Revolta asistentelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Revolta asistentelor

* angajaţii au scandat lozinci împotriva conducerii spitalului, dar şi împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu * deoarece managerul Rodica Sin a refuzat să discute cu protestatarii, aceştia au forţat intrarea în sediul administrativ, trecând de cordonul de pază şi spărgând geamurile * oamenii au fost respinşi cu gaze lacrimogene de către angajaţii firmei de pază, în ajutorul cărora au venit echipaje ale poliţiei şi jandarmeriei * în timp ce mulţimea revoltată discuta cu directorul medical, managerul a părăsit spitalul prin spate

15greva1Aproape 400 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila au declanşat ieri, la ieşirea din tură, un protest spontan, nemulţumiţi de reducerea drastică a salariilor. Cadrele sanitare au aflat despre hotărârea Comitetului Director privind suspendarea acordării majorităţii sporurilor şi s-au strâns în curtea instituţiei, cerând demisia managerului Rodica Sin. Protestatarii au strigat, aproape o oră, lozinci împotriva conducerii spitalului, dar şi împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, liderul PSD Brăila Gheorghe Bunea Stancu, şi au cerut celor dinăuntru să iasă să discute situaţia, dar nimeni din comitetul director nu a dat curs acestei solicitări. În tot acest timp, patru anagajaţi ai firmei de pază au împiedicat orice încercare de pătrundere a cadrelor sanitare în zona administrativă a spitalului. "Demisia!", "Ne vrem banii!", "Jos Bunea Stancu!", "Nu suntem sclavi!", "Nu este spitalul lui Bunea Stancu!", sunt câteva dintre lozincile scandate de cadrele sanitare, în timp ce băteau cu linguri în castroane şi tăvi metalice şi fluierau. Oamenii erau de-a dreptul disperaţi că vor primi salarii cu până la 70% mai mici sau chiar vor fi daţi afară. "Am doi copii la facultate şi unul minor, iar soţul este pensionar. Noi muncim şi murim de foame. Am de plătit trei rate, ce le mai dau de mâncare copiilor?", se plângea o asistentă. În plus, angajaţii spuneau că nu mai pot lucra în stresul din ultimele săptămâni, când şedinţele s-au ţinut lanţ la unitatea spitalicească dar şi la Consiliul Judeţean, iar măsurile luate le-au afectat salariile şi siguranţa locului de muncă. "Suntem cu nervii întinşi la maxim, lucrăm într-un stres continuu, suntem ameninţaţi că suntem daţi afară, că ni se taie sporurile, că facem puşcărie. În condiţiile acestea, nu mai poate fi vorba despre calitatea actului medical", a spus o altă asistentă medicală. Din ce în ce mai nemulţumiţi că nimeni din conducerea spitalului nu iese la discuţii, unii dintre angajaţi au propus să continue protestul trei zile, timp în care niciun cadru sanitar să nu mai intre în spital, ori chiar să declanşeze greva generală. Câţiva reprezentanţi ai asistenţilor, care s-au constituit în lideri, au cerut în repetate rânduri, prin intermediul angajaţilor firmei de pază, să fie primiţi de către managerul Rodica Sin. De fiecare dată, răspunsul primit a fost negativ. Mai mult decât atât, conducerea spitalului a refuzat orice dialog cu presa. În jurul orei 15.50, răbdarea oamenilor s-a apropiat de sfârşit. Ei au dat un ultimatuum, hotărâţi să intre cu orice preţ în zona administrativă.

