Oapetii au tras primul semnal de alarma chiar in minutul 3, cind dupa centrarea lui Suleru, Sava reluat mingea cu capul dar Botas a fost salvat de bara. Trei minute mai tirziu, Mindroasa a reusit sa trimita mingea in plasa portii adverse insa centralul a anulat eronat golul pe motiv de ofsaid. Elevii lui Vasile Darie au continuat sa stea in jumatatea adversa de teren si au cerut o lovitura de la 11 m in minutul 8, cind Neta a fost dezechilibrat in careu dupa un duel cu Ciopraga dar marinimos arbitrul de centru a facut semn ca jocul sa continue.
Pe fondul dominarii gazdelor jucatorii oaspeti au demarat un contraatac destul de periculos numai ca Botas, aflat intr-o zi foarte buna a reusit sa se descurce foarte bine intr-un duel unu la unu cu mijlocasul oaspetilor, Pinzariu.
Au urmat alte doua actiuni brailene ambele ratate de Mindroasa si o dubla ocazie a lui Calin. In minutul 25 Rotaru a centrat din corner si fundasul central a gazdelor a reluat cu capul din sase metri, dar mingea a fost respinsa de sub transversala de Zaharie, iar la faza imediat urmatoare Calin a trimis mingea pe linga poarta. Lupu (min. 30) si-a incercat sansa de la distanta, iar patru minute mai tirziu Bosoi a sutat la coltul scurt, dar mingea a lovit bara.
Cu noua minute inainte de finalul primei reprize Craiu a avut o interventie criminala asupra atacantului brailean Lupu insa arbitrul a ezitat sa-i arate cartonasul galben si implicit pe cel rosu pentru ca jucatorul de la Juventus mai primise un avertisment.
Calin si Ailenei nu au reusit sa marcheze nici de la trei-patru metri
Repriza a doua a inceput tot cu o ratare a formatiei din Falticeni, dar la faza imediat urmatoare Neta i-a dat o pasa foarte buna lui Necoara, acesta a sutat mult prea slab si tabela a ramas in continuare nemodificata.
Au urmat alte doua ratari rarisime, cite una de fiecare parte. Mai intii Calin a reusit performanta de a nu gasi spatiul portii desi se afla la doar trei metri de ea pentru ca in minutul 65, Ailenei sa suteze slab, de la opt metri desi l-a avut in fata doar pe Botas. Exasperat de ratarile colegilor Rotaru, a incercat sa-l surprinda cu un sut de la distanta pe portarul oaspetilor.
Cu cinci minute inainte de finalul meciului, Botas a avut un reflex de exceptie la reluarea din patru metri a lui Ailenei si tot oaspetii au fost la un pas de gol in minutul 90, dar Suleru a gresit preluarea in careu si, pe faza, portarul brailean a prins mingea.
Gazdele au mai reusit sa se apropie, de doua ori periculos de poarta adversa in minutele de prelungire, dar pe rind Bosoi si Mindroasa a trimis mingea pe linga poarta din pozitii bune.
CF Braila merita sa cistige acest meci, pentru ca in marea majoritate a timpului si-a masat adversara in propria jumatate de teren insa nu a avut nici un dram de sansa, iar pe de alta parte a fost flagrant dezavantajata de arbitraj.
CF Braila: Botas - Bosoi, Zagan, Pelin, Stanciulescu - Pascu, Necoara, Neta (min. 66: M. Coman), Rotaru - Lupu, Mindroasa.