Regio sprijină dezvoltarea economică, prin reabilitarea obiectivelor de patrimoniu cultural din Regiunea Sud-Est | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
COMUNICAT DE PRESĂ

Regio sprijină dezvoltarea economică, prin reabilitarea obiectivelor de patrimoniu cultural din Regiunea Sud-Est

Regio sprijină dezvoltarea economică, prin reabilitarea obiectivelor de patrimoniu cultural din Regiunea Sud-Est

Data: 26.06.2019

Prin intermediul Programului Operaţional Regional (Regio) 2014-2020, prioritatea de investiţii 5.1 - “Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”, se finanţează proiecte care vizează conservarea, reabilitarea şi punerea în valoare a unor obiective de patrimoniu cultural, în scopul includerii acestora în circuite turistice.

În municipiul Brăila, se reabilitează 2 edificii culturale de referinţă, respectiv Castelul de Apă din Grădina Mare şi Biserica Greacă, ambele obiective culturale urmând a fi incluse într-un circuit turistic menit să dea valoare zonei centrului istoric, zonă în care acestea sunt amplasate.

În municipiul Buzău, se reabilitează 3 clădiri de patrimoniu, având semnificaţii istorice şi culturale deosebite: clădirea bibliotecii judeţene „Vasile Voiculescu”, clădirea fostului spital, în care se va deschide Centrul muzeal „I.C. Brătianu” şi clădirea fostului seminar, în care funcţionează Muzeul Bisericesc al Eparhiei Buzăului şi Vrancei. În judeţul Buzău, se reabilitează 3 obiective culturale care urmează a fi incluse în circuitul turistic religios, respectiv Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Sibiciu de Sus - oraşul Pătârlagele, ansamblul bisericii cu hramurile „Sfântul Dumitru” şi „Sfinţii Împăraţi” din comuna Stâlpu şi ansamblul Schitul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din comuna Berca.

În municipiul Constanţa, se reabilitează 3 obiective culturale de importanţă naţională: edificiul roman cu mozaic, clădirea muzeului naţional de istorie şi arheologie şi mormântul pictat Hypogeu. În judeţul Constanţa, se reabilitează 2 cetăţi romane: cetatea Carsium (Hârşova) şi castrul roman de la Ovidiu, obiective culturale de referinţă, care vor fi incluse în circuitul turistic. În municipiul Mangalia, se finanţează un proiect de reabilitare a bisericii „Sfântul Mare mucenic Gheorghe”. 

În municipiul Galaţi, dezvoltarea turismului cultural se realizează prin reabilitarea a 3 obiective culturale de referinţă: reabilitarea fostei farmacii „Ţinc”, în care funcţionează Casa Colecţiilor, reabilitarea Casei „Cuza Vodă”, în care funcţioneză muzeul dedicat domnitorului A.I.Cuza şi reabilitarea unei clădiri situată pe strada Domnească în care se va amenaja un spaţiu expoziţional. În judeţul Galaţi, se reabilitează situl arheologic de la Barboşi Tirighina, prin amenajarea unui muzeu şi a unui punct de informare turistică.

În judeţul Vrancea, în municipiul Focşani, Regio finanţează reabilitarea a 3 obiective culturale: clădirea fostului tribunal din Vrancea, în care se va înfiinţa Muzeul Vrancei, reabilitarea Casei Alaci, în care funcţionează secţia de istorie şi arheologie a muzeului judeţean şi reabilitarea Casei Tatovici, în care funcţionează secţia de ştiinţe ale naturii şi acvariul.

În municipiul Tulcea, se reabilitează 2 obiective culturale: Muzeul de etnografie şi artă populară şi biserica „Buna Vestire”. În judeţul Tulcea, se reabilitează 6 obiective culturale de importanţă naţională şi locală,  după cum urmează: în Sulina – Farul Vechi, biserica „Sfântul Nicolae” şi clădirea bibliotecii orăşeneşti, în Babadag - Casa” Panaghia”, în Isaccea - biserica „Sfântul Gheorghe” şi în Chilia Veche - biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. 

AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ SUD-EST

 

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020

 www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro

www.adrse | facebook/adrse.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

VARIANTA PDF AICI

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro