Regimul preferential, pe care au gasit oportun parlamentarii nostri sa si-l acorde, a iscat in rindul opiniei publice un curent "usor isterizat", dupa cum s-a exprimat deputatul liberal Crin Antonescu. O exprimare nefericita, as numi-o, mai ales datorita stilului zeflemitor prin care a aruncat vorbele, a caror tinta sint de fapt "istericii" de alegatori. De altfel, Antonescu a inceput sa imprumute cam mult din stilul lui Nastase, in ultima perioada. Ma refer la o doza de aroganta care nu-i va face bine nici lui, nici PNL-ului, indiferent de "aripa". Daca din partea PNL, prin gura intens - mediatizatului Antonescu avem parte de ironii, de la PD primim demagogie cu carul. Asadar, parlamentarii PD au fluturat in grup miinile pe sus cind s-a ajuns la votul final, ca apoi sa ne vinda aberatia, anticonstitutionala de altfel, ca vor presa Guvernul sa adopte o Ordonanta de Urgenta care sa-i dea in cap unei legi organice. In caz contrar, ameninta democratii lui Basescu, vor apela la sprijinul populatiei. Ca sa vezi!
Din tot acest circ altceva as dori sa subliniez. Nu cred ca populatia Romaniei ar avea ceva impotriva ca reprezentantii uneia dintre cele mai importante puteri ale statului - Puterea Legislativa - sa aiba un statut privilegiat daca, insa, ar fi indeplinite CUMULATIV macar doua cerinte. 1. Test psihologic - proba eliminatorie - pentru cei care-si depun candidatura. 2. Accederea in functia de parlamentar sa se faca prin vot uninominal si nu pe liste, intocmite, de regula, dupa cit de solida a fost cotizatia "aspirantului" in conturile partidului. In felul acesta am fi siguri macar de doua chestiuni: ca n-ajung in Parlament toti nebunii, iar cei care ajung - buni sau rai - au primit votul direct al alegatorilor. Cu alte cuvinte, ni-i vom asuma ca fiind, intr-adevar, ai nostri si, in plus, alesii vor intelege ca daca nu dovedesc responsabilitate in Parlament si nu se implica activ in viata comunitatii, al doilea mandat nu-l mai "pupa". Am vrut sa subliniez aceste doua cerinte minimale, pentru ca unii parlamentari au tupeul sa se compare cu magistratii, care au si ei niste privilegii. Ei bine, la acest moment, desi teoretic si unii si altii sint reprezentantii unei puteri in stat, nu exista comparatie intre cele doua categorii. In primul rind, ma gindesc, de exemplu, la cit trebuie sa invete un tinar pentru a ajunge magistrat. Pe linga absolvirea unei facultati de Drept, deloc usoara, trebuie sa urmeze OBLIGATORIU Institutul National de Magistratura, admiterea la aceasta institutie fiind deosebit de dificila. Urmeaza alte si alte examene pentru a promova de la o instanta la alta, astfel incit acele pensii privilegiate, magistratii le primesc dupa zeci de ani de munca. Apoi, procurorii sau judecatorii isi asuma o mare responsabilitate prin aceasta profesie, deoarece, practic, prin deciziile lor schimba, deseori iremediabil, destinul unui om. Si nu in ultimul rind, judecatorii si procurorii isi asuma un mare risc prin trimiterea in judecata si condamnarea unor infractori periculosi. Ca sa nu mai amintim de volumul imens de munca - sute de mii de dosare - comparativ cu numarul redus de magistrati - cu circa 40% mai mic decit necesarul parchetelor si instantelor din tara. In acest context, intreb: ce examene extrem de dificile au de sustinut parlamentarii nostri? Ce responsabilitati isi asuma, cind unii trec din Pasti in Craciun prin circumscriptia care i-a ales sau chiar deloc - ex. Daniela Buruiana - ori chiulesc de la lucrarile Parlamentului? Ce riscuri isi asuma parlamentarii cita vreme ei au imunitate si macar isi pot exprima liber convingerile, fara teama proceselor de calomnie cu care se lupta ziaristii? Culmea, cu toate acestea, parlamentarii mai mult tac cind vine vorba despre subiecte delicate cum ar fi, de exemplu, gruparile de tip mafiot. Iata de ce nu pot fi de acord cu vorbele deputatului PNL, Gabriel Sandu: "Aceasta isterie generala plus presa care incearca sa minimalizeze rolul parlamentarilor nu fac decit sa ne traga inapoi". Nu presa minimalizeaza rolul parlamentarilor, ci parlamentarii insisi nu-si inteleg rolul decit atunci cind isi voteaza propriile privilegii. Ca sa fiu mai exacta, majoritatea, caci sint si parlamentari care au avut macar bunul simt sa nu voteze: deputatul PSD Mihai Tudose este unul dintre acestia.
