro. Am stat la coada doua ore ca sa stau in Paradis trei minute. Printr-un cerc te uitai la interiorul Bisericii Celestinilor, un monument fabulos din Avignon. Interiorul era plin cu apa, era o lumina divina si un pian din care iesea apa. Pianul fusese in Infern. La el, tatal incestuos cinta si venea copilul si-l mingiia pe cap si spunea: "Lasa tata, nu mai plinge, ca a trecut". Erau niste lucruri tulburatoare. Dupa altii erau insuportabile, insa cronicile au fost foarte bune.
- Atunci cind bagi degetele in ochii cuiva dorind sa-i arati ceva, e posibil sa si ranesti.
- Da, este posibil sa ranesti, dar e foarte bine sa-ti asumi acest risc. Pe cine poti sa ranesti? Si asta este o intrebare! Pe cei care sint vinovati? Pe cei care ar putea fi la un moment dat vinovati? Pe cei care stiu despre asa ceva si tac? Pe cei care se ascund? Dupa un moment din asta in care poti sa ranesti, vine imediat un moment de mare emotie care, de fapt, curata tot ce s-a intimplat inainte si il face pe spectator sa ierte oarecum atrocitatea la care a fost supus. Din acest spectacol nu am ramas cu imagini socante, ci cu emotia. Si nu am fost singurul, pentru ca s-a jucat in sali de peste 1.000 de locuri si vibratia salii se simte cind e soc, mutenie sau altceva.
Radu Afrim vrea sa-si incinte din nou publicul si a marturisit ca a fost greu sa aleaga o a treia piesa de montat la Braila, pentru ca ea trebuia sa fie peste celelalte doua, "Adam Geist" si "Plaja". Cu aceeasi ocazie a povestit si citeva dintre intimplarile traite la Festivalul de teatru de la Avignon, cel mai important festival de teatru din Europa, unde a participat cu un spectacol in sectiunea off, "Mansarde à Paris/Les detours Cioran", pentru care a cistigat premiul Coup de Coeur de la Presse.
Presa locala franceza a acordat distinctia spectacolului pus in scena de Radu Afrim, alegindu-l dintre alte 1.000 de spectacole, apreciindu-l ca fiind "un mare creator de imagine". "Mansarde à Paris/Les detours Cioran" a reprezentat Luxemburgul, fiind o productie Kulturfabrik ASBL - Luxemburg. Spectacolul s-a jucat in sala Theatre du Balcon pe toata durata festivalului. Publicatia "La Provence" a dat spectacolului lui Afrim patru puncte din cinci, subliniind ca regia a fost "incredibila". Spectacolul a fost montat dupa textul lui Visniec, "Mansarda la Paris cu vedere spre moarte".
"Om perna" - Probleme serioase intr-o forma cit mai spectaculoasa
- Ce anume montati de aceasta data la Braila?
- A fost foarte greu sa fac o alegere pentru Braila, pentru ca am montat deja aici doua spectacole care ma reprezinta foarte bine, au avut succes, iar al treilea spectacol, logic, trebuie sa fie peste celelalte doua. Atunci e o mare responsabilitate. Avantajul este ca eu cunosc foarte bine actorii si am venit oarecum pregatit pentru niste actori din acest teatru. Va fi un spectacol cu un text social, dar cu mult umor. Pe linga textul "Om-perna", scris de Martin McDonagh, am, la nivel de text, citeva bonusuri, ceva socant si aplicat pe societatea noastra. Daca "Adam Geist" vorbea despre violenta in general, acum vreau sa fiu foarte bine inteles sau chiar vreau sa bag degetele in ochi, cu riscul de a supara pe unii. Vreau sa trag niste semnale de alarma, sa fac ce pot eu pentru a vorbi cum pot mai bine despre niste lucruri care se intimpla in societate si care nu ne convin, care sufoca lumea. Nu e vorba doar despre violenta, ci despre relatii defecte intre parinti si copii, violenta parintilor fata de copii, despre cenzura in societate. In ce masura arta devine periculoasa pentru societate atunci cind ea este foarte explicita. Este un text care pune probleme serioase, dar eu toate aceste probleme serioase nu vreau sa le las la nivel tezist, teoretic, ci vreau sa le dau o forma cit mai spectaculoasa. Sper sa-l termin pina la festival. M-am inhamat la o treaba care implica multi oameni, muzica, miscare si psihologie. Voi mai avea in festival un spectacol cu care vom juca zece zile si in stagiunea Teatrului "Odeon" din Paris, un spectacol la care tin foarte mult, cu doi actori exceptionali, Coca Bloss si Constantin Cojocaru. Ma bucur ca brailenii pot sa vada acest spectacol.
