* formatia braileana a evoluat insa intr-o postura inedita, in care s-a regasit numai Marcela Lupu * Alexandrina Soare a testat patru jucatoare din Divizia A, dar i-a dar credit si unei jucatoare de 14 ani de la LPS Braila, Gabriela Perianu
Miercuri dupa-amiaza, HC Dunarea a disputat un amical cu echipa de tineret, formatie condusa de pe margine de antrenorul secund, Costel Oprea, insa la gruparea din Liga Nationala a evoluat doar Marcela Lupu in prima repriza si Nicoleta Esanu in partea a doua, patru jucatoare tinere pe care Alexandrina Soare le-a testat in vederea cooptarii lor in lotul lui HC Dunarea, Andra Ciobanu, Alina Moloci si Andra Tanasiuc, toate de la Muresul Tg. Mures si portarul Luiza Mreana de la Piatra Neamt, dar aproape tot meciul a jucat si tanara speranta a LPS-ului, Gabriela Perianu, un inter de doar 14 ani, produs 100% al profesorului Cristi Preda, o jucatoare cu reale calitati, de perspectiva, care a marcat patru goluri in poarta nationalei, despre care antrenoarea braileana afirma ca in doi ani va putea face fata rigorilor din Liga Nationala: "Este o jucatoare despre care se va mai auzi, una cu extraordinar de bune calitati fizice si motrice, cu talie, cu aspect placut ochiului, se antreneaza in fiecare saptamana cu senioarele si in curand va putea juca intr-o echipa de liga". Tineretul s-a impus cu 42-36, principalele marcatoare fiind Dragut 8 goluri si Lazar cu 7 goluri, in timp ce dintre jucatoarele aflate in probe doar coordonatorul Alina Moloci a aratat ca are un bagaj tehnico-tactic pus la punct. "Lotul m-a surprins un pic neplacut din punct de vedere al conditiei fizice si al mobilizarii in joc, tinand insa cont ca jucatoarele vin dupa un turneu de sala, unde s-a acumulat si putina oboseala, evolutia lor mai slaba se justifica. Am facut o evaluare in perspectiva perioadei de pregatire din februarie", a precizat la finalul testului Alexandrina Soare. Antrenoarea braileana a spus apoi ca si-a menajat jucatoarele din cadrul lotului echipei Dunarea pentru a preintampina posibilele accidentari inaintea disputei de la Galati cu Otelul si ca principalul obiectiv al ei l-a reprezentat testarea unor jucatoare tinere. "Am testat trei handbaliste din Divizia A, de la Muresul Tg. Mures si un portar de la Piatra Neamt, care de altfel este al Brasovului. Incercam si noi in perioada aceasta scurta sa ne completam lotul, nu cu jucatoare cu experienta, ci cu unele care, in perspectiva, ar putea sa ajute echipa. Ramane sa ma hotarasc in aceasta saptamana, daca si pe cine voi aduce la Braila", a mai adaugat Alexandrina Soare.