România a primit peste 830 de milioane de euro de la Comisia Europeană, sumă solicitată în 2013 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România a primit peste 830 de milioane de euro de la Comisia Europeană, sumă solicitată în 2013

Suma de 830,39 milioane de euro a fost solicitată spre rambursare în anul 2013.
Cele mai multe fonduri - 506,20 milioane de euro - au fost rambursate pentru proiecte din cadrul Programului Operaţional Sectorial Transport, în timp ce la Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) au ajuns 180,71 milioane de euro. Pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost rambursate 123,76 milioane de euro, iar pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - 19,72 milioane de euro.
"Încasarea sumei de peste 830 milioane de euro într-o singură zi reprezintă un record absolut în istoria atragerii fondurilor structurale şi de coeziune de către România. Aceasta, în condiţiile în care sumele încasare în fiecare dintre anii 2009, 2010 şi 2011 au fost mai mici decât cea încasată acum", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Conform MFE, în acest an, Comisia a rambursat României peste 900 milioane de euro. Astfel, suma totală returnată a ajuns la aproximativ 6 miliarde de euro, iar rata rambursărilor a depăşit nivelul 31%.
Rata de absorbţie curentă este, în prezent, de aproximativ 34%, iar valoarea totală a sumelor pe care România le-a solicitat Comisiei Europene pentru rambursare fiind de aproape 6,5 miliarde de euro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro