Tehnicianul campioanei s-a ferit sa dea numele fotbalistilor pe care ii are in vizor. "Merg in Franta, la Toulon, unde se disputa cel mai mare turneu din perioada asta, pentru jucatori sub 21 de ani. Sper sa gasesc acolo ceea ce ma intereseaza. Sint unii jucatori care mi s-au prezentat, jucatorii tineri, cunoscuti, care joaca in campionate din Europa. Dupa, voi pleca la Barcelona pentru a vedea amicalul dintre Peru cu Uruguay. Daca vom avea nevoie si credem ca ne este util un jucator vom face achizitia inainte de tragerea la sorti a meciurilor din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Pentru ca eu plec in pregatiri pe data de 18 si am spus ca 3 jucatori vor semna pina la plecarea nostra in Austria", a declarat Rednic la plecarea spre Franta.
El nu a exclus nici revenirea unor jucatori care au mai evoluat la Dinamo in trecut. "Sint in vizorul nostru, s-a discutat cu ei, dar nu trebuie sa ne grabim. Si ei isi doresc foarte mult sa vina la Dinamo, de fapt cine nu-si doreste acest lucru? E un lucru bun, inseamna ca ei apreciaza ceea ce s-a facut anul acesta la Dinamo, vor sa joace in Liga Campionilor. Sper insa sa trecem de turul 3".
In ceea ce priveste o revenire a lui Zicu si Ganea la Dinamo, Rednic a spus: "Nu stiu. Vom vedea. Zicu este un jucator foarte bun. Despre Ganea... El a facut o greseala foarte mare. Eu l-am rugat sa nu plece, macar pina in vara sa ramina. El a pus umarul serios la cistigarea acestui campionat, dar a fost decizia lui. A avut tot sprijinul din partea mea si a lui Cristi Borcea. Ai nostri au facut tot posibilul sa-l opreasca, dar a fost decizia lui".
"Normal ca m-a deranjat. M-a deranjat mai ales ca venea de la jucatori si de la antrenori. Ei trebuiau sa-si arate muschii pe teren nu in afara lui. Trebuia sa se bucure pentru ca au cistigat un trofeu in urma disputarii a cinci meciuri cu echipe de top. Asta m-a deranjat. Noi in teren am aratat cine e mai bun", a tinut tehnicianul dinamovist sa le raspunda rapidistilor care, dupa finala Cupei Romaniei au scandat "Cine fura? Steaua. Cine fura? Dinamo".
Referitor la plecarea lui Razvan Lucescu la FC Brasov, Rednic considera ca ar putea fi o experienta pentru fostul antrenor rapidist. "Pai eu cum am fost? Eu nu am preluat o echipa din Divizia B? Si aveam oferta de la Timisoara. Si nu m-am dus. E o experienta foarte utila, mi-a fost bine la Vaslui", a mai spus antrenorul campioanei.
"Abiai il astept pe Mircea Lucescu", a spus Rednic rizind cind a auzit de oferta facuta de principalul actionar al FC Rapid, George Copos, tehncianului lui Sahtior Donetk. "E un antrenor foarte mare. Mai mult ca sigur nu va veni la Rapid. Nu pentru ca ii e teama sa nu se intilneasca cu fostii elevi, dar nea Mircea a demonstrat ca merita sa fie la o echipa de top din Europa. Si sint sigur ca va prelua o echipa puternica din Europa", a completat apoi Rednic.
Antrenorul dinamovist considera ca golgheterul Ligii I, Claudiu Niculescu, merita sa joace in cele doua partide ale nationalei Romaniei cu Slovenia: "In primul rind sa joace. Eu imi doresc ca el sa joace si sint sigur ca o va face bine si va da si gol. Trebuie sa luam sase puncte daca vrem sa avem asigurat locul doi in grupa. Cred ca putem sa facem acest lucru pentru ca avem o echipa foarte buna".