15greva3Gaze lacrimogene şi geamuri sparte

Lucrurile au degenerat odată cu sosirea la faţa locului a patronului firmei de pază, Tudorel Arbunea, care a intrat în sediul spitalului, ceea ce a încins şi mai mult spiritele. La ieşirea acestuia în faţa mulţimii agitate, s-a creat o busculadă şi câţiva protestatari au reuşit să treacă de cordonul de pază. Imediat au fost urmaţi de alţi colegi, care s-au îmbrâncit şi au spart geamurile, în încercarea de a ajunge la biroul managerului. Asaltul asistenţilor a fost respins cu jeturi de gaze lacrimogene de către angajaţii firmei de pază. Imediat au sosit la faţa locului aproximativ 40 de poliţişti şi jandarmi care au intervenit pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice în zonă. "Echipele de ordine au intrat în dialog cu protestatarii, care au înţeles să se comporte civilizat", ne-a precizat plt. Sorin Neftode, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, adăugând că la această acţiune nu au fost folosite mijloacele din dotare. În altercaţia produsă pe holul spitalului au fost rănite mai multe persoane, însă şi echipajele de ordine au avut de suferit, asupra lor fiind îndreptat un jet de gaze lacrimogene, de către cineva din mulţime. Mai mulţi protestatari au ieşit din clădire purtând măşti chirurgicale, din cauza gazelor. Oamenii s-au opus forţelor de ordine atunci când acestea au încercat să-i identifice şi să-i reţină pe cei care au instigat la revoltă. La un moment dat, poliţiştii i-au pus cătuşele unui brancardier despre care bănuiau că a spart un geam, însă soţia acestuia şi colegii săi l-au înconjurat şi nu au permis să fie luat la sediul IJP. Oamenii legii au fost depăşiţi cu totul de furia mulţimii dezlănţuite şi l-au eliberat pe angajatul spitalului. "Nu este adevărat că soţul meu a spart geamul, a fost îmbrâncit de mulţime", a spus soţia brancardierului.

Când lucrurile păreau să se mai liniştească, mulţimea a fost din nou agitată de apariţia directorului medical, dr. Florentina Prisecaru, care încerca să părăsească curtea spitalului. Protestatarii au făcut un zid viu în faţa maşinii, astfel că i-au blocat ieşirea. La presiunea mulţimii, directorul medical le-a promis că a doua zi, la ora 8.00, (astăzi - n.n) întreaga conducere a instituţiei va sta la discuţii cu o delegaţie de 10 salariaţi. Cum oamenii insistau să fie primiţi pe loc de manager, directorul medical a intrat în zona administrativă, de unde s-a întors cu vestea că toate birourile sunt încuiate. Dându-şi seama că au fost păcăliţi şi că managerul împreună cu directorul de îngrijiri au părăsit spitalul pe furiş, asistenţii au hotărât să reia protestul în dimineaţa următoare.

Sanitas deschide acţiune în instanţă

Sindicatul Sanitas consideră ilegală hotărârea Comitetului Director adoptată în şedinţa de 10 septembrie privind tăierea sporurilor, motiv pentru care a înaintat memorii către Ministerul Sănătăţii, Federaţia Sanitas, Prefectură, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Teritorial de Muncă. Direcţia de Sănătate Publică, Comisia de Sănătate din Senat şi liderului PSD Victor Ponta. "Am atenţionat că această hotărâre este ilegală şi suntem hotărâţi să mergem în instanţă. Nici măcar nu am fost înştiinţaţi de această hotărâre, am aflat de ea de la oameni, speriaţi că li se recalculează salariile. Îi întreb pe cei din Comitetul Director, care au salarii frumoase, cu indemnizaţii ce nu au fost afectate, de ce nu fac un sacrificiu, să doneze salariul timp de 3-4 luni, până când se redresează spitalul?", a declarat Aurelia Chelariu, liderul Sanitas Brăila. Vom reveni.

15greva2Ministrul Sănătăţii a dispus efectuarea unui control la Spitalul Judeţean

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus efectuarea de urgenţă a unui control la Spitalul Judeţean Brăila, pentru a stabili care este cauza situaţiei conflictuale apărute în această unitate medicală. Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va veni astăzi la Brăila, pentru a verifica situaţia financiară, organizarea administrativă, precum şi alte elemente care ar fi putut duce conflictul apărut între angajaţi şi managementul spitalului, informează ministerul, printr-un comunicat.

Vicepreşedintele Federaţiei SANITA, Adrian Bârea, spune că Ministerul Sănătăţii a descentralizat spitalul în an de criză şi, pentru ca acesta să poată funcţiona în continuare, trebuie să se facă disponibilizări şi reduceri de salarii. "Aceste măsuri sunt total ilegale, iar consecinţa lor sunt mişcările de protest, reacţiile salariaţilor", a mai spus Bârea.

* Citeşte comentarii despre acest subiect pe Blogurile Obiectiv: Cati LUPAŞCU, Cristian ROBU-CORCAN, Liviu G. STAN, Marian COMAN.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro