Restringeri de activitate in invatamint | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Restringeri de activitate in invatamint

Anul acesta, in sistemul de invatamint s-au restrins peste 1% dintre catedrele existente la inceputul anului scolar, adica 54 de norme didactice, cele mai multe fiind din mediul urban. In mediul rural s-au restrins zece posturi pe fondul comasarii invatamintului gimnazial, iar in mediul urban majoritatea posturilor au disparut din cauza scaderii numarului de elevi. Un alt motiv pentru care au mai disparut unele posturi este schimbarea planului cadru la liceu. In ciclul superior al liceului, numarul de ore de stiinte a scazut fata de anii precedenti, astfel ca au disparut catedre de matematica, fizica si biologie. Din cele 54 de norme eliminate, cele mai multe i-au afectat pe maistri instructori de la confectii textile. Aici au intrat in restringere de activitate sapte persoane, iar in oferta de posturi a Inspectoratului exista doar unul pentru aceasta specializare. Celelalte sase persoane vor putea opta pentru posturi ce au alta specializare, insa vor fi incadrate ca personal necalificat, a precizat inspectorul de personal Aristica Balaban.
Inspectoratul Scolar are libere in acest moment 1.450 de posturi si fractiuni de posturi pe care urmeaza sa se realizeze pretransferarile si apoi restringerile de catedre. Dosarele pentru a intra in aceste miscari de personal se depun in perioada 10 - 20 aprilie, iar repartizarile se vor realiza in sedinte publice, in zilele de 26 si 27 aprilie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro