Fanus Neagu inzileste literatura romana cu saptezeci de povestiri republicate de curind in doua masive volume: "Dincolo de nisipuri'' si "Pierdut in Balcania". In cele peste 800 de pagini ale editiei "ne varietur" sunt rinduite dupa o severa, poate prea severa selectie, povestirile reprezentative, de la "Ningea in Baragan"(1959) la ''O corabie spre Bethleem" (1997) si rezuma viziunea autorului asupra unui capitol fundamental al creatiei sale.
De jumatate de veac, povestirile lui Fanus Neagu au fost citite fie in cele noua volume care incadrau contrapunctic romanele, fie in sase antologii de autor, facute in etape diferite si pe criterii diferite. "Cantonul parasit"(1964), "In vapaia lunii" (1971, 1979, 1988) "Zeul ploii", "Dincolo de nisipuri" sunt antologiile care au impus un anumit tip de scriitor. Rind pe rind, trec in zona pasiva a literaturii povestiri ca "S-a mutat o stea", "Intr-o toamna la Dunare". Cine a mai auzit de ele? De-abia si le mai amintesc fanusologii.
Povestirea de debut 'Nu mai e loc pe lume", publicata in revista “Tanarul scriitor” din vara anului 1954 este republicata in volumul de debut "Ningea in Baragan" cu titlul nou "Dusman cu lumea" apoi este eliminata din orice antologie. Povestirea aceasta e un martor interesant al unui Fanus Neagu initial. Dincolo de "poncifele epocii" sunt aici "in nuce" teme si motive literare care vor rezista, metamorfozate, pina in ultimele volume. O analiza speciala a acestei povestiri va trebui facuta cindva.
Din alte antologii lipsesc "Salcia neagra", "Drum intins" si “Dragaica”. Din prima editie a antologiei “In vapaia lunii” lipseste chiar povestirea care da titlul volumului. Cele doua povestiri din volumul "Casa care se leagana" (1971) nu vor mai fi publicate niciodata, desi cele opt povestiri congenere din "Caii albi din orasul Bucuresti" au fost cuprinse in toate antologiile. In editia "ne varietur" selectia e mult mai severa. Mai dispar "Mostenirea'', “Somnul de la amiaza”, "Om rau" si, spre surprinderea fanusienilor, chiar "Cantonul parasit".
Din sumarul initial al volumului "Povestiri din drumul Brailei" dispar “Fantezii de primavara”, “Albastru de ger” si “Noapte de ianuarie fara zapezi”. Ramine aproape intact volumul “Pierdut in Balcania”. Se renunta la mica povestire “In loc de prefata”. In mod cert chiar sI Caragiale ar fi semnat-o cu amindoua miinile. Este excelenta dar nu e...fanusiana, deci nu se integreaza structurii volumului. Este evident, cea mai severa selectie este in zona primelor patru volume de povestiri. Din cele 24 de titluri mai ramin in antologia “ne varietur” doar 11 titluri. Din cele 89 de povestiri cite a publicat Fanus Neagu, 19 sunt eliminate. Daca facem socoteala, aproape un sfert, ceea ce e imens. Nu cunoastem un alt prozator roman contemporan care sa mai fi avut aceasta grija speciala sa-si "curete" creatia de acele povestiri care par iesite dintr-un principiu epic elementar. O analiza a acestor povestiri la care autorul a renuntat fara resentimente nu s-a facut inca. Si ar merita sa se faca, deoarece aceste "schite" sau “nuvele” cum le numeste autorul nu sunt “inerte”. Din perspectiva autorului au “defecte ascunse”, sunt adesea conjuncturale, legate prea mult de un timp si de un loc. Autorul taie toate funiile imaginare care leaga nava povestirii de cheiul istoriei. Ramine un Fanus Neagu esential si durabil, legat mai mult de timp decit de istorie, mai mult de spatiu imaginar decit de spatiu real, mai mult de tragic decit de anecdotic.
Fanus Neagu scrie o pagina mare in istoria povestirii romanesti. S-a instalat stea fixa - si aceste doua masive volume certifica acest lucru - in pleiada romaneasca a povestitorilor, intre moldovenii Neculce, Creanga si Sadoveanu si cei care isi disputa "spiritul cimpiei'', Panait Istrati, Vasile Voiculescu si Stefan Banulescu. Va trebui sa spunem de la inceput ca Fanus Neagu e un scriitor dificil. In ''padurea sa narativa'' se intra greu. Constructiile epice, toate, fie roman, fie povestiri, de la ''Ingerul a strigat'' incoace au orchestratie epica savanta. Cuvintele se asaza in falduri grele ca draperiile si camufleaza miracolul realului sau chiar ca la Mircea Eliade, forme ale sacrului. Ampla nuvela "O corabie spre Bethleem" poate fi citita si ca un foarte modern roman. Textul este evident polemic si are un pariu estetic mult mai complex decit se crede. Naratologic vorbind, poate fi o replica savanta la modernitatea romanelor camilpetresciene. Fanus Neagu rareori ''umbla" la mecanismele textelor dupa ce le-a publicat. Elaborarea este, dupa marturiile autorului, fie indelungata, cu aminari si slefuiri, cu rafinarea stilului pina la detaliu, fie spontana, simpla, fireasca. Povestirea e produsul unei stari, deci retrairea acelor clipe este imposibila ca si scaldarea de doua ori in aceesi apa a girlei copilariei.
Citind sau recitind dosarele de receptare a volumelor de povestiri se remarca la inceput atentia acordata actiunii, relatiilor sociale, felului in care autorul construieste, epic vorbind, in datele realului. O importanta deosebita capata incepind cu volumul ''Vara buimaca" modul in care se construieste personajul. De la "Pierdut in Balcania" pina la "O corabie spre Bethleem" limbajul povestirii a devenit adevaratul personaj al povestirii. E un fenomen si o performanta literara pe care o mai putem identifica la Creanga, Sadoveanu si Mateiu Caragiale. Dintre contemporani, Stefan Banulescu mai are acest har. Limba inflorata, bubuind in jocuri de artificii semantice are, ca la Creanga si Mateiu Caragiale, functie epica. Astazi, cind putem privi hartile sinoptice ale literaturii universale din ultima jumatate de veac, putem observa un fenomen paradoxal: dupa al doilea razboi mondial revine in prim-plan proza rurala, intr-o vreme in care in toate literaturile occidentale problematica era citadina si moderna. Proza moderna europeana continua problematica epocii interbelice. Sartre, Camus, Malraux Mauriac debuteaza in anii treizeci si vor domina spiritul occidental pana spre anii '70. La noi se intampla o mare ruptura. Relatia traditionalism-modernism are in perioada interbelica o anumita rezolvare estetica. Parea o victorie definitiva a modernismului. Dupa razboi, estetica vremii readuce in prim-plan literatura de inspiratie rurala si vreme de doua decenii, cu mici exceptii, temele rurale domina. Imi place sa cred ca mai nimic din ce a fost batalie cistigata de modernism nu s-a pierdut. Temele modernitatii au fost preluate, paradoxal, de acesti rurali nelinistiti, cu harul limbii, vizionari, polemici. Marin Preda, Fanus Neagu, Zaharia Stancu, Petru Dumitriu, Eugen Barbu, D.R.Popescu scriu in epoca proza de o necontestabila modernitate. Romanul citadin, biruitor in epoca interbelica dispare. Temele tragice ale lumii moderne sint captate de proza rurala. Teme din Camus, Malraux, Sartre le vom gasi metamorfozate in proza lui Marin Preda, Petru Dumitriu, Fanus Neagu, Titus Popovici, Eugen Barbu.
''Sucitii'', ''contemplativii'', ''nedumiritii'',''revoltatii'',personajele specifice acestor scriitori sunt azi personaje de mare modernitate. La sfirsitul anilor cincizeci rasarea in Rusia o mare generatie de rurali, ''siberienii'', care vor moderniza proza rusa. In America Latina incepeau sa se afirme scriitorii ''realismului magic''. Marquez, Rulfo, Asturias, Cortazar, Llosa, Scorza, Carpentier fac gloria acestui tip de proza rurala. Si "siberienii" si scriitorii realismului magic sunt de o modernitate covirsitoare.
Generatia de mari prozatori romani care s-a afirmat in anii cincizeci ai secolului trecut nu poate fi pe deplin inteleasa decit in relatie cu aceste trei repere care au dominat scena literaturii vreme de un sfert de veac. In cazul lui Fanus Neagu, fiecare antologie are soarta ei. O intrebare se pune: este povestirea specia literara care traseaza drumul spre sine al autorului? Sunt povestirile "camasa" naratorului? Ii sunt ele mai apropiate decit romanele?
De jumatate de veac, povestirile lui Fanus Neagu au fost citite fie in cele noua volume care incadrau contrapunctic romanele, fie in sase antologii de autor, facute in etape diferite si pe criterii diferite. "Cantonul parasit"(1964), "In vapaia lunii" (1971, 1979, 1988) "Zeul ploii", "Dincolo de nisipuri" sunt antologiile care au impus un anumit tip de scriitor. Rind pe rind, trec in zona pasiva a literaturii povestiri ca "S-a mutat o stea", "Intr-o toamna la Dunare". Cine a mai auzit de ele? De-abia si le mai amintesc fanusologii.
Povestirea de debut 'Nu mai e loc pe lume", publicata in revista “Tanarul scriitor” din vara anului 1954 este republicata in volumul de debut "Ningea in Baragan" cu titlul nou "Dusman cu lumea" apoi este eliminata din orice antologie. Povestirea aceasta e un martor interesant al unui Fanus Neagu initial. Dincolo de "poncifele epocii" sunt aici "in nuce" teme si motive literare care vor rezista, metamorfozate, pina in ultimele volume. O analiza speciala a acestei povestiri va trebui facuta cindva.
Din alte antologii lipsesc "Salcia neagra", "Drum intins" si “Dragaica”. Din prima editie a antologiei “In vapaia lunii” lipseste chiar povestirea care da titlul volumului. Cele doua povestiri din volumul "Casa care se leagana" (1971) nu vor mai fi publicate niciodata, desi cele opt povestiri congenere din "Caii albi din orasul Bucuresti" au fost cuprinse in toate antologiile. In editia "ne varietur" selectia e mult mai severa. Mai dispar "Mostenirea'', “Somnul de la amiaza”, "Om rau" si, spre surprinderea fanusienilor, chiar "Cantonul parasit".
Din sumarul initial al volumului "Povestiri din drumul Brailei" dispar “Fantezii de primavara”, “Albastru de ger” si “Noapte de ianuarie fara zapezi”. Ramine aproape intact volumul “Pierdut in Balcania”. Se renunta la mica povestire “In loc de prefata”. In mod cert chiar sI Caragiale ar fi semnat-o cu amindoua miinile. Este excelenta dar nu e...fanusiana, deci nu se integreaza structurii volumului. Este evident, cea mai severa selectie este in zona primelor patru volume de povestiri. Din cele 24 de titluri mai ramin in antologia “ne varietur” doar 11 titluri. Din cele 89 de povestiri cite a publicat Fanus Neagu, 19 sunt eliminate. Daca facem socoteala, aproape un sfert, ceea ce e imens. Nu cunoastem un alt prozator roman contemporan care sa mai fi avut aceasta grija speciala sa-si "curete" creatia de acele povestiri care par iesite dintr-un principiu epic elementar. O analiza a acestor povestiri la care autorul a renuntat fara resentimente nu s-a facut inca. Si ar merita sa se faca, deoarece aceste "schite" sau “nuvele” cum le numeste autorul nu sunt “inerte”. Din perspectiva autorului au “defecte ascunse”, sunt adesea conjuncturale, legate prea mult de un timp si de un loc. Autorul taie toate funiile imaginare care leaga nava povestirii de cheiul istoriei. Ramine un Fanus Neagu esential si durabil, legat mai mult de timp decit de istorie, mai mult de spatiu imaginar decit de spatiu real, mai mult de tragic decit de anecdotic.
Fanus Neagu scrie o pagina mare in istoria povestirii romanesti. S-a instalat stea fixa - si aceste doua masive volume certifica acest lucru - in pleiada romaneasca a povestitorilor, intre moldovenii Neculce, Creanga si Sadoveanu si cei care isi disputa "spiritul cimpiei'', Panait Istrati, Vasile Voiculescu si Stefan Banulescu. Va trebui sa spunem de la inceput ca Fanus Neagu e un scriitor dificil. In ''padurea sa narativa'' se intra greu. Constructiile epice, toate, fie roman, fie povestiri, de la ''Ingerul a strigat'' incoace au orchestratie epica savanta. Cuvintele se asaza in falduri grele ca draperiile si camufleaza miracolul realului sau chiar ca la Mircea Eliade, forme ale sacrului. Ampla nuvela "O corabie spre Bethleem" poate fi citita si ca un foarte modern roman. Textul este evident polemic si are un pariu estetic mult mai complex decit se crede. Naratologic vorbind, poate fi o replica savanta la modernitatea romanelor camilpetresciene. Fanus Neagu rareori ''umbla" la mecanismele textelor dupa ce le-a publicat. Elaborarea este, dupa marturiile autorului, fie indelungata, cu aminari si slefuiri, cu rafinarea stilului pina la detaliu, fie spontana, simpla, fireasca. Povestirea e produsul unei stari, deci retrairea acelor clipe este imposibila ca si scaldarea de doua ori in aceesi apa a girlei copilariei.
Citind sau recitind dosarele de receptare a volumelor de povestiri se remarca la inceput atentia acordata actiunii, relatiilor sociale, felului in care autorul construieste, epic vorbind, in datele realului. O importanta deosebita capata incepind cu volumul ''Vara buimaca" modul in care se construieste personajul. De la "Pierdut in Balcania" pina la "O corabie spre Bethleem" limbajul povestirii a devenit adevaratul personaj al povestirii. E un fenomen si o performanta literara pe care o mai putem identifica la Creanga, Sadoveanu si Mateiu Caragiale. Dintre contemporani, Stefan Banulescu mai are acest har. Limba inflorata, bubuind in jocuri de artificii semantice are, ca la Creanga si Mateiu Caragiale, functie epica. Astazi, cind putem privi hartile sinoptice ale literaturii universale din ultima jumatate de veac, putem observa un fenomen paradoxal: dupa al doilea razboi mondial revine in prim-plan proza rurala, intr-o vreme in care in toate literaturile occidentale problematica era citadina si moderna. Proza moderna europeana continua problematica epocii interbelice. Sartre, Camus, Malraux Mauriac debuteaza in anii treizeci si vor domina spiritul occidental pana spre anii '70. La noi se intampla o mare ruptura. Relatia traditionalism-modernism are in perioada interbelica o anumita rezolvare estetica. Parea o victorie definitiva a modernismului. Dupa razboi, estetica vremii readuce in prim-plan literatura de inspiratie rurala si vreme de doua decenii, cu mici exceptii, temele rurale domina. Imi place sa cred ca mai nimic din ce a fost batalie cistigata de modernism nu s-a pierdut. Temele modernitatii au fost preluate, paradoxal, de acesti rurali nelinistiti, cu harul limbii, vizionari, polemici. Marin Preda, Fanus Neagu, Zaharia Stancu, Petru Dumitriu, Eugen Barbu, D.R.Popescu scriu in epoca proza de o necontestabila modernitate. Romanul citadin, biruitor in epoca interbelica dispare. Temele tragice ale lumii moderne sint captate de proza rurala. Teme din Camus, Malraux, Sartre le vom gasi metamorfozate in proza lui Marin Preda, Petru Dumitriu, Fanus Neagu, Titus Popovici, Eugen Barbu.
''Sucitii'', ''contemplativii'', ''nedumiritii'',''revoltatii'',personajele specifice acestor scriitori sunt azi personaje de mare modernitate. La sfirsitul anilor cincizeci rasarea in Rusia o mare generatie de rurali, ''siberienii'', care vor moderniza proza rusa. In America Latina incepeau sa se afirme scriitorii ''realismului magic''. Marquez, Rulfo, Asturias, Cortazar, Llosa, Scorza, Carpentier fac gloria acestui tip de proza rurala. Si "siberienii" si scriitorii realismului magic sunt de o modernitate covirsitoare.
Generatia de mari prozatori romani care s-a afirmat in anii cincizeci ai secolului trecut nu poate fi pe deplin inteleasa decit in relatie cu aceste trei repere care au dominat scena literaturii vreme de un sfert de veac. In cazul lui Fanus Neagu, fiecare antologie are soarta ei. O intrebare se pune: este povestirea specia literara care traseaza drumul spre sine al autorului? Sunt povestirile "camasa" naratorului? Ii sunt ele mai apropiate decit romanele?
