"Aş vrea ca lucrurile să fie foarte clare, reîntregirea salariilor bugetarilor este rezultatul reformelor economice adoptate de către guvernele PDL, faptul că astăzi putem vorbi de reîntregirea salariilor bugetarilor se datorează performanţei economice pe care Guvernul pe care l-am reprezentat şi Guvernul Ungureanu, deci cu alte cuvinte, performanţei pe care aceste guverne PDL le-au avut. Să nu credeţi că există miracole economice peste noapte, că se poate vorbi de o creştere a salariilor de 16% prin simplul fapt că se schimbă un Guvern cu altul, acest lucru este posibil pentru că alte Guverne au făcut ceea ce trebuie ca astăzi să putem vorbi despre reîntregirea salariilor bugetarilor", a declarat Boc.
De asemenea, Boc a mai spus că aceste negocieri au început în anul 2011, atunci când partidul condus de el era la guvernare, iar cifrele care arată azi că salariile bugetarilor pot fi mărite sunt din aceeaşi perioadă. "Negocierile cu privire la reîntregirea salariilor au început în toamna anului trecut cu CE, Fondul Monetar şi Banca Mondială. Încă de atunci ne-am pus de acord ca în urma vizitei pe care o vom avea în această primăvară, în luna mai, vizita FMI-ului, dacă toate datele economice pe care le-am agreat se respectă, atunci să putem vorbi de reîntregirea salariilor bugetarilor, iar aceste date economice astăzi se confirmă, şi anume: creşterea economică din anul 2011 de 2,5%, reforma care vizează cheltuielile bugetare cu personalul, şi anume coborârea lor de la 9% în 2009 din PIB la 6,9% în 2011, şi încadrarea în acest procent de cheltuieli cu personalul, disponibilizarea a peste 200 mii de bugetari în acest interval de timp", a completat şeful PDL.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.