România s-a calificat la turneul final al Campionatului European de tenis pe echipe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România s-a calificat la turneul final al Campionatului European de tenis pe echipe

În perioada 21-24 iulie, au avut loc preliminariile Tennis Europe Junior, competiţie la care au participat 32 de echipe de fete cu vârsta până în 12 ani, din tot atâtea ţări, miza constituind-o calificarea la turneul final al Campionatului European pe echipe, ce va avea loc la începutul lunii august, în Franţa.
Echipele au fost împărţite în patru zone, România fiind repartizată în prima dintre ele. Meciurile zonei A s-au desfăşurat la Rakovnik, în Cehia. Acolo organizatorii au alcătuit două grupe, prima fiind alcătuită din Cehia, Elveţia, Israel şi Belarus, cea de a doua din Germania, Austria, România şi Republica Moldova.
În grupă, naţionala României în componenţa, Andreea Roşca (Bucureşti), Andreea Georgia Crăciun (Venus Brăila) şi Ioana Gună (Craiova) a câştigat toate meciurile cu 3-0.
În postura de câştigătoare a grupei a doua, România a jucat cu ocupanta locului al doilea din prima grupă, Eleveţia, a câştigat ambele partide de simplu cât şi pe cea de dublu şi s-a impus tot cu 3-0 obţinând calificarea pentru turneul final din Franţa care va avea loc în perioada 4-8 august şi unde vor participa cele mai bune opt echipe de pe continent.
"Ca orice român sunt foarte mulţumit de calificarea echipei noastre naţionale la un turneu final de junioare, mai cu seamă că din lotul deplasat în Cehia a făcut parte şi reprezentanta clubului TC Venus Brăila, Andreea Georgia Crăciun. Faptul că România a câştigat toate meciurile fără să piardă vreun set îmi dă speranţe într-o evoluţie bună a tricolorelor şi la turneul final", a declarat Gheorghe Goleanu, antrenorul clubului TC Venus.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro