• Sectorul Fructe este deja gata, dar încă nu a fost emisă autorizația de securitate la incendiu, iar procedura va mai dura, posibil, până pe 8 ianuarie 2025 • în ceea ce privește Sectorul Producători, termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a fost prelungit până în ianuarie, după care va trebui emisă, de asemenea, autorizația ISU, astfel că spațiul nu va putea fi redeschis efectiv până în februarie sau martie 2025 • până atunci, comercianții își vor continua activitatea în parcarea din fața Halei Mari
A trecut deja mai bine de un an și jumătate de când două spații din Piața Mare, respectiv Sectorul Fructe, dinspre strada Roșiori, și Sectorul Producători, dinspre strada Griviței, au intrat în reabilitare și modernizare. Șantierul a fost deschis în vara anului 2023, termenul de finalizare fiind de 18 luni, iar investiția se ridică la peste 3,5 milioane de lei, bani alocați de la bugetul local, așa cum ne informa Primăria Brăila la începutul proiectului. După cum se știe, pe durata lucrărilor, comercianții din Sectorul Fructe au fost mutați pe un spațiu din spatele Halei Mari, iar cei din Sectorul Producători în parcarea din fața Halei Mari, de pe Str. 1 Decembrie 1918.
Între timp, Sectorul Fructe a fost deja finalizat de câteva luni. Vorbim despre un spațiu închis pe toate laturile, cu acoperiș nou, care însă nu a fost dat în folosință, comercianții fiind nevoiți să își vândă în continuare produsele în aer liber. În ceea ce privește Sectorul Producători, lucrările încă nu s-au încheiat. Și în acest caz este vorba despre o hală închisă pe toate laturile, deci nu mai este un spațiu în aer liber dotat doar cu acoperiș, cum era înainte de acest proiect de modernizare. Dar, pentru că încă se lucrează, și comercianții care au tarabe închiriate pentru acest sector trebuie să își continue activitatea tot în parcarea din fața pieței, de pe Str. 1 Decembrie 1918, așa cum fac de mai bine de un an!
Bineînțeles, atât comercianții afectați de această situație cât și brăilenii care își fac cumpărăturile în Piața Mare se întreabă cât va mai dura până când tarabele vor reveni pe vechile poziții, în spațiile care au beneficiat de această modernizare. Răspunsul este că în Sectorul Fructe se va reveni, cel mai probabil, în luna ianuarie 2025, iar în Sectorul Producători cel mai devreme în luna februarie, dar cel mai probabil în primăvara anului viitor. De ce se întâmplă asta? Să le luăm pe rând:
Viceprimarul Alexandru Jantea ne-a declarat că la ora actuală Sectorul Fructe este gata, însă nu poate fi deschis pentru că încă nu s-a primit autorizația de securitate la incendiu de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. În ceea ce privește Sectorul Producători, acestuia i s-a prelungit termenul de finalizare până în luna ianuarie 2025. ”Termenul s-a prelungit cu o lună pentru că la începutul acestui an, mai exact în ianuarie 2024, nu s-a putut lucra din cauza condițiilor meteorologice. În prezent, stadiul de finalizare este avansat, iar în prima lună a anului viitor trebuie finalizat și acest sector din Piața Halelor”, ne-a declarat viceprimarul Jantea.
În contextul explicațiilor primite de la reprezentantul Primăriei Brăila, reporterii noștri au solicitat informații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila despre stadiul eliberării autorizației de funcționare a Sectorului Fructe, cel unde lucrările de modernizare sunt deja finalizate.
”Pe 20 noiembrie a.c. a fost depusă documentația pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. Luni, 16 decembrie se vor face verificări pe teren pentru a se constata dacă lucrările executate corespund cu proiectul de construcție avizat de ISU înainte de începerea lucrărilor. Termenul legal de emitere a actului administrativ, respectiv autorizația de securitate la incendiu, este 8 ianuarie 2025. Aceasta poate fi emisă, totuși, mai devreme, în funcție de verificările făcute la fața locului în data de 16 decembrie”, ne-a declarat col. Ștefan Stoian, ofițerul de relații publice al ISU ”Dunărea Brăila.
Astfel, cel mai probabil Sectorul Fructe va putea fi redeschis în luna ianuarie. În ceea ce privește Sectorul Producători, procedura de autorizare pentru securitate la incendiu va putea începe abia după finalizarea lucrărilor, deci mai devreme de luna februarie 2025 este puțin probabil să fie redeschis și acesta!