Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, este "persona non grata" in satul natal Corjova, din raionul Dubasari. Aici este inmormintata mama sa, alaturi de tatal care l-a crescut. In 1992, in Corjova, a inceput razboiul de la Nistru. Satul a fost taiat in doua de linia frontului. De o parte oamenii sint transnistreni, iar de cealalta parte sint moldoveni. Paminturile le-au ramas in Transnistria. O vreme le-au lucrat noaptea, dar apoi militiile separatiste le-au arestat utilajele si recoltele si s-au lasat pagubasi. Nici Voronin nu a mai calcat de ceva timp in Corjova. Ultima oara cind a fost aici, la inmormintarea mamei, in vara lui 2005, separatistii au facut cerc in jurul ofiterilor sai de securitate.
Cu armele in fata
Vrei in Transnistria? E simplu. Toti jurnalistii trag la Tiraspol, in capitala. Aici, cladirile impozante sint vecine cu ruinele razboiului din 1992, aici e imperiul lui Smirnov, merita vazut. Aici e fabrica de armament, aici s-a dezvoltat lantul economic "Sheriff", echipa de fotbal cu acelasi nume, precum si unul dintre cele mai grozave complexuri sportive din lume. Asa-mi povestesc basarabenii. Mai spun ei povesti de necrezut despre un sat decimat in 1992 si despre linia frontului care taie satul lui Voronin in doua. Corjova. Satul in care, de 15 ani, romanii se chinuie sa-si ridice biserica: "Cum dam prima lopata, cum ne inconjoara militiile separatiste". Isi duc mortii la groapa cu fanfara, refuza sa-si mai lucreze paminturile calcate de "pacificatorii" rusi, fiindca recoltele si utilajele le sint confiscate, invata pe ascuns in grafie latina, isi boteaza copiii tirziu, cind ajung in Chisinau. Pornim intr-acolo. Pe drum, masina, un maxi-taxi hirbuit, e trasa pe dreapta de vreo trei ori. De politistii moldoveni. Linistit, soferul ia actele, aseaza ceva intre ele si le inmineaza politistului. Pornim mai cu avint. Trecem de postul de politie moldovenesc - doi oameni si-o masina -, trecem si de "pacificatorii" rusi. Abia ii zaresc, uitindu-se dupa masina, intorcindu-se din tot trupul, cu arma indreptata spre noi. Ajungem in vama nistreana. In fata noastra, un calator arata un pachet invelit in hirtie, iar vamesul il ia la intrebari. Aflu ca-l intereseaza daca omul are "ceva marihuana", sa-i dea si lui. Raspunsul negativ al calatorului poarta pasii vamesului spre noi. Toti romanii - adica eu - sint somati intr-o rusa rastita sa coboare. Merg in "ospetie". Trec prin filtrul vizual al unor rusoaice imbracate in uniforma militara. Platesc taxa - echivalentul a 50 de centi - si... liber spre Transnistria. Aici, din 20 in 20 de metri, soldati. Ca-n vreme de razboi, ei merg cu armele indreptate in fata. Pe drumul Corjovei e pustiu. Incerc sa pozez Hidrocentrala de aici, sechestrata de curind, dar se apropie masini de razboi incarcate cu soldati rusi. Pacificatorii. Ne striga ceva si zangane din arme. Feresc privirea. Vad Nistrul inghetat pin' la prasele si oamenii care incearca sa treaca pe aici, spre Moldova. N-au acte sau n-au bani de taxa.
Voronin, fiu de ofiter rus
Casa parinteasca a presedintelui moldovean Vladimir Voronin se afla in zona transnistreana a satului. O casa simpla, scunda, tipic romaneasca, cu garduri din piatra, zugravite cu var bleu. In geamuri inca mai sint urmele Craciunului: bulgari din vata si beteala. Casa nu-i supravegheata, dar, totusi, un vecin mai intra din cind in cind aici si da de mincare ciinelui. "Da, intrati, intrati....", ne pofteste ironic vecinul, "Faceti poze si-n casa, na!". In colt, ca "fara treaba", sta si o patrula de militieni separatisti. Aici a locuit Voronin pina la adolescenta, a muncit chiar si la Colhoz. Putin. Apoi s-a dus la Moscova, la tatal sau, zic localnicii. Oamenii povestesc ca Voronin este fiu de ofiter rus, ca mama lui, o romanca neaosa, n-a crezut nici la batrinete ca acesta a intrat in Partidul Comunist. "Cind s-a luat mama lui cu Bujenita, Voronin era. Femeia l-a facut in tinerete, dar ofiterul rus l-a recunoscut. Voronin n-are frati, dar in sat e o femeie care seamana tare bine cu el si despre a carui tata iar nu se stie nimic. Bujenita, roman - roman, l-a crescut de mic. Ea era o femeie tare de treaba. Si el. Ne vizitam. Voronin a stat aici pina la adolescenta, dupa care a fost luat la Moscova. Apoi, a dat foarte rar pe aici, iar de cind s-a intors ca presedinte, a venit si mai rar. Tatalui care l-a crescut a apucat sa-i faca monument, la cimitir, dar maica-sii nu. Dar eu nu vreau sa ma bag, sa nu zica, Doamne fereste, ca ma dau mare ca-s finul lui", ne-a relatat Valeriu Caimacan, finul parintilor lui Voronin, vicepresentele Asociatiei Veteranilor de Razboi din Corjova.
Crucile cu inscriptii romanesti sint darimate
Cimitirul Corjovei e unul singur. Tot in partea transnistreana. Aici nu-s decit doua sau trei cruci pe care sa scrie in limba romana. "Ni-i frica, ne darima crucile!", spun oamenii. Mormintele parintilor lui Voronin nu pot trece neremarcate: sint incarcate de coroane cu flori din plastic. Coroane din partea unor ministere, dar si a Partidului Comunist. Tatal s-a numit Nicolae Bujenita, iar mama Palagheia Bujenita. De fata, s-a numit Sirbu. La capatiiul barbatului a fost deja ridicat un monument din marmura neagra, dar la al femeii, inca nu. Oamenii spun ca nici nu se va face curind monumentul: "Voronin nu-i primit aici. A venit la inmormintarea mamei lui, in vara lui 2005 - a zacut saraca - cimitirul a fost inconjurat de oamenii lui de la securitate, dar oamenii lui au fost inconjurati de militienii separatisti. Ce era aici!", mai spune Caimacan.
Razboiul
Corjova e ultima reduta a separatistilor. Pina aici au ajuns. Granita dintre Corjova din Republica Moldoveneasca Nistreana si aceea din Republica Moldova e un drum de tara. Satenii din cele doua "Corjove" se viziteaza noaptea. Aici a fost linia frontului. De o parte si de alta sint case darimate, ciuruite. Drumul e strajuit de un stilp pe care au mai ramas afisele electorale de anul trecut. Deasupra e afisul corjovenilor moldoveni, rupt in citeva locuri, iar dedesubt e cel al corjovenilor transnistreni. Aflu ca aici, peste tot, pancartele sint in trei limbi: ucraineana, rusa si moldoveneasca, dar cu grafie chirilica. Primarul moldovean, Valeriu Mitul, a fost printre primii care, in martie 1992, a pus mina pe arma: "Am intrat in unitatea militara si ne-am luat arme. Apoi ne-au trimis arme din Romania. Dar armele romanesti nu erau asa bune ca ale rusilor. Aici a inceput razboiul. Rusii credeau ca noi avem tancuri din Romania si de aceea n-au inaintat, dar noi aveam niste automate amarite. Noi ne-am aparat satul. Cind au ajuns rusii aici s-au crucit. Eram putini si neinarmati. (...) Au inceput sa smulga cinepa care crestea pe linga gardurile noastre. Smulgeau si fumau. Parca erau turbati". Constantin Sucitu, directorul scolii de limba latina din Corjova, a luptat si el in vremea aceea: "Lucram la Lunca, peste deal. Ma duceam la serviciu printre gloante. In fiecare zi. Suierau gloantele, dar eu ma feream. Trebuia sa ajung la scoala".
In vremea razboiului au murit 60 de corjoveni, iar 140 au fost grav raniti. Multe familii au parasit satul atunci si nu s-au mai intors. Unii au disparut fara urma. Satul a ramas aproape gol. Putinii combatanti care n-au vrut sa-si paraseasca bordeiele au facut Asociatia Veteranilor de Razboi. Combatantii au deschis procese la CEDO, pentru incalcarea drepturilor omului. Sint mii. Dar primarul spune ca nici unuia dintre procese nu i s-a dat curs.
"Muncim cu automatul in piept"
Oamenii din partea transnistreana au pensii mari, care vin la timp, au gaz rusesc la jumatate de pret: putin peste 50 de dolari la 1000 de metri cubi. Ceilalti, din partea moldoveneasca regreta Colhozul, n-au ce minca, pleaca in strainatate sau dispar pur si simplu. "Pe unii ii mai iau rusii la securitate si nu se mai intorc". Moldovenii platesc gazele cu 110 dolari la 1000 de metri cubi. "Ei spun ca noi si romanii sintem rai. Ne atita! Spun ca de aici a inceput o data razboiul si ca tot de aici va incepe din nou. Parca numai ca sa ne fiarba singele in noi. Dar romanii n-au venit peste ei, asa cum fac ei, cum s-au infipt ei in tarisoara asta. Aici sint trei limbi de stat, nici una nu-i romana. La ai lor, daca au pasaport transnistrean, le dau cetatenia rusa. Noi muncim cu automatul in piept. Ne suna si ne ameninta si ne zic ca, ceee, vrem iarasi sa incepem razboiul?!", povesteste cu lacrimi in ochi primarul Mitul. Omul mai spune ca primeste zilnic telefoane de amenintare si a cerut ajutorul autoritatilor moldovenesti: "In 1992 am pus singur mina pe arma, dar acum?! Noi ne-am saturat sa luptam. N-avem nici biserica, nici drumul nu ne dau voie sa-l facem. Daca astupam o gaura vin si ne intreaba "Ce-i? Ti-am dat eu voie sa lucri?!".
Biserica interzisa
De zeci de ani, oamenii din Corjova n-au biserica. Isi duc mortii la groapa cu fanfara. Isi boteaza copiii atunci cind ajung la Chisinau. Au avut un preot din sat, pe parintele Rodion, dar l-au luat la securitate si nu s-a mai intors. "Rusii spun ca eu gatesc trupe de rasturnare a regimului separatist, dar ei nu ne dau voie nici sa traim, nici sa murim. Avem si noi, aici, politist de sector, dar nici nu intra pe aici... In '92 eu n-am cerut arma, dar am luptat, acum as avea nevoie de arma, macar sa ma apar singur", a adaugat primarul. De vreo doi ani, corjovenii au ales loc sfint de biserica, in mijlocul satului, la crucea dintre drumuri. Au pus si o cruce aici, au gasit si materiale pentru constructie. De fiecare data, insa, cind se apuca sa sape fundatia, ii inconjoara militiile separatiste, ii gonesc cu automatul. "Cind ajungeti in Romania sa le multumiti romanilor, ca ei ne-au ajutat, ne-au adapostit copiii in timpul razboiului, ni i-au primit si dupa aceea. Vreau sa-i multumesc presedintelui Consiliului Judetean Suceava din 2004 si staretului de la Putna. Ei ne-au primit copiii in vreme de restriste", a mai spus Mitul.
Copiii, momiti spre scoala de limba rusa
In Corjova sint doua scoli, aceea de limba romana si aceea de limba rusa. Prima functioneaza intr-o fosta gradinita, iar cealalta intr-o cladire impozanta cu 60 de sali de clasa. Vizavi de scoala romaneasca e sala de cultura pe care transnistrenii si-au ancorat steagul rosu-verde. "Cind am deschis scoala, la 1 septembrie, am pus muzica romaneasca patriotica, am invitat oameni de seama sa vorbeasca. Ne-au inconjurat si ne-au luat la ochi. Erau citeva sute de copii inscrisi. Apoi, de frica, parintii i-au mutat la scoala rusa", povesteste Caimacan. Directorul scolii romanesti, Constantin Sucitu, spune ca are multe sali de clasa goale: "Mai sint doar 130 de copii. Dintre acestia, 20 au ambii parinti plecati peste granite, iar vreo 10- 12 au cite un parinte plecat. Noi lucram in conditii nefavorabile. Elevii se duc la Dubasari sau la scoala rusa, desi noi am facut tot posibilul sa-i tinem aici". La clasa intii e cald si bine. Copiii invata o rugaciune pentru parinti. La prinz sint chemati la masa. Au, azi, paste fierte in apa si un borcan de zeama de compot. Scoala de limba rusa este bine dotata. La fel si scoala de limba romana, are chiar si computere racordate la Internet. Computerele sint piese de muzeu. Profesorii nu vin aici. Putini sint dispusi sa vina in primul sat care a pus mina pe arma, satul in care inca mai miroase a praf de pusca. Satul lui Voronin.
