* ieri, traficul a fost blocat, pentru o oră și jumătate, pe DE 87, între Galați și Brăila, în zona localității Vădeni, după un eveniment rutier între două autocamioane * după cum v-am informat în ediția online, în jurul orei 11.00, între localitățile Șendreni și Vădeni, a avut loc un eveniment rutier între două autocamioane, pe fondul vântului puternic * fragmente metalice s-au desprins de la remorca unui camion, avariind alt autovehicul, incident soldat cu rănirea unei persoane, fiind vorba despre șoferul autocamionului lovit * în jurul orei 12.30, traficul a fost reluat pe un singur sens, fiind dirijat de polițiști
Pericol în trafic, pe fondul vântului puternic! Un accident rutier grav s-a produs ieri, între localitățile Șendreni și Vădeni, două autocamioane fiind implicate. Fragmente metalice dintr-un camion au zburat și au avariat alt autovehicul, un șofer fiind rănit, iar traficul a fost blocat, pentru o oră și jumătate, pe DE 87, între Galați și Brăila.
După cum v-am informat în ediția online, evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 11.00, iar traficul a fost reluat pe un singur sens, în jurul orei 12.30, cu dirijare din partea echipajelor de poliție.
Legat de acest eveniment rutier, care ar fi putut avea urmări mult mai grave, chiar Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informa ieri că traficul era oprit temporar pe DN 2B Brăila – Șendreni, în zona localității Vădeni
Pe fondul vântului puternic, s-ar fi dezintegrat remorca unui autocamion
De la Poliția Brăila – Biroul de Presă au fost transmise informații privind accidentul produs, după efectuarea cercetărilor la fața locului și stabilirea cauzelor.
Polițiștii s-au deplasat la locul accidentului rutier și au stabilit faptul că, pe fondul vântului puternic, s-ar fi dezintegrat remorca unui autocamion condusă de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Pitești. Acesta se deplasa pe DE 87, dinspre Galați către Brăila, bucăți din remorcă fiind proiectate într-un alt autocamion ce se deplasa regulamentar din sens opus. “În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului autocamionului lovit, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Ialomița, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat polițiștii brăileni.