Cu o incarcatura istorica si o semnificatie adinc intiparite in constiinta romanilor, pentru a 89-a oara, astazi, sarbatorim Marea Unire. O zi memorabila pentru poporul roman, motiv pentru care, dupa revolutie, 1 Decembrie a devenit si Ziua Nationala a Romaniei.
Ca in fiecare an, si astazi, Braila fierbe. Strazile sint pline, mii de braileni asista la marea parada militara. De la tribuna, primarul saluta masele, iar oficialitatile care-l insotesc impart urari de bine si prosperitate. Parada se incheie in uralele multimii si intr-o ploaie de flori. O jumatate de ora mai tirziu, pe marile bulevarde, nu ai unde sa arunci un ac, copii, tineri sau batrini, cu bratele incarcate de baloane multicolore se strecoara cu greu printre tarabele care te imbie cu mici, vin fiert si mere coapte. Artistii au grija ca, indiferent de virsta, melodiile sa te prinda in ritmul lor ametitor. Spre seara orasul se aprinde, milioanele de beculete transforma totul intr-o feerie, iar in final, printre fulgii timizi de nea, imensul foc de artificii lumineaza tot cerul. E ziua noastra si, ca la un semn, se aude: "La multi ani, Romania!", "La multi ani, romani!".
Ar fi frumos, nu-i asa? Din pacate nu e si real.
Daca in Bucuresti, de citiva ani, 1 Decembrie incepe sa mai semene cu o sarbatoare, la Braila, Ziua Nationala se reduce la o scurta parada militara, o comemorare fugara a eroilor si cam atit. Un plictis general cuprinde orasul. De ani de zile aceeasi derulare fara vlaga a unor activitati monotone. Aceleasi figuri mohorite, de braileni amariti ajunsi acolo din intimplare sau de politicieni acri pozind in falsi patrioti. Se aud aceleasi discursuri conventionale trase la indigo, si interminabila slujba religioasa, la fel de conventionala ca si discursurile, aceiasi oficiali care, chipurile, plini de piosenie, aprind o luminare, ridica de coliva si isi sterg o lacrima, ipotetica, atunci cind plini de emfaza preotii cinta Dumnezeu sa-i ierte pe eroii neamului. Asta inseamna, de ani buni, Ziua Nationala a Romaniei pentru braileni. Exact acelasi lucru ni s-a pregatit si pentru astazi. Nu am nimic cu paradele militare, chiar imi plac. Nu am nimic cu slujbele de comemorare. Dar de ce toate sarbatorile noastre sa se rezume doar la atit? Credeti ca ne-am iubi mai putin tara daca am petrece cum se cuvine de 1 Decembrie? Categoric NU. Iar cel mai bun exemplu este poporul american, pentru care 4 iulie este cea mai importanta zi din an. Ba, mai mult, in fiecare an americanii au grija ca tot globul pamintesc sa isi reaminteasca lucrul acesta.
Copilul meu este nascut pe 4 iulie. Nimeni din familia mea nu primeste de ziua lui mai multe telefoane decit el. Pentru ca, in fiecare seara de 4 iulie, toti prietenii nostri, din orice colt al tarii sau al lumii, isi amintesc ca e ziua fiului meu dupa ce vad la stiri marea sarbatoare americana.
Si ma intreb: o sa ajungem vreodata, dupa jurnalul din seara de 1 Decembrie, sa ne amintim ca undeva, in lume, avem niste prieteni al caror copil s-a nascut de Ziua Nationala a Romaniei? Categoric NU. Si chiar daca ne-am aminti, am fi atit de tristi! Pai, dupa atitea coroane de flori, colive si luminari, dupa atita piosenie, tamiie si Doamne miluieste, cui i-ar mai veni sa strige din rarunchi: "La multi ani, copile! Romania, la multi ani!"
Ca in fiecare an, si astazi, Braila fierbe. Strazile sint pline, mii de braileni asista la marea parada militara. De la tribuna, primarul saluta masele, iar oficialitatile care-l insotesc impart urari de bine si prosperitate. Parada se incheie in uralele multimii si intr-o ploaie de flori. O jumatate de ora mai tirziu, pe marile bulevarde, nu ai unde sa arunci un ac, copii, tineri sau batrini, cu bratele incarcate de baloane multicolore se strecoara cu greu printre tarabele care te imbie cu mici, vin fiert si mere coapte. Artistii au grija ca, indiferent de virsta, melodiile sa te prinda in ritmul lor ametitor. Spre seara orasul se aprinde, milioanele de beculete transforma totul intr-o feerie, iar in final, printre fulgii timizi de nea, imensul foc de artificii lumineaza tot cerul. E ziua noastra si, ca la un semn, se aude: "La multi ani, Romania!", "La multi ani, romani!".
Ar fi frumos, nu-i asa? Din pacate nu e si real.
Daca in Bucuresti, de citiva ani, 1 Decembrie incepe sa mai semene cu o sarbatoare, la Braila, Ziua Nationala se reduce la o scurta parada militara, o comemorare fugara a eroilor si cam atit. Un plictis general cuprinde orasul. De ani de zile aceeasi derulare fara vlaga a unor activitati monotone. Aceleasi figuri mohorite, de braileni amariti ajunsi acolo din intimplare sau de politicieni acri pozind in falsi patrioti. Se aud aceleasi discursuri conventionale trase la indigo, si interminabila slujba religioasa, la fel de conventionala ca si discursurile, aceiasi oficiali care, chipurile, plini de piosenie, aprind o luminare, ridica de coliva si isi sterg o lacrima, ipotetica, atunci cind plini de emfaza preotii cinta Dumnezeu sa-i ierte pe eroii neamului. Asta inseamna, de ani buni, Ziua Nationala a Romaniei pentru braileni. Exact acelasi lucru ni s-a pregatit si pentru astazi. Nu am nimic cu paradele militare, chiar imi plac. Nu am nimic cu slujbele de comemorare. Dar de ce toate sarbatorile noastre sa se rezume doar la atit? Credeti ca ne-am iubi mai putin tara daca am petrece cum se cuvine de 1 Decembrie? Categoric NU. Iar cel mai bun exemplu este poporul american, pentru care 4 iulie este cea mai importanta zi din an. Ba, mai mult, in fiecare an americanii au grija ca tot globul pamintesc sa isi reaminteasca lucrul acesta.
Copilul meu este nascut pe 4 iulie. Nimeni din familia mea nu primeste de ziua lui mai multe telefoane decit el. Pentru ca, in fiecare seara de 4 iulie, toti prietenii nostri, din orice colt al tarii sau al lumii, isi amintesc ca e ziua fiului meu dupa ce vad la stiri marea sarbatoare americana.
Si ma intreb: o sa ajungem vreodata, dupa jurnalul din seara de 1 Decembrie, sa ne amintim ca undeva, in lume, avem niste prieteni al caror copil s-a nascut de Ziua Nationala a Romaniei? Categoric NU. Si chiar daca ne-am aminti, am fi atit de tristi! Pai, dupa atitea coroane de flori, colive si luminari, dupa atita piosenie, tamiie si Doamne miluieste, cui i-ar mai veni sa strige din rarunchi: "La multi ani, copile! Romania, la multi ani!"
