Nu stiu cum stau lucrurile in Romania, dar in America subiectul rasismului este unul cit se poate de actual si care produce multa iritare in ultima vreme. Si asta nu pentru ca americanii de orice culoare sau marime nu sint rasisti - America are cu siguranta propria-i istorie de prejudecati, oprimare si rasism care isi are radacinile in chiar primele zile de dupa debarcarea europenilor pe continent, iar aborigenii americani - "indienii” - aveau la rindu-le stereotipurile lor cu privire la alte grupuri cu care se aflau in contact. Ceea ce se intimpla insa in ultima vreme este ceea ce unii numesc "rasism inversat", un fenomen care se refera la faptul ca aceia care fusesera pina acum marginalizati si oprimati s-au ridicat impotriva propriilor opresori de dinainte.
O bine-cunoscuta activista pentru drepturi civile a spus odata ca nu exista rasism inversat; exista numai dreptate aminata. Ii inteleg punctul de vedere, dar nu sint de acord cu ea. Eu sint de parere ca oamenii sint rasisti prin natura lor. Aproape ca nu aveam cum sa evitam sa fim rasisti. E la mijloc un mecanism care ne ajuta sa ne delimitam propriile grupuri sociale, si, prin intermediul lor, propria siguranta. Sigur ca asta nu face rasismul acceptabil, mai ales in societatea zilei de azi. Mai mult chiar, rasismul nu are altceva decit un aer oarecum fanat astazi. Un comentariu de natura rasista are darul de a-l arata pe cel care il face ca fiind absolut desprins de lumea in care traieste, dar si lipsit de educatia care l-ar obliga sa stie ce au creat membrii speciei din care face parte, in totalitatea lor si nu diferentiat pe rase. Singura istorie pe care o stie rasistul este a lui insusi, dar rasismul lui demonstreaza ca cel in cauza are pretentia de a sti si alte istorii pe care, in realitate, nu le stie.
Sint unii care ii acuza pe membrii unor minoritati etnice din Statele Unite de rasism impotriva albilor. Exista in rindul acestora un anume resentiment pentru ca guvernul alb a "facut prea mult” pentru a ajuta aceste minoritati, dar membrii lor sint tot "saraci”, "murdari”, "needucati”. Cei care fac aceste acuzatii sint chiar foarte convinsi de realitatile pe care le descriu. Si poate ca, in unele cazuri, chiar au dreptate. Lenesi sint in oricare grup social, etnic sau rasial.
Pentru a intelege, insa, mai bine, "rasismul inversat”, am sa ma opresc la un singur exemplu din istoria americana. Daca cele pe care am sa le relatez mi s-ar fi petrecut mie sau celor dragi mie, ne-ar fi trebuit poate generatii pentru a le face uitate si pentru a avea incredere, din nou, in cei care ne-au abuzat. Iar cum acest travesti nu a luat sfirsit pina in 1972, nu e de mirare ca lipsa de incredere si resentimentele mai sint inca prezente si astazi.
Dar, ca sa fac o poveste lunga foarte scurta, evenimentul istoric la care ma refer este oribilul studiu Tuskegee despre sifilis, care a fost efecutat intre 1932 si 1972 pe barbati negri din mediul rural. Cei mai multi dintre ei erau tarani saraci si analfabeti din sud. Participantilor la studiu nu li s-a spus ca aveau sifilis, nu li s-a facut nici un tratament, nici macar dupa 1947 cind s-a descoperit ca penicilina este foarte eficienta in tratarea bolii. Cercetatorii vroiau sa afle cum se raspindeste si cum ucide boala, asa ca au decis sa nu le spuna participantilor ca o au si sa nu le administreze tratamentul necesar. De-abia in 1972, cind semne serioase de intrebare cu privire la latura morala a studiului au fost ridicate de catre presa timpului, experimentele au fost oprite. Rezultatul acestui studiu a fost crearea unei enorme lipse de incredere in sistemul de asigurare medicala in rindul populatiei negre. Asa ca poate nu e de mirare ca negrii din Statele Unite sint statistic grupul cu cea mai precara stare de sanatate din tara.
