Potrivit datelor obţinute de la Cătălin Boboc, liderul PNL Brăila, 89% dintre alegătorii brăileni au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, în timp ce 11% s-au arătat împotriva acestui lucru. "Este covârşitor procentul celor care au votat demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Să recunoaştem, 40% din populaţia României nu se prezintă la vot în mod normal, nici măcar în locale, şi asta, dintre cei înscrişi pe liste, să fim foarte clari. Din ceea ce există pe teren şi nu din ceea ce este pe listă eu sunt convins că acest referendum ar fi trebuit validat", a declarat Boboc.
Pe de altă parte, preşedintele PDL Brăila, Constantin Dumitriu, este cu totul de o altă părere. ~n opinia acestuia prezenţa la vot a fost de 47,55%. "USL nu a reuşit să convingă oamenii la Brăila să iasă la vot. Vă anunţ că la Brăila avem câteva zeci de mii de voturi pe listele suplimentare. Eu cred că procentul real de participare la Brăila este de maxim 35%", a spus democrat liberalul. Conform primelor rezultate parţiale furnizate de Biroul Electoral Central, la ora 10.00, procentajul la vot, la nivel de judeţ a fost de 49,98%.