Revolutionarii continua lupta pentru obtinerea drepturilor ce li se cuvin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Revolutionarii continua lupta pentru obtinerea drepturilor ce li se cuvin

Revolutionarii braileni sint nemultumiti ca nici dupa 19 ani de la evenimentele din Decembrie '89 nu-si primesc drepturile prevazute de legislatia specifica. Ei recunosc faptul ca unul dintre drepturile fundamentale, acea renta viagera calculata diferentiat in functie de aportul fiecaruia la darimarea regimului comunist este o recunoastere a contributiei in momentul Decembrie 1989, dar puncteaza ca mai sint si alte facilitati la care foarte putini au acces. "Din informatiile pe care le detin, la momentul actual preschimbarea certificatelor de revolutionar pentru braileni a mers mult mai bine in acest an. De exemplu, anul trecut doar circa 35% dintre dosarele depuse de asociatiile revolutionarilor braileni erau procesate si noile certificate eliberate. Acum, o statistica neoficiala indica faptul ca aproximativ 75% din totalul dosarelor de la Braila au primit OK-ul comisiei de analiza. Este un lucru imbucurator faptul ca revolutionarii dintr-un oras martir asa cum este Braila au intrat in posesia noilor certificate si beneficiaza de drepturile ce li se cuvin. Numai la Asociatia "Oras Martir al Luptatorilor din decembrie '89" au fost preschimbate circa 90 de certificate", ne-a declarat presedintele asociatiei, Florin Duret. "In ceea ce priveste Asociatia Eroii Martiri ai Revolutiei Romane din Decembrie 1989, toate cele 160 de dosare inaintate au fost rezolvate", a completat Cristian Popescu, reprezentantul acestei structuri. Ambii sustin insa ca legislatia in domeniu prevede si alte drepturi in cazul revolutionarilor cu certificate preschimbate. "Acordarea de spatii comerciale sau a locului pentru casa sint doar citeva exemple. Exista colegi care au beneficiat de aceste drepturi, dar cumulat nu cred ca reprezinta 10% din totalul membrilor asociatiilor revolutionarilor, ceea ce este foarte putin. Avem, totusi, speranta ca noua administratie locala va avea o mai mare aplecare la doleantele noastre si se va implica in aplicarea legislatiei care prevede drepturi foarte clare", au explicat cei doi revolutionari. In plus, ei sustin ideea realizarii unui monument dedicat celor care in decembrie 1989 au platit cu viata darimarea regimului comunist. Cei doi au precizat ca prin anii '90 a fost organizat un concurs de proiecte pentru acest monument, dar dupa desemnarea variantei finale nu s-a mai realizat nici un pas, in vederea punerii in aplicare a acestei idei. "Am discutat cu actualul primar Aurel Simionescu si s-a aratat deschis realizarii unui astfel de monument. Am obtinut promisiunea ca se va analiza cu atentie proiectul cistigator in urma concursului de proiecte organizat de autoritatile locale in urma cu vreo 10 ani, daca nu si mai mult si vom fi cooptati intr-un viitor proiect legat de realizarea unui monument", a mai spus Duret. De asemenea, sursa citata a precizat ca si in acest an vor fi organizate impreuna cu municipalitatea actiuni legate de zilele Revolutiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro