Ascultindu-l la televizor cit de convingator vorbeste despre binele pacientilor si reforma, chiar l-am crezut pe ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu. Chiar am crezut ca vrea sa taie-n carne vie in spitalele unde directorii si-au batut joc de banul public, dar mai ales de banii asiguratilor. Chiar l-am apreciat ca incearca sa gaseasca solutii pentru a aduna bani mai multi pentru sanatate, concomitent cu un control riguros si o gestionare eficienta a fondurilor destinate sistemului sanitar. Pe de alta parte, a face bine pacientilor nu inseamna a face rau medicilor, a le restringe dreptul constitutional la munca, a-i pune la colt, pe toti, ca pe niste spagari ordinari. Sa nu uitam ca in toti acesti ani, profesionalismul cadrelor medicale a fost poate cel mai important pilon care a sustinut sistemul sanitar romanesc. Poate fiecare dintre noi a avut momente in care i-a hulit pe medici, dar cu siguranta tot fiecare dintre noi a fost in stare sa-i sarute miinile unui doctor care i-a salvat viata unei fiinte dragi. Asta este, insa, o alta chestiune care merita o abordare separata. Revenind la reforma lui Nicolaescu, trebuie subliniat ca intentiile ministrului sint puse serios la indoiala de ceea ce se petrece in teritoriu. La Braila, de exemplu, ceea ce se intimpla zilele acestea la Spitalul Judetean n-are nici un sens. Mai precis, dupa ce controlul efectuat de echipa desemnata de Ministerul Sanatatii a dat calificativ maxim acestei unitati spitalicesti, Prefectura si Directia Sanitara pun la cale, pe sest, schimbarea conducerii, in frunte cu directorul. Toate acestea cu largul concurs al senatorului liberal Dan Sabau, presedintele Comisiei de Sanatate din Senat. Si mai stupefiant este faptul ca motivele invocate de senatorul Sabau nu sint reale: datorii de un miliard - fals, sedintele Consiliului de Administratie nu au fost tinute la termenele legale - 80 de astfel de sedinte au avut loc, sustine directorul spitalului. Mai mult, senatorul Dan Sabau sustine ca insusi ministrul Sanatatii i-a cerut sa faca parte din noul consiliu de administratie, de parca alta grija n-are Eugen Nicolaescu decit a Spitalului Judetean Braila, AL TREILEA intre spitalele judetene din tara din punctul de vedere al indicelui de calitate. In fine, din noul consiliu de administratie facut pe genunchi la prefectura ar urma sa faca parte o persoana de trista amintire pentru Spitalul Judetean, exact in ceea ce priveste modul de gestionare a fondurilor precum si unii medici angajati politic, bineinteles in cadrul partidelor aflate la guvernare. Cu alte cuvinte, la Braila, din reforma lui Nicolaescu nu va ramine decit o jalnica epurare pe criterii politice si cocotarea in virful celui mai important spital din judet a clientelei Aliantei aflate la putere. Doar daca nu cumva ministrul Sanatatii habar n-are ce se-ntimpla in teritoriu, in numele lui. Caci, repet, e greu de crezut ca Nicolaescu moare de grija Spitalului judetean Braila mai ales acum, dupa ce a fost infrint in justitie de Sorin Oprescu si dupa ce insusi presedintele Traian Basescu l-a "urechit" ca si-a permis sa intirzie punerea in aplicare a unor hotariri judecatoresti.