(Articol publicat in cadrul proiectului "Colaborare transfrontaliera
moldo-romana a jurnalistilor din presa locala")
Cu armele in fata
Vrei in Transnistria? E simplu. Toti jurnalistii trag la Tiraspol, in capitala. Aici, cladirile impozante sint vecine cu ruinele razboiului din 1992, aici e imperiul lui Smirnov, merita vazut. Aici e fabrica de armament, aici s-a dezvoltat lantul economic "Sheriff", echipa de fotbal cu acelasi nume, precum si unul dintre cele mai grozave complexuri sportive din lume. Asa-mi povestesc basarabenii. Mai spun ei povesti de necrezut despre un sat decimat in 1992 si despre linia frontului care taie satul lui Voronin in doua. Corjova. Satul in care, de 15 ani, romanii se chinuie sa-si ridice biserica: "Cum dam prima lopata, cum ne inconjoara militiile separatiste". Isi duc mortii la groapa cu fanfara, refuza sa-si mai lucreze paminturile calcate de "pacificatorii" rusi, fiindca recoltele si utilajele le sint confiscate, invata pe ascuns in grafie latina, isi boteaza copiii tirziu, cind ajung in Chisinau. Pornim intr-acolo. Pe drum, masina, un maxi-taxi hirbuit, e trasa pe dreapta de vreo trei ori. De politistii moldoveni. Linistit, soferul ia actele, aseaza ceva intre ele si le inmineaza politistului. Pornim mai cu avint. Trecem de postul de politie moldovenesc - doi oameni si-o masina -, trecem si de "pacificatorii" rusi. Abia ii zaresc, uitindu-se dupa masina, intorcindu-se din tot trupul, cu arma indreptata spre noi. Ajungem in vama nistreana. In fata noastra, un calator arata un pachet invelit in hirtie, iar vamesul il ia la intrebari. Aflu ca-l intereseaza daca omul are "ceva marihuana", sa-i dea si lui. Raspunsul negativ al calatorului poarta pasii vamesului spre noi. Toti romanii - adica eu - sint somati intr-o rusa rastita sa coboare. Merg in "ospetie". Trec prin filtrul vizual al unor rusoaice imbracate in uniforma militara. Platesc taxa - echivalentul a 50 de centi - si... liber spre Transnistria. Aici, din 20 in 20 de metri, soldati. Ca-n vreme de razboi, ei merg cu armele indreptate in fata. Pe drumul Corjovei e pustiu. Incerc sa pozez Hidrocentrala de aici, sechestrata de curind, dar se apropie masini de razboi incarcate cu soldati rusi. Pacificatorii. Ne striga ceva si zangane din arme. Feresc privirea. Vad Nistrul inghetat pin' la prasele si oamenii care incearca sa treaca pe aici, spre Moldova. N-au acte sau n-au bani de taxa.
Voronin, fiu de ofiter rus
Casa parinteasca a presedintelui moldovean Vladimir Voronin se afla in zona transnistreana a satului. O casa simpla, scunda, tipic romaneasca, cu garduri din piatra, zugravite cu var bleu. In geamuri inca mai sint urmele Craciunului: bulgari din vata si beteala. Casa nu-i supravegheata, dar, totusi, un vecin mai intra din cind in cind aici si da de mincare ciinelui. "Da, intrati, intrati....", ne pofteste ironic vecinul, "Faceti poze si-n casa, na!". In colt, ca "fara treaba", sta si o patrula de militieni separatisti. Aici a locuit Voronin pina la adolescenta, a muncit chiar si la Colhoz. Putin. Apoi s-a dus la Moscova, la tatal sau, zic localnicii. Oamenii povestesc ca Voronin este fiu de ofiter rus, ca mama lui, o romanca neaosa, n-a crezut nici la batrinete ca acesta a intrat in Partidul Comunist. "Cind s-a luat mama lui cu Bujenita, Voronin era. Femeia l-a facut in tinerete, dar ofiterul rus l-a recunoscut. Voronin n-are frati, dar in sat e o femeie care seamana tare bine cu el si despre a carui tata iar nu se stie nimic. Bujenita, roman - roman, l-a crescut de mic. Ea era o femeie tare de treaba. Si el. Ne vizitam. Voronin a stat aici pina la adolescenta, dupa care a fost luat la Moscova. Apoi, a dat foarte rar pe aici, iar de cind s-a intors ca presedinte, a venit si mai rar. Tatalui care l-a crescut a apucat sa-i faca monument, la cimitir, dar maica-sii nu. Dar eu nu vreau sa ma bag, sa nu zica, Doamne fereste, ca ma dau mare ca-s finul lui", ne-a relatat Valeriu Caimacan, finul parintilor lui Voronin, vicepresentele Asociatiei Veteranilor de Razboi din Corjova.
Crucile cu inscriptii romanesti sint darimate
Cimitirul Corjovei e unul singur. Tot in partea transnistreana. Aici nu-s decit doua sau trei cruci pe care sa scrie in limba romana. "Ni-i frica, ne darima crucile!", spun oamenii. Mormintele parintilor lui Voronin nu pot trece neremarcate: sint incarcate de coroane cu flori din plastic. Coroane din partea unor ministere, dar si a Partidului Comunist. Tatal s-a numit Nicolae Bujenita, iar mama Palagheia Bujenita. De fata, s-a numit Sirbu. La capatiiul barbatului a fost deja ridicat un monument din marmura neagra, dar la al femeii, inca nu. Oamenii spun ca nici nu se va face curind monumentul: "Voronin nu-i primit aici. A venit la inmormintarea mamei lui, in vara lui 2005 - a zacut saraca - cimitirul a fost inconjurat de oamenii lui de la securitate, dar oamenii lui au fost inconjurati de militienii separatisti. Ce era aici!", mai spune Caimacan.
Razboiul
Corjova e ultima reduta a separatistilor. Pina aici au ajuns. Granita dintre Corjova din Republica Moldoveneasca Nistreana si aceea din Republica Moldova e un drum de tara. Satenii din cele doua "Corjove" se viziteaza noaptea. Aici a fost linia frontului. De o parte si de alta sint case darimate, ciuruite. Drumul e strajuit de un stilp pe care au mai ramas afisele electorale de anul trecut. Deasupra e afisul corjovenilor moldoveni, rupt in citeva locuri, iar dedesubt e cel al corjovenilor transnistreni. Aflu ca aici, peste tot, pancartele sint in trei limbi: ucraineana, rusa si moldoveneasca, dar cu grafie chirilica. Primarul moldovean, Valeriu Mitul, a fost printre primii care, in martie 1992, a pus mina pe arma: "Am intrat in unitatea militara si ne-am luat arme. Apoi ne-au trimis arme din Romania. Dar armele romanesti nu erau asa bune ca ale rusilor. Aici a inceput razboiul. Rusii credeau ca noi avem tancuri din Romania si de aceea n-au inaintat, dar noi aveam niste automate amarite. Noi ne-am aparat satul. Cind au ajuns rusii aici s-au crucit. Eram putini si neinarmati. (...) Au inceput sa smulga cinepa care crestea pe linga gardurile noastre. Smulgeau si fumau. Parca erau turbati". Constantin Sucitu, directorul scolii de limba latina din Corjova, a luptat si el in vremea aceea: "Lucram la Lunca, peste deal. Ma duceam la serviciu printre gloante. In fiecare zi. Suierau gloantele, dar eu ma feream. Trebuia sa ajung la scoala".
In vremea razboiului au murit 60 de corjoveni, iar 140 au fost grav raniti. Multe familii au parasit satul atunci si nu s-au mai intors. Unii au disparut fara urma. Satul a ramas aproape gol. Putinii combatanti care n-au vrut sa-si paraseasca bordeiele au facut Asociatia Veteranilor de Razboi. Combatantii au deschis procese la CEDO, pentru incalcarea drepturilor omului. Sint mii. Dar primarul spune ca nici unuia dintre procese nu i s-a dat curs.
"Muncim cu automatul in piept"
Oamenii din partea transnistreana au pensii mari, care vin la timp, au gaz rusesc la jumatate de pret: putin peste 50 de dolari la 1000 de metri cubi. Ceilalti, din partea moldoveneasca regreta Colhozul, n-au ce minca, pleaca in strainatate sau dispar pur si simplu. "Pe unii ii mai iau rusii la securitate si nu se mai intorc". Moldovenii platesc gazele cu 110 dolari la 1000 de metri cubi. "Ei spun ca noi si romanii sintem rai. Ne atita! Spun ca de aici a inceput o data razboiul si ca tot de aici va incepe din nou. Parca numai ca sa ne fiarba singele in noi. Dar romanii n-au venit peste ei, asa cum fac ei, cum s-au infipt ei in tarisoara asta. Aici sint trei limbi de stat, nici una nu-i romana. La ai lor, daca au pasaport transnistrean, le dau cetatenia rusa. Noi muncim cu automatul in piept. Ne suna si ne ameninta si ne zic ca, ceee, vrem iarasi sa incepem razboiul?!", povesteste cu lacrimi in ochi primarul Mitul. Omul mai spune ca primeste zilnic telefoane de amenintare si a cerut ajutorul autoritatilor moldovenesti: "In 1992 am pus singur mina pe arma, dar acum?! Noi ne-am saturat sa luptam. N-avem nici biserica, nici drumul nu ne dau voie sa-l facem. Daca astupam o gaura vin si ne intreaba "Ce-i? Ti-am dat eu voie sa lucri?!".
Biserica interzisa
De zeci de ani, oamenii din Corjova n-au biserica. Isi duc mortii la groapa cu fanfara. Isi boteaza copiii atunci cind ajung la Chisinau. Au avut un preot din sat, pe parintele Rodion, dar l-au luat la securitate si nu s-a mai intors. "Rusii spun ca eu gatesc trupe de rasturnare a regimului separatist, dar ei nu ne dau voie nici sa traim, nici sa murim. Avem si noi, aici, politist de sector, dar nici nu intra pe aici... In '92 eu n-am cerut arma, dar am luptat, acum as avea nevoie de arma, macar sa ma apar singur", a adaugat primarul. De vreo doi ani, corjovenii au ales loc sfint de biserica, in mijlocul satului, la crucea dintre drumuri. Au pus si o cruce aici, au gasit si materiale pentru constructie. De fiecare data, insa, cind se apuca sa sape fundatia, ii inconjoara militiile separatiste, ii gonesc cu automatul. "Cind ajungeti in Romania sa le multumiti romanilor, ca ei ne-au ajutat, ne-au adapostit copiii in timpul razboiului, ni i-au primit si dupa aceea. Vreau sa-i multumesc presedintelui Consiliului Judetean Suceava din 2004 si staretului de la Putna. Ei ne-au primit copiii in vreme de restriste", a mai spus Mitul.
Copiii, momiti spre scoala de limba rusa
In Corjova sint doua scoli, aceea de limba romana si aceea de limba rusa. Prima functioneaza intr-o fosta gradinita, iar cealalta intr-o cladire impozanta cu 60 de sali de clasa. Vizavi de scoala romaneasca e sala de cultura pe care transnistrenii si-au ancorat steagul rosu-verde. "Cind am deschis scoala, la 1 septembrie, am pus muzica romaneasca patriotica, am invitat oameni de seama sa vorbeasca. Ne-au inconjurat si ne-au luat la ochi. Erau citeva sute de copii inscrisi. Apoi, de frica, parintii i-au mutat la scoala rusa", povesteste Caimacan. Directorul scolii romanesti, Constantin Sucitu, spune ca are multe sali de clasa goale: "Mai sint doar 130 de copii. Dintre acestia, 20 au ambii parinti plecati peste granite, iar vreo 10- 12 au cite un parinte plecat. Noi lucram in conditii nefavorabile. Elevii se duc la Dubasari sau la scoala rusa, desi noi am facut tot posibilul sa-i tinem aici". La clasa intii e cald si bine. Copiii invata o rugaciune pentru parinti. La prinz sint chemati la masa. Au, azi, paste fierte in apa si un borcan de zeama de compot. Scoala de limba rusa este bine dotata. La fel si scoala de limba romana, are chiar si computere racordate la Internet. Computerele sint piese de muzeu. Profesorii nu vin aici. Putini sint dispusi sa vina in primul sat care a pus mina pe arma, satul in care inca mai miroase a praf de pusca. Satul lui Voronin.
(Articol publicat in cadrul proiectului "Colaborare transfrontaliera
moldo-romana a jurnalistilor din presa locala")
