• individ cu o “coadă” de 400 de zile de închisoare, Nicuşor Dobre a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de distrugere • în august 2016, Dobre a umplut un pet cu 2,5 litri de benzină, a stropit Opelul unei brăilence şi a încercat să-i dea foc • asta după ce a distrus geamurile laterale ale maşinii • potrivit anchtatorilor, dacă incendiul s-ar fi produs, ar fi pus în pericol mai multe persoane şi bunuri, Opelul fiind parcat chiar lângă o conductă din reţeaua de gaze • Dobre a declarat apel
Sentinţă în cazul recidivistului care a fost la un pas de a provoca o tragedie pe strada Târgovişte. Nicuşor Dobre, în vârstă de 36 de ani, recidivist cu o “coadă” de 400 de zile de închisoare rămase neexecutate, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni de închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de distrugere prin incendiere. Sentinţa Judecătoriei Brăila nu este definitivă, pentru că recidivistul a declarat apel.
În urmă cu aproape doi ani, încurajat de alcool, Nicuşor Dobre a stropit un autoturism cu benzină şi a încercat să-i dea foc, ca să se răzbune pe un cunoscut de-al său. Maşina, însă, aparţinea concubinei rivalului său, iar femeia s-a luptat cu piromanul, l-a pus pe fugă, apoi a chemat poliţia.
Scandal pe strada Târgovişte
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurori, la începutul lunii august 2016, Nicuşor Dobre a avut un conflict cu brăileanul Marian D. (concubinul Iuliei N.). Câteva zile mai târziu, mai precis în dimineaţa zilei de 18 august 2016, în jurul orei 8:15, Dobre s-a hotărât să se răzbune, incendiindu-i maşina. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, Nicuşor Dobre a luat de acasă un pet de 2,5 litri plin cu benzină şi s-a îndreptat către domiciliul lui Marian, ştiind că locuieşte pe strada Târgovişte şi că obişnuieşte să-şi parcheze maşina în faţa imobilului, pe trotuar.
Ajuns la locul faptei cu căruţa proprie, Dobre a oprit în vecinătatea maşinii pe care intenţiona să o distrugă, apoi s-a înarmat cu o sapă.
“Inculpatul a coborât din căruţă şi i-a cerut martorei Măria C. (vecina părţii vătămate - n.r.) să-i împrumute sapa, după care s-a deplasat până la imobilul de vis-a-vis, unde era parcat autoturismul Opel Corso, proprietatea persoanei vătămate N. Iulia. Folosindu-se de sapă, inculpatul Dobre Nicuşor a spart cele două geamuri de pe partea stângă a autoturismului, totodată strigând peste gardul imobilului persoanei vătămate şi cerând ca numitul D. Marian să iasă afară, ca să-l bată”, precizează procurorul care s-a ocupat de caz.
Văzând aceasta, Măria a mers şi i-a luat recidivistului sapa din mână, spunându-i, totodată, să-şi vadă de drum. Concomitent, şi-a făcut apariţia Larisa, sora proprietarei vizate, care i-a spus scandalagiului că Marian nu este acasă. Culmea, în loc să plece, Nicuşor Dobre a luat petul plin cu benzină din atelajul hipo, i-a desfăcut dopul şi a revenit la autoturismul Opel. După aceasta, a stropit pur şi simplu interiorul maşinii cu benzină, prin spărtura portierelor de pe partea stângă şi a încercat să-i dea foc.
În acel moment, speriată de moarte, Iulia N., proprietara autoturismului, a ieşit repede din curte şi s-a luat la harţă cu recidivistul. Femeia l-a împins cu braţele, fiind stropită cu benzină pe mâna dreaptă, iar în momentele următoare petul (în care se mai afla combustibil) a căzut pe carosabil. Depăşit de situaţie, recidivistul a urcat în căruţă şi şi-a luat iute tălpăşiţa, până la sosirea poliţiei, după ce le-a înjurat de mama focului pe femeile prezente la locul faptei.
Potrivit raportului de expertiză criminalistică întocmit pe parcursul derulării anchetei, petul ridicat de la locul faptei conţinea benzină, produs uşor volatil şi foarte inflamabil. Totodată, expertiza judiciară a stabilit că, dacă inculpatul ar fi reuşit să dea foc maşinii, incendiul ar fi fost de natură să pună în pericol alte persoane şi bunuri întrucât era parcat lângă gardul imobilului şi lângă reţeaua de gaze naturale la care este racordată gospodăria. Astfel, acţiunea lui Nicuşor Dobre se încadrează în categoria “incendii cu intenţii răuvoitoare”.
Întrebat ce anume l-a determinat să distrugă geamurile maşinii şi să încerce să-i dea foc, Dobre a declarat că intenţiona să se răzbune pe Marian D. fără să ştie că, de fapt, autoturismul aparţine concubinei acestuia.