"Nu există legătură din punct de vedere juridic între MCV şi procesul aderării României la Schengen. Poziţia CE este următoarea: dacă România îndeplineşte criteriile trebuie să fie acceptată. În acelaşi timp, unele state membre privesc foarte atent la modul în care România implementează reformele în justiţie, pentru că sunt de părere că acesta este un indicator al capacităţii de a implementa apoi şi Schengen", a explicat Barroso, întrebat există o legătură între MCV şi accesul în Schengen.
Preşedintele CE a explicat că, în interiorul Schengen, este nevoie de încredere între părţi, iar aceasta vine din încrederea în sistemul juridic al fiecărui stat. "Acesta este un aspect la care România trebuie să lucreze împreună cu acele ţări, să le asigure că totul este pregătit pentru a implementa corect Schengen", a continuat Barroso. El a reiterat poziţia CE privind accesul României la spaţiul Schengen, afirmând că susţine procesul atât timp cât sunt respectate condiţiile tehnice, atenţionând, de asemenea, că decizia va fi luată de către Consiliu, iar votul este necesar să fie unanim.
Presa a scris că Olanda, Franţa şi Germania s-ar opune aderării României la Schengen
În acest context, preşedintele Traian Băsescu a ţinut să precizeze că, deşi accesul în Schengen este evaluat pe baza unor criterii obiective, votul din Consiliu este unul politic. "În Consiliu toţi membrii sunt politicieni, iar decizia politică va fi adăugată la realităţile tehnice. Va trebui să ne îndeplinim obligaţiile", a spus Băsescu.
Presa a scris că Olanda, Franţa şi Germania s-ar opune aderării României la Schengen în martie anul viitor, invocând rezultatele nesatisfăcătoare în lupta împotriva corupţiei.
Barroso a subliniat, de altfel, că România că trebuie să demonstreze că ia în serios reformele din justiţie şi, în acest context, a menţionat că experţi ai Comisiei Europene vor veni săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a evalua progresele înregistrate de România. "Experţi ai Comisiei vor veni la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresele României în cele şapte domenii de prioritate pe care le-am identificat. Sper că aceştia vor descoperi că România a îmbrăţişat din nou Mecanismul ca un sprijin pozitiv pentru accelerarea reformelor", a spus Barroso, după întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu. (n.r. - Nu este clar dacă preşedintele CE s-a referit la vizita experţilor care fac evaluarea Schengen, programată într-adevăr săptămâna viitoare, sau dacă este vorba despre experţi CE care vor evalua progresele făcute de România în cadrul MCV, în perspectiva raportului de etapă, aşteptat în februarie.)