Augustin Lazăr a decis să infirme rechizitoriul în dosarul Băsescu- Firea pentru că acesta este "lipsit de rigoare" iar procurorul nu a analizat "mijloacele folosite de autor şi posibilitatea obiectivă a acestuia de a concretiza ameninţarea", se arată în ordonanţa semnată de procurorul general.
"Rechizitoriul, în ansamblul său - deşi păstrează structura unui astfel de act procesual - în realitate, nu întruneşte exigenţele unui act de sesizare a instanţei. Actul este marcat de lipsa de rigoare în modul de prezentare a faptelor ce fac obiectul acuzaţiei penale şi motivare a dispoziţiei de trimitere în judecată, fără realizarea unei analize juridice şi printr-o folosire inadecvată a terminologiei juridice", se arată în ordonanţţa semnată de procurorul general Augustin Lazăr, de infirmare a rechizitoriului întocmit de procurorul Adina Petrescu, în dosarul în care Traian Băsescu este acuzat că ar fi ameninţat-o pe Gabriela Firea.
Documentul semnat de procurorul general precizează că sub aspectul elementului material, infracţiunea trebuie să aibă ca obiect săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare, "în cuprinsul rechizitoriului nu se indică infracţiunea care a format obiectul ameninţării, iar referirea la fapta păgubitoare ( „afirmaţii cu caracter general, apreciate de partea vătămată FIREA GABRIELA ca fiind păgubitoare") se face doar la modul general, fară a se preciza în concret în ce ar consta aceasta". Totodată, în rechizitoriu se arată că inculpatul a făcut afirmaţii cu caracter general, apreciate de persoana vătămată ca fiind păgubitoare. ""Or, aprecierea persoanei vătămate asupra caracterului ameninţător al declaraţiilor inculpatului ar fi trebuit analizată de procuror, în raport cu persoana ameninţată, mijloacele folosite de autor şi posibilitatea obiectivă a acestuia de a concretiza ameninţarea".
Legat de a doua acuzaţie de ameninţare, este menţionat faptul că acesta ar fi putut fi privită ca o infracţiune distinctă şi însăşi persoana vătămată, adică Gabriela Firea, nu a formulat iniţial plângere pentru această faptă.