Încet-încet, multe clădiri din centrul vechi al Brăilei intră în reabilitare, iar când lucrările sunt executate cu simţ de răspundere, imobilele în cauză îşi recapătă strălucirea de altădată, oferindu-ne o imagine a ceea ce însemna oraşul nostru în vremurile sale de glorie. Un exemplu în acest sens este clădirea din Piaţa Traian, unde a funcţionat, până în urmă cu câţiva ani, fosta cofetărie "Select". După ce a fost renovată de noul proprietar, cu ajutorul unei firme de construcţii brăilene, casa respectivă atrage privirile trecătorilor într-un mod cât se poate de plăcut. Faţada proaspăt restaurată impresionează atât ziua cât şi noaptea, graţie unor spoturi luminoase care îi scot în evidenţă frumuseţea.
Având o istorie de circa 150 de ani, clădirea este o dovadă palpabilă a priceperii ce îi caracteriza pe meşterii constructori angajaţi de bogaţii Brăilei să le ridice casele, în a doua jumătate a secolului XIX. "Am rămas profund impresionat de acurateţea execuţiei din perioada respectivă. Pereţii subsolului parcă sunt traşi cu laser, atât de bine sunt aliniaţi şi finisaţi. În plus, este de remarcat cât de avansaţi erau proprietarii din acele vremuri, care îşi amenajau locuinţele în aşa fel încât să aibă toate facilităţile necesare. Într-o perioadă când apa încă se căra cu sacaua, fiindcă oraşul nu dispunea de o reţea de alimentare, cei care au locuit aici aveau în subsolul casei săpată o fântână de 14 metri adâncime şi cu diametru de 2 metri, de unde scoteau apă cu o instalaţie specială. Aveau băi cu dotări similare celor din zilele noastre, iar asta se întâmpla în 1870 - 1880", ne-a declarat Constantin Rădulescu, patronul firmei de construcţii "Durabet", care a lucrat, în ultimii doi ani, la reabilitarea acestei construcţii.
Până în prezent, a fost finalizată faţada exterioară şi reparaţia acoperişului, iar la interior încă se mai lucrează. Din câte se pare, noul proprietar intenţionează ca, în primăvara anului viitor, când va termina de amenajat şi interiorul, să deschidă acolo un restaurant şi o cofetărie.
Bancă italiană, apoi restaurant rusesc
Nu se ştie foarte exact cine a fost primul proprietar al clădirii. Cert este că acesta făcea parte din lumea bună a Brăilei. Probabil era un armator sau un comerciant bogat. Imobilul a avut destinaţie de locuinţă până în 1925, când i s-a mai adăugat un corp de clădire şi a fost transformat în sediu de bancă. Acolo a funcţionat Banca Italiană, până în 1940, când clădirea a fost cumpărată de avocatul Constantin Oţeleanu. După război, odată cu invazia sovietică, clădirea a fost rechiziţionată de Armata Roşie, care a deschis acolo un restaurant destinat trupelor de ocupaţie sovietice. Din acest motiv, imobilul nu a trecut prin naţionalizarea comunistă, după plecarea ruşilor reintrând în posesia avocatului Oţeleanu. După cum menţionează autorul Ioan Munteanu, în volumul "Emblema Brăilei moderne", Oţeleanu a închiriat imobilulTrustului de Alimentaţie Publică Locală, care a deschis aici restaurantul "Brăila", celebru în anii 60 - 70.
În anii 90, clădirea, care între timp fusese moştenită de sora avocatului Oţeleanu, a fost închiriată de omul de afaceri Mihai Dănuţ, aici funcţionând, până recent, cofetăria "Select". După ce ani de zile a plătit chirie pentru spaţiul folosit, Mihai Dănuţ a cumpărat clădirea în 2006. Declinul afacerii sale a făcut ca imobilul să fie preluat de o bancă, de unde a fost cumpărat de oamenii de afaceri care deţin şi fabrica de pâine "Labrador". Aceştia au investit pentru a-i da înfăţişarea de astăzi, anunţându-şi intenţiile de a-l reda circuitului comercial.