România, prinsă la mijloc în războiul declaraţiilor Rusia - SUA - UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România, prinsă la mijloc în războiul declaraţiilor Rusia - SUA - UE

Acuzaţiile Statelor Unite privind încălcarea de către Rusia a Tratatului forţelor nucleare intermediare sunt lipsite de fundament, consideră Ministerul rus de Externe, precizând că sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România şi Polonia ar putea fi o încălcare directă a Acordului.
Declaraţiile oficialilor americani conform cărora Rusia a încălcat Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF) sunt lipsite de fundament, a comunicat miercuri Ministerul rus de Externe, citat de Itar-Tass.
"Acuzaţiile sunt lipsite de fundament, la fel ca toate celelalte acuzaţii făcute în ultima vreme de Washington la adresa Moscovei", precizează diplomaţia rusă.
"Avem multe nemulţumiri faţă de Statele Unite privind acest Tratat. Acestea se referă la rachetele care au caracteristici tehnice similare cu cele ale rachetelor cu rază scurtă şi lungă de acţiune şi în legătură cu fabricarea de către americani a avioanelor militare fără pilot, care intră în mod clar, conform Tratatului, la categoria rachete de croazieră", adaugă Ministerul rus de Externe.

Un tratat nerespectat

Sistemele de tip MK 41 cu lansare verticală (echivalentul tehnologiilor de tip Aegis) au fost în centrul atenţiei în ultima perioadă, în contextul în care Statele Unite intenţionează să le instaleze în Polonia şi România în cadrul sistemului antibalistic, explică Ministerul rus de Externe. "Aceste sisteme pot lansa rachete de croazieră cu rază medie, iar versiunea terestră poate fi considerată o încălcare directă a Tratatului INF", subliniază Moscova.
Statele Unite au îndemnat marţi Rusia să distrugă armamentul interzis prin acordurile ratificate de Moscova, denunţând încălcarea de către partea rusă a Tratatului forţelor nucleare intermediare, datând din anul 1987.
Acordul Forţelor Nucleare Intermediare, semnat de SUA şi URSS în 1987 şi intrat în vigoare pe 1 iunie 1988, obligă ambele părţi să distrugă toate rachetele balistice şi de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.
Rusia este acuzată că a testat o rachetă cu raza de acţiune de circa 1.000 de kilometri, dar care, modificată, poate atinge distanţa de 2.000-3.000 de kilometri.

Rusia ameninţă energetic

Sancţiunile anunţate de Uniunea Europeană vor avea „inevitabil drept rezultat o creştere a preţurilor pe piaţa energiei din Europa", a afirmat Ministerul rus al Afacerilor Externe, relatează AFP şi Reuters.
„A pune obstacole cooperării cu Rusia în domeniul energetic constituie o măsură necugetată şi iresponsabilă", notează MAE rus, într-un comunicat.
Ministerul rus de Externe critică totodată într-un mod neobişnuit de drastic politica Uniunii Europene. „Politica UE nu se mai bazează astăzi pe fapte verificate, ci este dictată de Washington", declară MAE rus, adăugând că aceste sancţiuni antiruse ilustrează incapacitatea Uniunii Europene de a juca un rol autonom în problemele mondiale.

Premierul britanic, îngrijorat de România

Marea Britanie nu va lansa cel de-al treilea război mondial din cauza implicării Rusiei în Ucraina, dar Occidentul trebuie să impună o limită, pentru că în caz contrar Rusia va începe să exercite presiuni similare asupra unor ţări membre ale Uniunii Europene din estul continentului, cum este România, a afirmat premierul britanic David Cameron, citat de Daily Telegraph.
„Trebuie să ne punem întrebarea ce mai putem face mai mult decât atât? Nu vom lansa un război european, nu vom trimite flota la Marea Neagră, nu căutăm o confruntare militară, dar trebuie să folosim puterea economică de care dispunem", a spus Cameron, întrebat ce poate face guvernul britanic pentru a-l opri pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pentru a sprijini Ucraina, cu prilejul unei discuţii cu personalul United Utilities, principala companie de apă din Marea Britanie, la Warrington (vestul Angliei).
Potrivit lui Cameron, „Uniunea Europeană şi SUA sunt hotărâte să demonstreze Rusiei că ceea ce face este inacceptabil. Este inacceptabil şi pentru că, dacă stăm deoparte şi nu facem nimic, mâine (ruşii) vor destabiliza ţări din regiunea baltică, vor destabiliza România, vecinii Rusiei vor începe să simtă presiunea acţiunilor lui Putin".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro