Rechizitele şcolare, tocmai din Maramureş | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rechizitele şcolare, tocmai din Maramureş

• firma care a câştigat contractul cu Inspectoratul Şcolar Brăila este din Baia Mare

 

Rechizitele gratuite pentru acest an şcolar vor fi aduse de la sute de kilometri distanţă, mai precis din Baia Mare, unde-şi are sediul firma care a câştigat procedura de achiziţie publică lansată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila. Potrivit anunţului postat în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) este vorba despre “Flyng Impex” SRL, cu sediul social în Baia Mare, companie care s-a angajat să facă pachetele cu rechizite gratuite pentru elevii brăileni din ciclul primar şi gimnazial contra sumei de aproape 0,4 milioane lei, plus TVA. La procedură au participat 3 ofertanţi, iar în final contractul s-a încheiat pentru 399.580 lei, fără TVA, faţă de 414.445 lei - valoarea estimată a achiziţiei, aşadar cu o economie de circa 14.800 lei.

Banii ar acoperi furnizarea de rechizite şcolare pentru unităţile de învăţământ preuniversitar în anul şcolar care tocmai a debutat, în total 18.286 de pachete, împărţite în 5 categorii: clasa pregătitoare -2.122 pachete, clasa I - 2.360 pachete, clasele II-IV - 5.769 pachete, clasele V-VII - 5.613 pachete şi clasa a VIII - 2.432 de pachete.

Conducerea ISJ Brăila a explicat că aşteaptă cât mai curând pachetele cu rechizite: “Suntem în calendar. La Baia Mare s-a câştigat contractul. Nu s-au făcut contestaţii. Nu ştiu exact să vă spun acum cât mai durează, dar rechizitele vor ajunge cât mai curând la elevi”, ne-a declarat Cătălin Canciu, inspector şcolar general.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro