• vineri şi sâmbătă poliţiştii brăileni au dat amenzi de peste 12.700 lei şi au oprit în trafic 143 de autovehicule • 2 permise auto au fost suspendate şi 200 kg de fructe şi legume au fost confiscate • un tânăr din Ianca a fost sancţionat deoarece a fost prins beat la volan
Controale „la sânge” în zona pieţelor, discotecilor şi cafe-barurilor din municipiu şi judeţ.
În zilele de 20 şi 21 iulie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat în pieţe, dar şi în unităţile cu profil discotecă, club, cafe-bar, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, dar şi pe arterele de circulaţie, pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Pe timpul activităţilor, au fost verificate 40 de societăţi comerciale, legitimate 258 de persoane şi oprite în trafic 143 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 52 de şoferi. Poliţiştii au constatat 41 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 12.700 de lei.
Dintre amenzile aplicate, 19 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 14 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 6 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, şi 2 la alt act normativ.
Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 2 permise de conducere şi au confiscat peste 200 kg de legume şi fructe, în valoare de 1.000 de lei, pentru care nu existau documente de provenienţă.
Mai mult, poliţiştii l-au depistat pe un tânăr de 29 ani, din oraşul Ianca, în timp ce acesta conducea, pe raza localităţii de domiciliu, un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,22 mg/l.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi i-a fost reţinut permisul de conducere.