Robert Negoiţă, Adrian Enache şi Nicolae Bănicioiu, în dosarul de proxenetism din Ialomiţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Robert Negoiţă, Adrian Enache şi Nicolae Bănicioiu, în dosarul de proxenetism din Ialomiţa

Procurorii DIICOT au dispus, la începutul lunii noiembrie, trimiterea în judecată a lui Ion Valeriu Tămârjan şi Relu Cornel Costan, în stare de arest preventiv, precum şi a lui Radu Ştefan Nicola şi Alexandru Gabriel Voicu. Cei patru sunt acuzaţi de trafic de persoane, după ce, timp de trei ani, au recrutat peste 80 de fete, inclusiv minore, prin intermediul unor agenţii de fotomodele, pe care apoi le obligau să se prostitueze în România, Italia sau Austria.

DIICOT arată, în rechizitoriu, că activitatea infracţională s-a desfăşurat sub paravanul a două agenţii de selecţie şi promovare a fotomodelelor, iar victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor, veniturile obţinute depăşind suma de 100.000 de euro.

Potrivit rechizitoriului, una dintre fetele recrutate pentru reclama video pentru Clubul Babylon ar fi "întreţinut acte sexuale cu inculpatul Costan Relu Cornel, iar prin intermediul acestuia acte sexuale plătite cu Negoiţă Robert Sorin, Nuredin Beinur şi Rasitzaimoglu Muammer Tahir" în perioada 2007-2009.

În dosar apare şi numele lui Nicolae Bănicioiu, dar şi al cântereţului Adrian Enache

De altfel, procurorii susţin că Negoiţă ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe dintre fetele exploatate de reţeaua de proxeneţi şi chiar i-ar fi făcut avansuri unei minore.

Pe de altă parte, în declaraţia dată în faţa anchetatorilor, în calitate de martor, Negoiţă a spus că îl cunoaşte pe Relu Costan din perioada 2004 - 2005, iar pe Ion Tămârjan din perioada 2006 - 2007. Deputatul PSD a declarat că îi consideră amici şi de aceea i-a cazat gratuit în hotelurile administrate de firmele sale, dar şi pe modelele de la agenţiile lor. Negoiţă a precizat că nu le-a cerut niciodată celor doi să îi intermedieze relaţii sexuale cu vreuna dintre fetele de la agenţiile la care lucrau.

În dosar apare şi numele lui Nicolae Bănicioiu, dar şi al cântereţului Adrian Enache. Procurorii susţin că Negoiţă i-ar fi propus uneia dintre modele să întreţină relaţii sexuale şi cu prietenii săi, Nicolae Bănicioiu şi Adrian Enache, însă tânăra nu a acceptat decât în cazul lui Enache.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro