Vineri seară, ora 21.00. Ne aflăm în Club Zodiar, hot-spotul de ultimă oră al Galaţiului în materie de rock, rockăreală şi de sesiuni live, construit în incinta fostului Cinematograf Popular şi situat în spatele Parcului Eminescu. De cum intri, de cum treci de perechea de gardieni-coloşi postaţi la intrare, atenţia îţi este atrasă de ambianţa post-industrială a clubului, care reuşeşte să reproducă cu destulă precizie aerul tavernelor Londrei de la începutul anilor '80. Atmosfera este una incendiară! Ar putea fi numită incendiară la propriu, dată fiind vigoarea de grade Fahrenheit care se degajă din marea de tineri ce dansează, excitaţi de "urletele" instrumentelor băieţilor de la "Addiction" (formată din Bogdan, Silviu, Alex şi Cristi, câştigători ai Marelui Premiu la concursul YouthRockFest din Costineşti). Formaţia brăileană a fost invitată să deschidă concertul trupei "Viţa de Vie" - unul dintre cele mai notorii, influente şi foarte apreciate branduri de alternative al fenomenului rock românesc din ultimul deceniu. Mini-concertul "Addiction" durează vreo 40 de minute, timp în care, în mijlocul clubului, se încinge o scurtă, dar exemplară repriză de pogo. Sesiunea celor de la "Addiction" este făcută ca la carte: cu minuţiozitatea tehnică caracteristică, cu forţa brută caracteristică, cu vitalitatea caracteristică, cu intuiţia caracteristică şi - cel mai important aspect, fără de care celelalte n-ar fi posibile - cu talentul caracteristic. De la concert la concert, "Addiction" confirmă faptul că avem de-a face cu o tânără trupă de perspectivă, şi nu cu o simplă zdrăngăneală de conjunctură. 
Următorii care urcă pe scenă sunt cei de la "Viţa de Vie" (Adrian Despot - voce/chitară; Sorin Dănescu - clape; Sorin "Pupe" Tănase - tobe; Cezar Popescu - chitară; Adrian Ciuplea - bas). "Un show de milioane!" scrie pe concertul lor. Timp de aproximativ două ore, melodii deja clasicizate precum "Basul şi cu toba mare", "Cu sapa", "Varză" sau "Vino la mine", toate piperate cu ironia flamboiantă a lui Adrian Despot, aruncă publicul în acel necesar trip anti-social pe care numai rock-ul adevărat, rock-ul fără carte de muncă, acel rock care ascute mintea şi curăţă retina de prejudecăţi academice, îl poate provoca.