Din tot acest circ altceva as dori sa subliniez. Nu cred ca populatia Romaniei ar avea ceva impotriva ca reprezentantii uneia dintre cele mai importante puteri ale statului - Puterea Legislativa - sa aiba un statut privilegiat daca, insa, ar fi indeplinite CUMULATIV macar doua cerinte. 1. Test psihologic - proba eliminatorie - pentru cei care-si depun candidatura. 2. Accederea in functia de parlamentar sa se faca prin vot uninominal si nu pe liste, intocmite, de regula, dupa cit de solida a fost cotizatia "aspirantului" in conturile partidului. In felul acesta am fi siguri macar de doua chestiuni: ca n-ajung in Parlament toti nebunii, iar cei care ajung - buni sau rai - au primit votul direct al alegatorilor. Cu alte cuvinte, ni-i vom asuma ca fiind, intr-adevar, ai nostri si, in plus, alesii vor intelege ca daca nu dovedesc responsabilitate in Parlament si nu se implica activ in viata comunitatii, al doilea mandat nu-l mai "pupa". Am vrut sa subliniez aceste doua cerinte minimale, pentru ca unii parlamentari au tupeul sa se compare cu magistratii, care au si ei niste privilegii. Ei bine, la acest moment, desi teoretic si unii si altii sint reprezentantii unei puteri in stat, nu exista comparatie intre cele doua categorii. In primul rind, ma gindesc, de exemplu, la cit trebuie sa invete un tinar pentru a ajunge magistrat. Pe linga absolvirea unei facultati de Drept, deloc usoara, trebuie sa urmeze OBLIGATORIU Institutul National de Magistratura, admiterea la aceasta institutie fiind deosebit de dificila. Urmeaza alte si alte examene pentru a promova de la o instanta la alta, astfel incit acele pensii privilegiate, magistratii le primesc dupa zeci de ani de munca. Apoi, procurorii sau judecatorii isi asuma o mare responsabilitate prin aceasta profesie, deoarece, practic, prin deciziile lor schimba, deseori iremediabil, destinul unui om. Si nu in ultimul rind, judecatorii si procurorii isi asuma un mare risc prin trimiterea in judecata si condamnarea unor infractori periculosi. Ca sa nu mai amintim de volumul imens de munca - sute de mii de dosare - comparativ cu numarul redus de magistrati - cu circa 40% mai mic decit necesarul parchetelor si instantelor din tara. In acest context, intreb: ce examene extrem de dificile au de sustinut parlamentarii nostri? Ce responsabilitati isi asuma, cind unii trec din Pasti in Craciun prin circumscriptia care i-a ales sau chiar deloc - ex. Daniela Buruiana - ori chiulesc de la lucrarile Parlamentului? Ce riscuri isi asuma parlamentarii cita vreme ei au imunitate si macar isi pot exprima liber convingerile, fara teama proceselor de calomnie cu care se lupta ziaristii? Culmea, cu toate acestea, parlamentarii mai mult tac cind vine vorba despre subiecte delicate cum ar fi, de exemplu, gruparile de tip mafiot. Iata de ce nu pot fi de acord cu vorbele deputatului PNL, Gabriel Sandu: "Aceasta isterie generala plus presa care incearca sa minimalizeze rolul parlamentarilor nu fac decit sa ne traga inapoi". Nu presa minimalizeaza rolul parlamentarilor, ci parlamentarii insisi nu-si inteleg rolul decit atunci cind isi voteaza propriile privilegii. Ca sa fiu mai exacta, majoritatea, caci sint si parlamentari care au avut macar bunul simt sa nu voteze: deputatul PSD Mihai Tudose este unul dintre acestia.
