Consiliul va fi anunţat în curând în Tucia şi va fi condus de Mustafa al-Sheikh, care a dezertat recent
Acesta a servit drept comandant al unei unităţi din nordul Siriei.
Consiliul se va coordona cu rebelii din Armata siriană liberă.
Opoziţia spune că circa 40.000 de sunniţi au dezertat din armata siriană.
Între timp, liderul sirian Bashar al-Assad a emis un decret pentru acordarea unei amnistii generale, informează duminică agenţia SANA. Decretul spune că amnistia se aplică persoanelor care "au comis infracţiuni în evenimentele ce s-au produs în perioada 15 martie 2011-15 ianuarie 2012".
Mişcarea marchează zece luni de la declanşarea protestelor din Siria. Între noiembrie şi ianuarie, aproape 4.000 de persoane arestate în cursul protestelor au fost eliberate.
SANA nu precizează numărul total al sirienilor arestaţi, dar grupurile internaţionale spun că mii de oameni au fost arestaţi.
Potrivit ONU, peste 5.000 de persoane au murit de la declanşarea protestelor.