"Preşedintele nostru drag a confirmat că pe data de 9 august se va afla la Sankt Petersburg", a anunţat Simsek în timpul unei întâlniri cu Arkadi Dvorkovitch, adjunctul premierului rus, citat de agenţia Tass.
Săptămâna trecută, autorităţile de la Kremlin au anunţat că preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, se vor întâlni în Rusia la începutul lunii august.
"Putin şi Erdogan au convenit să se întâlnească în primele zece zile ale lunii august. Întâlnirea va avea loc în Rusia", a declarat atunci purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Pe data de 17 iulie, Vladimir Putin a discutat la telefon cu Recep Tayyip Erdogan, urându-i acestuia din urmă o revenire rapidă la stabilitate după tentativa de lovitură de stat din Turcia şi cerându-i să garanteze siguranţa cetăţenilor ruşi.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.