- In societatea noastra se poate vorbi de cenzura?
- Da, in arta. Omul este liber sa vorbeasca, dar in arta incepe sa se instaureze o anumita forma de cenzura. De exemplu, in occident nu mai este voie sa faci spectacole sau filme in care sa se fumeze. In Franta se vorbeste acum despre asa ceva. Nu este asta o mare problema a lumii, dar este un inceput nou de cenzura. Sa arati o femeie batuta pe scena inseamna mare scandal in Franta. Atunci vin cei din alte tari cu spectacole care socheaza. Eu lupt ca artistul sa ramina totusi liber, pentru ca noi sintem dispusi sa luam din occident fara sa gindim prea mult anumite norme, reguli, principii, care nu fac intotdeauna bine.
- Noi, ca popor, sintem predispusi la autocenzura?
- Nu. Noi chiar incepem sa scapam de anumite prejudecati, sa fim mai liberi, sa scapam oarecum de ipocrizii. Pe de alta parte, pe calea televiziunii ne indoapa cu lucruri, politic corect, dar ipocrite. Majoritatea emisiunilor de la televiziune prezinta niste romani falsi, modele care sint mai mult sau mai putin ale noastre, cupluri din inalta societate si oamenii chiar sint prinsi de aceasta capcana, pentru ca oamenii chiar viseaza sa fie ceea ce nu sint. In fond si la urma urmei, noi nu acestia sintem.
Publicul brailean nu iarta textele care nu-l privesc
- E rau sa visezi ca ai bani si faci cumparaturi in cele mai exclusiviste magazine?
- Este bine in masura in care nu te mai trezesti niciodata la realitate, ceea ce nu stiu daca este posibil. Acesti spectatori traiesc intr-o transa continua, intr-un vis abulic si sint fericiti, dar nu se poate sa ramii in aceasta zona de reverie oarecum inconstienta. Din cite stiu, romanii sint mult mai lucizi. Romanii care au ajuns celebri in lume au reusit pentru ca au fost lucizi, cinici, ironici si, evident, au avut ceva original de spus, nu au copiat pe nimeni. De cite ori te duci in occident si faci ceva care seamnana cu ceea ce fac ei, treci neobservat. Trebuie sa faci spectacole originale, asa cum le-ai face la tine acasa, pentru romani.
- Despre subiectul spectacolului "Om-perna" ce puteti spune?
- Este vorba despre un baiat care scrie niste povestiri atroce, cu cruzimi, care vorbesc despre o lume foarte rea, care exista. Fratele sau, bolnav, care a fost inchis intr-o camera de catre parinti, de unde nu a iesit niciodata, ii ia pe ascuns povestirile, le citeste si pune in aplicare aceste crime in oraselul mic in care se petrece actiunea. De fapt, textul este ancheta de la politie a celor doi frati. Eu l-am deviat, l-am colorat. Acum are mai multe supape pentru toate nivelele de lectura. Pot sa spun ca eu cunosc publicul brailean, stiu ce anume este greu de digerat si am incercat sa evit pe cit am putut.
- Ce anume digera greu publicul brailean?
- Ce diger si eu greu pina la urma: textele care nu ii privesc, in care ei nu se regasesc deloc. Pina la urma s-au obisnuit si cu violenta si cu modalitatile de a arata sexulitatea mai direct, s-au obisnuit sa faci umor din lucruri sumbre, s-au obisnuit cu un stil estetic mai experimental, pentru ca nu sint singurul care a facut spectacole experimentale aici, dar nu iarta textele care nu-i privesc. De aceea am ales acest text si partile mai dificile am incercat sa le fac accesibile printr-un joc luminos. Este un spectacol luminos pe un text care poate sa fie trist, dar are foarte multa emotie. Are si foarte multa actiune. Actorii fac gaguri unul dupa altul. Nu cred ca vor fi parti care sa plictiseasca sau... cine stie? Acest copil care comite toate atrocitatile este unul despre care autorul spune ca parintii faceau cu el experimente artistice. Si acesta este un alt punct care trebuie atins, pina unde arta poate sa fie arta si de unde ea devine ceva deviant. Am ales pe linga acest text cazuri romanesti, care au aparut in presa, dar modul in care se vor expune aceste cazuri este diferit, nu va fi ca la stiri, in orice caz.
