Lucrările de reabilitare la clădirea Teatrului "Maria Filotti" au ajuns la final! Ieri, la sediul instituţiei a avut loc conferinţa de finalizare a proiectului de restaurare şi consolidare a clădirii, la care au participat, printre alţii, primarul Marian Dragomir, preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, directorul teatrului Lucian Sabados şi Dragoş Marin, managerul proiectului.
"Din punct de vedere al funcţionalităţii teatrului lucrurile s-au petrecut cum trebuie. În al doilea rând, chiar dacă dumneavoastră vedeţi mai puţin, chiar dacă cei care cunosc clădirea vor spune că pare neschimbată, vă rog să mă credeţi că este o lucrare extrem de importantă, şi necesară, făcută la nivel de consolidare. Deci faptul că cele patru corpuri au fost solidarizate după o procedură bine pusă la punct, faptul că în sfârşit s-au rezolvat probleme la acoperiş pentru că ne ploua din toate poziţiile, chiar dacă el are o mică imperfecţiune, o coamă acolo pe care o vedeţi, sigur că o vedem şi noi, dar noi ştim că în spatele acelei coame este o pernă metalică fără de care soliditatea şi rezistenţa acoperişului nu ar fi asigurată. Ştiu, era ideal să fie perfect dar pe mine mă interesează în primul rând soliditatea, rezistenţa la ploi, condiţiile bune pentru public şi pentru personalul nostru. În ultimă instanţă încă sunt câteva mici probleme dar vă promit în numele brăilenilor că voi fi foarte foarte atent să se rezolve în bune condiţii. Una peste alta este o lucrare de care ar trebui să fim cu toţii mândri", a declarat Lucian Sabados, directorul teatrului.
La clădire au mai rămas de făcut câteva mici retuşuri, printre care şi îmbunătăţirea capacităţii de iluminat. "Pentru că ne-am mărit mult consumurile electrice, RENEL-ul trebuie în cel mai scurt timp, până la festival, să construiască acel punct de transformare ca să ne asigure funcţionarea la parametri integrali a instalaţiei de climatizare fără de care ne cam cade curentul, dar e o problemă absolut mică şi vom remedia situaţia. Să ne bucurăm de aceasta clădire", a adăugat conducerea Teatrului "Maria Filotti".
"Această lucrare era absolut necesară şi obligatorie pentru a proteja teatrul, o clădire de referinţă pentru Municipiul Brăila, dar şi pentru a oferi siguranţa necesară celor care profesează aici, mă refer la actori dar şi la public. Aştept cu deosebit interes să se finalizeze şi ultimele remedieri şi apoi să avem şi teatru, teatru pe care îl aşteaptă brăilenii de atât de mult timp", a adăugat şi edilul-şef.
Primul spectacol este programat la Sala Mică pe 8 septembrie. Deschiderea oficială a Teatrului se va face pe 19 septembrie, când va debuta cea de-a X-a ediţie a festivalului "Zile şi nopţi de teatru la Brăila". Conducerea instituţiei promite publicului brăilean multe suprize, printre care şi o premieră absolută, un spectacol dedicat Brăilei.
Reamintim că, Teatrul "Maria Filotti" a intrat în renovare în luna februarie a anului 2014, iar proiectul a vizat mai multe aspecte, de la consolidarea structurii de rezistenţă a imobilului, până la refacerea instalaţiilor termice, sanitare şi electrice. S-a luat în calcul repararea acoperişului, reabilitarea cupolei, schimbarea tapetului de pe pereţii Sălii Mari, înlocuirea podelei scenei, şi multe alte lucrări tehnice. Bugetul final al proiectului a fost de 18.701.747 lei.