Documentele MFE relevă că absorbţia efectivă a fondurilor a crescut cu circa două procente într-o lună, dar nu şi rata curentă, aceasta reprezentând doar suma cheltuielilor declarate de promotorii de proiecte Comisiei Europene. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, explică paşii pe care-i consideră esenţiali pentru buna implementare a proiectelor europene, amintind că România are alocate, pentru următorul exerciţiu de finanţare 2014 - 2020, nu mai puţin de 32,966 miliarde de euro, din care au fost deja deblocate circa 13 miliarde euro.
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat luni, 22 august, la împlinirea a 100 de zile de mandat guvernamental, un raport complet asupra activităţii instituţiei şi a explicat că "rata de absorbţie curentă a fondurilor avute la dispoziţie de România în exerciţiul bugetar european 2007 - 2013 a crescut la 76,69%, faţă de 58,67% în noiembrie 2015 şi 66,21% la preluarea mandatului".
În acelaşi document, ministrul Cristian Ghinea a declarat: "Am găsit la minister câteva noduri gordiene şi am făcut paşi importanţi pentru dezlegarea fiecăruia. (...) 13,317 miliarde euro reprezintă suma totală a ghidurilor lansate din bugetul 2014 - 2020, disponibilă pentru proiecte, faţă de 6,295 miliarde euro la preluarea mandatului. Banii europeni devin o autentică armă pentru combaterea sărăciei, prin corelarea programelor gândite de MFE cu nevoile din teritoriu, în cadrul Pachetului Anti-sărăcie promovat de Guvern".
Potrivit raportului ataşat declaraţiei ministrului Cristian Ghinea, "la data de 31 iulie 2016 erau plăţi efectuate de către autorităţile de management (AM) către beneficiari în sumă de aproximativ 16,44 miliarde euro, iar rata de absorbţie curentă este de 76,69% din alocarea 2007 - 2013. Guvernul Cioloş a preluat în noiembrie 2015 situaţia la 58%". Cristian Ghinea s-a alăturat echipei Guvernului Dacian Cioloş în decembrie 2015, având calitatea de consilier de stat pentru afaceri europene. În data de 28 aprilie 2016, Cristian Ghinea a fost numit ministru al Fondurilor Europene.
Potrivit limbajului specific, rata de absorbţie curentă reprezintă declaraţiile de cheltuieli trimise către Comisia Europeană, iar rata de absorbţie efectivă înseamnă suma rambursată de Comisia Europeană autorităţilor de management. Practic, rata de absorbţie efectivă reprezintă valoarea reală a fondurilor absorbite de România, iar rata de absorbţie curentă nu va mai putea creşte faţă de 30 iunie 2016, aceasta reprezentând, în fapt, suma rezultată din adunarea valorilor cerute până atunci de promotorii de proiecte.
În tabelele din raportul ministrului Fondurilor Europene mai apare o rubrică intitulată "rata sumelor încasate de CE cu avans", în loc de "rata sumelor încasate de la CE", rată ce reprezintă de fapt suma ratei curente şi a ratei efective, inclusiv avansul încasat. Pentru lămurirea situaţia, am apelat la Biroul de Presă al MFE, care a sesizat că, într-adevăr, rata comunicată de ministru nu se regăseşte în raportul respectiv, iar cifra prezentată de oficialul de la Fonduri nu reprezintă rata efectivă, cea mai relvantă, de altfel, în acest caz: "Cifra comunicată de ministru, respectiv 76,69%, reprezintă rata de absorbţie curentă, la data de 31 iulie 2016, adică totalitatea declaraţiilor de cheltuieli trimise la CE până la data de 31 iulie 2016. Toţi indicatorii privind stadiul absorbţiei pentru programele operaţionale 2007 - 2013 sunt publici şi raportaţi lunar", ne-au transmis reprezentanţii Unităţii de Comunicare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.
Potrivit anexelor publicate pe site-ul ministerului, în Calendarul de închidere a programelor operaţionale 2007 - 2013, de la data de 30 iunie 2016, când a expirat efectiv timpul pentru depunerea cererilor de rambursare pentru fondurile structurale (iar nu pentru cofinanţările din bugetul de stat naţional şi pentru rambursările efective), România primise în avans de la CE suma de 2.105.874.015 euro din totalul alocat de 19.057.658.140 euro, din care declaraţii de cheltuieli transmise către CE 14.614.605.868 euro, ceea ce înseamnă o rată de absorbţie curentă de 76,69%. Aceeaşi rată curentă este raportată şi la finele lunii iulie, fapt absolut normal în contextul în care CE a încetat să primească cereri de rambursare la data de 30 iunie.
Relevantă este, în acest context, valoarea efectivă a rambursărilor la data de 31 iulie 2016: 13.675.842.586 euro, ceea ce reprezintă o rată efectivă de absorbţie de 71,76%. Rata cu tot cu avans se ridică, într-adevăr, la 82,81%, numai că încă nu s-au încheiat toate litigiile pentru unele proiecte, cele încheiate în 2015, de exemplu, care au o perioadă de monitorizare de cinci ani, iar alte proiecte n-au depăşit momentul corecţiilor bugetare sau, şi mai rău, al anchetelor penale.
Potrivit ministrului Cristian Ghinea, procesul de finanţare pentru 2014 - 2020 a intrat în linie dreaptă şi a explicat care sunt, din punctul său de vedere, paşii ce trebuie obligatoriu făcuţi pentru buna implementare a proiectelor următoare.
"Procesul de desemnare (acreditare) a Autorităţilor de Management responsabile de fiecare program operaţional din bani europeni a fost deblocat. Fără desemnare, nu se pot trimite cereri de rambursare către Comisia Europeană. Reconstrucţia sistemului informatic recuperează întârzierile grave care puneau în pericol procesul de desemnare. Au fost făcuţi paşi importanţi şi în coordonarea îndeplinirii condiţionalităţilor ex-ante. Aceste condiţionalităţi au fost negociate în 2014 şi s-au făcut prea puţine eforturi pentru îndeplinirea lor, deşi exista riscul blocării fondurilor europene în 2017. Ministerul Fondurilor Europene trece printr-o autentică reformă instituţională, completându-şi structura cu entităţi care să impulsioneze dezvoltarea de proiecte şi cu structuri de prevenţie a fraudelor", a susţinut ministrul Cristian Ghinea.