* potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, la proba de limba română promovabilitatea este de aproape 90%, la Matematică de 73% și Istorie – 90%, iar la proba la alegere rata de promovare este de 77%
Elevii brăileni s-au descurcat bine la simularea examenului național de Bacalaureat 2023! Probele simulării s-au desfășurat în perioada 27-29 martie, în toate liceele din Brăila, iar elevii din ultimii ani de liceu au avut de susținut trei probe scrise: Limba și literatura română, proba obligatorie a profilului (Matematică pentru elevii de la profilul real și Istorie pentru elevii de la profilul uman) și proba la alegere a profilului și specializării.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila a centralizat rezultatele simulării, iar la proba de Limba și literatura română rata de promovare (note mai mari sau egale cu 5) este de 89,64%. Un număr de 9 elevi au obținut nota 10.
În ceea ce privește proba obligatorie a profilului și specializării, promovabilitatea este de 79,01%. La Matematică au promovat 7 din 10 elevi (72,91% rata de promovare), iar la Istorie 9 din 10 elevi au obținut minim nota 5 (90,35% rata de promovare). La matematică s-au obținut 19 note de 10, iar la istorie 26 note de 10.
În final, la proba la alegere a profilului și specializării, procentul de promovare este de 77,41%. Pe discipline, statistica se prezintă astfel: Biologie și anatomie -60,87%, Chimie – 91.25%, Fizică -71.60%, Geografie - 87,47%, Informatică - 89,55% și Socio-umane - 79,16%. Liceenii brăileni au obținut și 29 note de 10 la această probă, cele mai multe la Chimie – 13 și Biologie și anatomie – 6, iar apoi urmează Informatica – 4, Geografia, Fizica și Socio-umane – câte 2 note de 10 ala fiecare disciplină.
ISJ Brăila informează că rezultatele vor fi aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare. Notele obținute de elevi la simularea examenului național de bacalaureat nu sunt publice. La solicitarea elevilor și/sau a părinților, notele vor putea fi trecute în catalog.
”Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare”, transmite ISJ Brăila.
Note mai bune la toate disciplinele
Față de prima simulare, cea organizată în luna ianuarie, la nivel local, de ISJ Brăila, elevii au obținut note mult mai bune acum, la simularea națională organizată de Ministerul Educației. La prima simulare, la română, procentul de promovare a fost de 81,99%, la matematică de 54,14%, iar la istorie de 79,54%.
De asemenea, rezultatele elevilor brăileni sunt peste media națională. Potrivit datelor publicate de minister, la română rata de promovare este de 79,4%, la proba obligatorie a profilului de 67,6%, iar la proba la alegere a profilului de 71,3%.