"Omul care vine in week-end la Avignon pentru ca este marea aproape nu stie cine este Cioran"
- V-ati intors de curind din Franta, de la festivalul de teatru de la Avignon. Cum a fost?
- A fost o experienta excelenta. Actorii mei au jucat de la 10.15 dimineata timp de o luna de zile si sala a fost plina totdeauna. Nu au fost mari probleme pentru ca a fost un text despre Cioran si despre romani. Spectatorii si presa au prizat foarte bine, spectacolul este cumparat de mai multe companii, o sa aiba un turneu prin lume, speram in 2010, pentru ca in 2009 multi dintre actori sint prinsi in alte proiecte. Este un text de Visniec, dar acum este altceva decit la Cluj, pentru ca trebuie sa-i ofer spectatorului mai multe nivele de lectura pentru ca in occident multi nu stiu cine era Cioran. Omul care vine in week-end la Avignon pentru ca este marea aproape nu stie cine este Cioran si nici Visniec, dar vine sa vada un spectacol si mai ales sa se amuze. Spectacolul acela are parte de lumina, bucurie, joc, improvizatie, gaguri. Am facut un casting si in Franta, si am gasit actori foarte predispusi la joaca. Imi declarau ca nu s-au mai jucat de mult ca in acest spectacol. Constantin Cojocaru a facut furori. Il astepta lumea sa-l imbratiseze la iesirea din spectacol. Toti se intrebau cine este acest actor roman pe care chiar nu-l stie Europa. S-a jucat in franceza si el a facut un efort suprauman fizic si intelectual in acest spectacol. Este un mare actor, consider eu. Am avut noroc ca am vazut si niste spectacole mari, cum este cel al lui Romeo Castellucci, dupa "Divina Comedie" a lui Dante. Spectacol fundamental, care m-a marcat.
- Prin ce se detaseaza acest spectacol?
- Era un text dupa Dante, dar foarte departe, pentru ca nu mai pastrase text din Dante, erau niste sugestii doar. E un spectacol de imagine, de actiune, foarte puternic. Si la noi sint spectacole de imagine, dar, imi pare rau ca trebuie sa o spun, multe sint ieftine, nu au ecou in sufletul sau mintea omului, nu mai vorbesc de atitudine. La Castelluci era o atitudine sociala foarte pregnanta. Infernul este aici, poate sa fie aici si Paradisul, iar Purgatoriul era un caz social din mica burghezie, un caz de incest tata-fiu, la care publicul francez a reactionat destul de violent de multe ori sau pur si simplu a iesit din sala. Dar spectacolul era foarte bine facut. Castelluci este un regizor care are geniu. Se ajungea de la acest incest la niste situatii si imagini scenice tulburatoare, pentru ca asta este efectul spectacolului, te tulbura total. Paradisul lui Castelluci era o instalatie. Puteai sa stai in Paradis trei minute, pentru trei euro. Am stat la coada doua ore ca sa stau in Paradis trei minute. Printr-un cerc te uitai la interiorul Bisericii Celestinilor, un monument fabulos din Avignon. Interiorul era plin cu apa, era o lumina divina si un pian din care iesea apa. Pianul fusese in Infern. La el, tatal incestuos cinta si venea copilul si-l mingiia pe cap si spunea: "Lasa tata, nu mai plinge, ca a trecut". Erau niste lucruri tulburatoare. Dupa altii erau insuportabile, insa cronicile au fost foarte bune.
- Atunci cind bagi degetele in ochii cuiva dorind sa-i arati ceva, e posibil sa si ranesti.
- Da, este posibil sa ranesti, dar e foarte bine sa-ti asumi acest risc. Pe cine poti sa ranesti? Si asta este o intrebare! Pe cei care sint vinovati? Pe cei care ar putea fi la un moment dat vinovati? Pe cei care stiu despre asa ceva si tac? Pe cei care se ascund? Dupa un moment din asta in care poti sa ranesti, vine imediat un moment de mare emotie care, de fapt, curata tot ce s-a intimplat inainte si il face pe spectator sa ierte oarecum atrocitatea la care a fost supus. Din acest spectacol nu am ramas cu imagini socante, ci cu emotia. Si nu am fost singurul, pentru ca s-a jucat in sali de peste 1.000 de locuri si vibratia salii se simte cind e soc, mutenie sau altceva.