Nu putem vorbi in numele altora; nimeni nu are acest drept. Dar nici altii nu pot vorbi in numele nostru. Sintem convinsi ca sintem singurii care avem ceva de spus si sintem gata in orice moment sa ne spunem propria versiune asupra lucrurilor. Si totusi, nu exista nici un grup social pe planeta care sa fie mai bun din punct de vedere moral decit un altul. A-ti impartasi propria istorie nu e indeajuns. Mai trebuie sa si asculti istoriile celorlalti.
O bine-cunoscuta activista pentru drepturi civile a spus odata ca nu exista rasism inversat; exista numai dreptate aminata. Ii inteleg punctul de vedere, dar nu sint de acord cu ea. Eu sint de parere ca oamenii sint rasisti prin natura lor. Aproape ca nu aveam cum sa evitam sa fim rasisti. E la mijloc un mecanism care ne ajuta sa ne delimitam propriile grupuri sociale, si, prin intermediul lor, propria siguranta. Sigur ca asta nu face rasismul acceptabil, mai ales in societatea zilei de azi. Mai mult chiar, rasismul nu are altceva decit un aer oarecum fanat astazi. Un comentariu de natura rasista are darul de a-l arata pe cel care il face ca fiind absolut desprins de lumea in care traieste, dar si lipsit de educatia care l-ar obliga sa stie ce au creat membrii speciei din care face parte, in totalitatea lor si nu diferentiat pe rase. Singura istorie pe care o stie rasistul este a lui insusi, dar rasismul lui demonstreaza ca cel in cauza are pretentia de a sti si alte istorii pe care, in realitate, nu le stie.
Sint unii care ii acuza pe membrii unor minoritati etnice din Statele Unite de rasism impotriva albilor. Exista in rindul acestora un anume resentiment pentru ca guvernul alb a "facut prea mult” pentru a ajuta aceste minoritati, dar membrii lor sint tot "saraci”, "murdari”, "needucati”. Cei care fac aceste acuzatii sint chiar foarte convinsi de realitatile pe care le descriu. Si poate ca, in unele cazuri, chiar au dreptate. Lenesi sint in oricare grup social, etnic sau rasial.
Pentru a intelege, insa, mai bine, "rasismul inversat”, am sa ma opresc la un singur exemplu din istoria americana. Daca cele pe care am sa le relatez mi s-ar fi petrecut mie sau celor dragi mie, ne-ar fi trebuit poate generatii pentru a le face uitate si pentru a avea incredere, din nou, in cei care ne-au abuzat. Iar cum acest travesti nu a luat sfirsit pina in 1972, nu e de mirare ca lipsa de incredere si resentimentele mai sint inca prezente si astazi.
Dar, ca sa fac o poveste lunga foarte scurta, evenimentul istoric la care ma refer este oribilul studiu Tuskegee despre sifilis, care a fost efecutat intre 1932 si 1972 pe barbati negri din mediul rural. Cei mai multi dintre ei erau tarani saraci si analfabeti din sud. Participantilor la studiu nu li s-a spus ca aveau sifilis, nu li s-a facut nici un tratament, nici macar dupa 1947 cind s-a descoperit ca penicilina este foarte eficienta in tratarea bolii. Cercetatorii vroiau sa afle cum se raspindeste si cum ucide boala, asa ca au decis sa nu le spuna participantilor ca o au si sa nu le administreze tratamentul necesar. De-abia in 1972, cind semne serioase de intrebare cu privire la latura morala a studiului au fost ridicate de catre presa timpului, experimentele au fost oprite. Rezultatul acestui studiu a fost crearea unei enorme lipse de incredere in sistemul de asigurare medicala in rindul populatiei negre. Asa ca poate nu e de mirare ca negrii din Statele Unite sint statistic grupul cu cea mai precara stare de sanatate din tara.
Nu putem vorbi in numele altora; nimeni nu are acest drept. Dar nici altii nu pot vorbi in numele nostru. Sintem convinsi ca sintem singurii care avem ceva de spus si sintem gata in orice moment sa ne spunem propria versiune asupra lucrurilor. Si totusi, nu exista nici un grup social pe planeta care sa fie mai bun din punct de vedere moral decit un altul. A-ti impartasi propria istorie nu e indeajuns. Mai trebuie sa si asculti istoriile celorlalti.
